Don Quijote la Granița dintre Iluzie și Realitate

La începutul romanului, Don Quijote este prezentat ca un om în jur de 50 de ani, din provincia La Mancha, al cărui creier „se uscase” din cauza lecturii. Acesta ia de unul singur decizia de a pleca ȋn căutare de aventuri: “i se păru nimerit şi de trebuinţă, atât pentru sporirea onoarei sale, cât şi pentru slujirea propriei sale ţări, a se face cavaler rătăcitor şi a porni în lumea largă, cu armele şi calul lui, ca să caute aventuri şi să pună în lucrare tot ce citise el că săvârşeau cavalerii rătăcitori, îndreptând tot soiul de injustiţii şi aruncându-se în prilejuri şi primejdii, prin care, duse la bun sfârşit, să dobândescă nume şi faimă veşnice”.

Ȋnainte de a pleca de acasă şi-a schimbat numele de Alonso Quijano ȋn Don Quijote, la care şi-a adaugat şi numele pronvinciei din care se afla, aşa cum citise el ȋn cărţile sale. Acest personaj reprezenta idealurie sale, dorea să schimbe lumea, să o ȋndrepte pentru că lui Alonso nu ȋi plăcea ceea ce vedea ȋn jurul său. Din această cauză ȋşi doreşte să reȋnvie tagma cavaleriei rătăcitoare, singura ȋn stare să ţină piept “strâmbătăţilor”. Atât Don Quijote, cât şi Alonso Quijano trăiesc ȋmpărţind acelaşi corp şi amȃndoi privesc lumea cu aceeaşi ochi, dar totuşi fiecare o vede ȋntr-o manieră foarte diferită. Ambii iubesc cavaleria şi urăsc lumea ȋn care trăiesc. Diferenţa dintre cele două personaje este că unul este considerat nebun, gȃndeşte şi acţionează ȋntr-o formă diferită decât o face restul lumii, iar celălalt se comportă ca un om normal. Eroul ţinea atât de mult la ȋndeplinirea legilor cavalereşti ȋncȃt nu a pornit la drum pȃnă nu şi-a făcut o armură, nu şi-a ales un cal şi nu şi-a ales o domniţă aşa cum făceau cavalerii rătăcitori. De asemenea nu s-a luptat cu nimeni până când nu a fost numit cavaler

Don Quijote şi-l ia drept scutier pe Sancho Panza pentru că toţi cavalerii rătăcitori aveau un scutier: ”Avea nevoie de Sancho ca să poată vorbi, adică să gȃndească cu glas tare, ȋn toată voia,ca să se audă pe sine, să audă ecoul viu al vocii sale in lume.” Sancho afirma că nu a fost ȋncă atins de pala nebuniei pentru că neştiind să scrie și să citească, nu cunoaște rânduielile îndeletnicirii cavalerești. Don Quijote îi dă dreptate acestuia: ”Și e foarte adevărat ceea ce spui Sancho:prin citit și prin scris a pătruns nebunia în lume.”

Nepoata și chelăreasa acestuia îl tratează ca pe un copil și sunt de părere că a înnebunit din cauza timpului pe care și-l petrecea citind cărți , astfel încat uitase de tot ce se petrecea în jurul său. Dar acesta “nu a fost un copilandru care se arunca așa,nebunește și prostește într-o aventură necunoscută, ci un bărbat cuminte și înțelept care înnebuneste numai pentru că spiritul său a ajuns la deplină maturitate.” Nebunia lui Don Quijote se manifestă prin voința sa de a deveni cavaler rătăcitor, de a trăi în conformitate cu cărțile.