Obiectul acestei cercetari – dinamica vocabularului romanesc, asa cum se reflecta ea in presa scrisa si audio-viziuala a deceniului 1990-1999 – este unul cu multiple implicatii interdisciplinare, care intereseaza deopotriva lingvistica teoretica si pragmatica actului de comunicare.
Limbajul publicistic este unanim recunoscut drept cel mai sensibil seismograf al schimbarilor aparute in plan politic, social-economic, cultural si al mentalitatilor. Prin larga sa audienta, prin autoritatea cuvantului tiparit sau rostit la microfon, presa a avut si continua sa aiba un rol insemnat in difuzarea si impunerea inovatiilor lingvistice, fie ele creatii interne, fie imprumuturi.
Cartea este structurata pe 6 capitole, iar in primele 5 sunt examinate unele din cele mai productive procedee interne de imbogatire a vocabularului, imprumuturile recente din engleza si principalele tipuri de mutatii semantice. Ultimul capitol vizeaza argoul actual, registru functional care ajuta la intelegerea mecanismelor innoirii lexicale, dar si patrunderea argotismelor in discursul publicistic.
1. Dinamica imbogatirii vocabularului prin procedee interne
Observatiile care urmeaza privesc dinamica interna a lexicului romanesc din perioada anilor 1960-1996, asa cum se reflecta ea in limbajul presei. Perspectiva abordarii subiectului este de tip descriptiv, vizand evidentierea principalelor aspecte si tendinte ale dinamicii interne a vocabularului romanesc din ultimele patru decenii. Privite din punct de vedere functional, creatiile interne din limbajul publicistic (si indeosebi cele aparute in presa postdecembrista) se explica prin impletirea celor 3 functii definitorii pentru discursul jurnalistic – referentiala (informativa), conativa (persuasiva) si expresiva – ceea ce are drept consecinta permanenta cautare a ineditului expresiv si a pitorescului lexical.
a) Derivarea cu afixe se afla pe primul loc, ca importanta cantitativa si calitativa, datorita sufixarii si printr-o sporire marcata a derivatelor cu prefixe. Cele mai productive afixe sunt cele neologice, cu etimologie multipla.
Sufixarea – in domeniul acesta , derivatele “necesare” reprezinta cuvinte cu functie denominativa si sens denotativ, avand rolul de a “umple” un “gol” lexical sau de a propune un termen mai adecvat.
Majoritatea derivatelor denotative se realizeaza cu ajutorul unor sufixe neologice:
- substantivale: -ism (bombasticism, mafiotism) si corelativul sau –ist¬ pentru nume de agent (cimentist, laserist, rulmentist) si –itate (adresabilitate, directitate, prozaicitate)
- adjectivale: -bil (circulabil, jucabil, schiabil), -al (impresarial, epicentral, timbral), -istic (estradistic)
- verbale: -iza (acutiza, croniciza, esentializa, secretiza)
Dintre sufixele vechi romanesti, se creeaza derivate cu caracter denotativ in –ar (cuptorar, chioscar, drumar), -ita (barmanita, primarita), -a (xeroxa, falimenta) si –i (hingheri, pisici).
Asa zisele derivate de “lux” sunt creatii cu caracter expresiv. Majoritatea au caracter ironic sau glumet, fiind formulate cu ajutorul unor sufixe vechi, populare: -ar si ¬–tor¬, mostenite din latina (boschetar, scaunar, smenar, tepuitor); -ac din slava veche (zvonac), -ui din maghiara (smenui, tepui), -giu (tarabagiu, bancagiu).
Prefixarea – a inregistrat in ultimele decenii o crestere constanta, mai evidenta in stilul tehnico-stiintific si in cel publicistic. Desi cele mai productive sunt prefixele neologice, cu caracter cult si etimologie multipla, se inregistreaza un numar relativ redus de cuvinte derivate cu prefixe vechi, de origine latina ca in-/im- (imborcana, incifra, impoma, innaveta) sau slava veche, precum ne- (neprotejat, nediseminare).
Intre prefixele neologice “la moda” in stilul publicistic (mai ales dupa 1989) predomina cele negative. Ponderea insemnata a acestor afixe a fost pusa in legatura cu continutul contestatar si negator al presei romanesti postdecembriste. Cele mai numeroase derivate substantivale si adjectivale contin prefixele anti- (antiacademic, antiartistic, antibraconaj, anticomunist), la care se adauga contra- (contramanifest), in- (inasortabil) si non- (noncarte, nonautor).
Compunerea este foarte bine ilustrata in Dictionar de cuvinte recente, confirmand observatiile Floricai Dumitrescu privind cresterea considerabila a ponderii acestui procedeu in romana actuala. Sporirea numarului compuselor s-a realizat dupa modele straine (din franceza si/sau engleza) prin procedee “culte”, proprii limbii literare sau limbajelor specializate.
a) Compunerea din cuvinte intregi este reprezentata de un numar foarte mare de creatii substantivale si de o categorie mai restransa de formatii adjectivale. Compusele de acest tip sunt lipsite de unitate morfologica si au un grad scazut de unitate semantica. Ele sunt des intalnite in presa, fiind creatii ocazionale.
- Compusele de tip substantival (alcatuite din doua sau mai multe substantive cu forma de nominativ-acuzativ) au la baza: raportul sintactic de coordonare copulativa, de tipul “si” (actor-cantaret, actor-regizor, album-catalog, cabana-restaurant, oras-statiune) sau raportul sintactic de subordonare atributiva apozitiva (actor-vedeta, afis-reclama, artist-cetatean, avion-pirat, emisiune-ancheta, partida-test)
- Compusele de tip adjectival, proprii stilului stiintific si celui publicistic sunt construite prin: coordonare copulativa intre doua adjectiva (cultural-artistic, stiintific-tehnic, competitional-turistic) sau subordonare intre doua adjective (alb-ivoriu, alb-argintiu, alb-laptos, rosu-fluorescent)
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
