Specii Epice Accesibile Copiilor din Învățământul Primar

Asimilarea optimă a unui text literar impune familiarizarea elevilor din clasele primare cu unele noţinui elementare de teorie literară. Formarea fondului primar al noţiunilor de teorie literară prin lecţiile de citire la clasele II – IV este absolut necesar. Chiar şi la clasele primare aceste noţiuni, în general abstracte, pot deveni, prin intuiţie, instrumente sine qua non ale discutării şi receptării unui text literar. Lecţiile de citire şi de lectură ar fi de neînţeles dacă s-ar omite din ele cuvinte ca: poezie, vers, strofă, autor, povestire, basm, personaj etc. Astfel, ori de câte ori se iveşte prilejul, elevii vor fi stimulaţi să folosească, atât în scris cât şi oral, aceste noţiuni.

Ponderea cea mai mare în manualele şcolii primare o au textele ce aparţin genului epic.

Sunt accesibile şi atractive pentru elevi următoarele specii ale genului epic:

Pentru clasele I – II

basmul

oral (popular) – în proză

Genul epic snoava

în versuri - legenda

scris (cult) schiţa

în proză

povestirea

Pentru clasele III – IV

în versuri – legenda

oral

basmul

în proză snoava

legenda

Genul epic

fabula

în versuri

legenda

scris povestirea

nuvela

în proză romanul

schiţa

Speciile genului epic pot fi clasificate în funcţie de :

a) Originea lor: - specii epice populare;

- specii epice culte.

b) Forma de exprimare a faptelor: - în versuri;

- în proză.

c) Amploarea acţiunii.

I. Literatura epică populară (orală)

1. În proză: povestea – fabulă, snoava, legenda, basmul, povestirea.

2. În versuri: balada (cântecul bătrânesc), legenda, cântecele rituale (pluguşorul, oraţia de nuntă

etc.

II. Literatura epică cultă (scrisă)

1. În proză: povestea, schiţa, nuvela, romanul, basmul cult.

2. În versuri – fabula, balada, poemul eroic, epopeea.

Voi prezenta în continuare pentru fiecare specie câteva repere teoretico – literare şi metodologice pentru o mai bună înţelegere a acestora de către elevii ciclului primar.

3.1.1. POVESTIREA

A. Repere teoretico – literare

Cuvântul povestire este un derivat de la verbul ,,a povesti” şi are sensuri diferite:

1) În sens larg, se confundă cu naraţiunea ca mod de expunere.

2) În sens restrâns, povestirea este o specie a genului epic relatând faptele din punctul de vedere

al unui narator care este martor sau participant la evenimentul povestit.

a) Definiţie

Povestirea este o specie a epicii culte în proză, de mică întindere, în care este prezentată o singură

întâmplare, interesul naratorului concentrându-se asupra acţiunii, nu a personajelor, iar relatarea se face, subiectiv, la persoana I, din punctul de vedere al naratorului, care este autor sau participant direct la întâmplare.

Originile povestirii sunt greu de stabilit. Povestirea cultă ăşi are izvorul şi punctul de plecare în folclor, din care a împrumutat culoarea, nostalgia pentru trecut, forţa imaginativă, umorul.

,,Povestirea este o lucrare literară în care se înfăţişează fapte şi întâmplări în desfăşurarea lor, iar prin ele se dezvăluie firea, ideile, gândurile şi sentimentele personajelor care sunt puse în vâltoarea întâmplărilor şi iau parte la ele.” (Covrig, 1970: 48)

b) Caracteristici:

- principala caracteristică a povestirii, care o şi deosebeşte de celelalte specii epice, este aceea

că faptele sunt relatate din punctul de vedere al unui narator care a trăit el însuşi evenimentele

sau care a fost martor la ele;

- ea relatează un singur fapt, interesul naratorului concentrându-se asupra acţiunii, nu a personajelor;

- relaţia dintre narator şi cititor (ascultător) este mai directă şi mai strânsă decât în cazul altor

specii, realizându-se prin oralitatea stilului;

- naratorul nu se identifică cu autorul şi relatarea se face la persoana I, sporind subiectivitatea

relatării;

- se creează o anumită atmosferă a povestirii, în care cititorul este introdus printr-un veritabil

ceremonial, pentru stimularea atenţiei şi menţinerea suspansului;

- construcţie mai puţin riguroasă decât a schiţei;

- interesul se centrează în jurul situaţiei;

- timpul faptelor relatate este situat în trecut şi dă posibilitatea folosirii evocării;

- imaginaţia coexistă alături de adevărul etic, scopul fiind dezbaterea unor semnificaţii social-

morale diverse, a unor aspecte de viaţă diverse şi profunde;

- limbajul are o conotaţie populară, fiind dominat de mărci ale oralităţii (expresii colocviale,

formule ale adresării directe, proverbe şi zicători).