Ion Pillat

Date biobibliografice:

- Poetul s-a nascut in 1891, ca fiu al lui Ion N. Pillat (descendent al unei vechi familii boieresti, mosier si parlamentar) si al Mariei Bratianu, a doua fiica a lui I. C. Bratianu. Copilarie idilica, la mosiile familiei - Florica, pe Arges, si Miorcani, pe Prut.

- Urmeaza scoala primara si liceul in particular, promovand clasa terminala la Colegiul “Sf. Sava” din Bucuresti (1905). In acelasi an se inscrie la Liceul “Henri IV” din Paris, luandu-si bacalaureatul in matematica si filosofie. Discipol al lui Macedonski, frecventeaza cenaclul “Literatorul”.

- 1910 - Student la Sorbona (litere, istorie, geografie, drept).

- 1912 - Debut editorial cu vol. de versuri Visari pagane.

- 1913 - Licenta in litere.

- 1914 - Licenta in drept. Publica vol. de versuri Eternitati de-o clipa.

- 1917 - Vol. Amagiri.

- 1919 - Vol. Gradina intre ziduri.

- 1921 - Pillat alcatuieste si publica Antologia toamnei (prima antologie tematica de poezie romaneasca).

- 1923 - Vol. Pe Arges in sus.

- 1924-25 - Antologia poetilor de azi, elaborata impreuna cu D. Panaitescu-Perpessicius.

- 1925 - Vol. Satul meu.

- 1926 - Vol. Biserica de altadata.

- 1928 - Vol. Limpezimi.

- Alte volume: Caietul verde, Scutul Minervei, ~arm pierdut, Poeme intr-un vers. Dincolo de propria opera lirica, Ion Pillat a fost unul dintre cei mai buni cunoscatori si traducatori romani ai poeziei moderne universale.

Aci sosi pe vremuri...

Desi Ion Pillat era un cunoscator rafinat al liricii moderne, optiunea lui creatoare s-a indreptat inspre un lirism de tip clasic, armonios prin muzicalitate si senin ca viziune. “Traditionalismul - arata N. Manolescu - e un stil, o formula inventata de poetii moderni, iesiti adesea din scoala simbolismului. El reprezinta, inlauntrul poeziei moderne, una din tendintele acesteia, tendinta de autoconservare ce se opune evolutiei prea rapide, in alte directii, a poeziei moderne... Daca modernismul e un mod de a simti, traditionalismul e aproape in intregime un stil... Poezia lor (a traditionalistilor) este «veche» intrucat pleaca din acest fond conservativ, dintr-o puternica inrudire cu ceea ce reprezinta elementul taranesc veritabil, ca element etnic, romanesc”. Traditionalismul poeziei lui Ion Pillat se manifesta in mai multe planuri: preferinta pentru specia pastelului si pentru universul rural ca topos al imaginarului, cultivarea deliberata a formulelor prozodice traditionale, seninatatea viziunii, tonul elegiac al discursului liric. Factura livresca a emotiei artistice pillatiene a fost, si ea, observata de acelasi critic literar: “Toata opera lui Pillat este un proces de distilare a emotiilor lecturii in poezie, deci fundamental livresca... Pillat e un om de cultura si pe urma un poet, iar lirica lui nu poate fi priceputa daca avem superstitia ca poetul exprima neaparat emotii din randul celor biografice... Putem spune acum ca lirismul nu vine, in Pe Arges in sus..., din evocarea peisajelor copilariei, ci din emotia reconstituirii lor in carte”.

Aci sosi pe vremuri... este o piesa lirica memorabila, în care critica a remarcat ecouri din romantici (I. Heliade-Radulescu, Alphonse de Lamartine) si din simbolisti (Francis Jammes). Poemul face parte din volumul Pe Arges in sus, publicat in 1923. Tematica poeziilor din cuprinsul culegerii denota predilectia autorului pentru evocarea spatiului natal, cu imaginile lui specifice: atmosfera patriarhala a conacului si a mosiei (Florica, Spre Izvorani, Parcul Golestilor, Adio la Florica), elemente ale peisajului natal (Varful dealului, In vie, La zavoi, In lunca), arborii tutelari ai locului (Castanul cel mare, Radacini, Ciresul, In vie), locuinta printeasca, mormintele familiei, biserica straveche (Ctitorii, Mormantul, Biserica lui Horia, Casa din deal, Capela, Casuta din copac, Odihna tatii), ambianta intima a interioarelor si obiectelor familiale (Camara de fructe, Odaia bunicului, Ochelarii bunicii, Jucarii, Aci sosi pe vremuri...).

Insusi titlul poemului creeaza impresia unui cadru spatio-temporal nedefinit, in care se contopesc trecutul si prezentul, existentele umane de altadata cu cele de acum. Adverbul de loc aci, in forma regionala contrasa, locutiunea adverbiala de timp, pe vremuri si verbul la perfect simplu sosi, sugereaza ideea ca experientele vietii omenesti sunt reluate aidoma, in ciuda anilor si a succesiunii generatiilor. Poetul numeste metaforic locuinta stramosilor sai casa amintirii la poarta careia paianjenii si-au tesut panza, imagine simbolizand trecerea timpului care, desi lasa urme, nu poate patrunde in spatiul interior al memoriei afective. Pe hornul de mult nefolosit nu mai iese fumul, indiciu al vietii cotidiene a unei familii, iar codrul si-a pierdut aura legendara conferita de faptele haiducilor si ale poterelor din veacuri trecute. Natura pare solidara cu omul, poetul traind impresia ca elementele ei sunt marcate de senectute, la fel ca omul: “In drumul lor spre zare imbatranira plopii”.