Umanismul este o miscare culturala, confundandu-se cu Renasterea, care s-a manifestat in secolele XIV-XVI, mai intai in Italia, si apoi in intreaga Europa.
Ideea principala a fost aducerea omului in centrul Universului in locul lui Dumnezeu, adoptand toleranta religioasa ca reactie impotriva Inchizitiei catolice, care in Evul Mediu avusese puterea. Astfel, valorile spirituale antice au fost cautate si redescoperite, s-a pronuntat inflorirea artei, culturii, literaturii si sustinerea dreptului la cultura. Se manifesta increderea in ratiune, in valorile modelatoare ale culturii. S-a regasit armonia intre om si natura.
Umanistii au atacat privilegiile feudale si dreptul divin, luptand pentru drepturi democratice si reforme sociale, ceea ce era o adevarata noutate si o schimbare radicala a vremii. Ei s-au razvratit impotriva conditiilor grele ale Evului Mediu, dorind o imbunatatire a conditiilor omului, cu tot ceea ce inseamna viata pentru el.
In cultura romaneasca, Umanismul a patruns abia spre sfarsitul secolului al XVI-lea, odata cu primii carturari, cunoscatori ai limbilor greaca si latina, alaturi de voievozi romani care au sustinut Renasterea prin ridicari de adevarate monumente religioase in stil renascentist.
Totusi, Umanismul romanesc s-a identificat prin anumite trasaturi, cum ar fi caracterul educativ al literaturii - cronicarii scriu dintr-un motiv umanist, constienti fiind de folosul cartilor. Astfel, in ,,Predoslovie", Grigore Ureche afirma ca s-a apucat sa scrie o cronica pentru ca ,,sa nu se inece anii cei trecuti" si moldovenii sa ramana nestiutori ai trecutului lor ,,asemene fiaralor si dobitoacelor celor multe si fara minte". In spiritul Umanismului, cronicarul urmareste faptele istorice petrecute in adevar, nu ,,basnele si povestile". Iar dupa Miron Costin, istoria nu insemna numai consemnarea faptelor trecute, ci si tragerea unor invataminte din desfasurarea evenimentelor, din zugravirea unor drame sociale sau omenesti, care puteau fi evitate: ,,ca letopisetele nu sunt numai sa le citeasca omul, sa stie ce au fost in vremi trecute, ce mai mult sa fie de invatatura ce este bine si ce este rau si de ce sa se fereasca ". Acest prozator de idei avea cunostinta ca scrisul este o ,,iscusita oglinda mintii omenesti". Continuatorul lui Ureche stie ca, pentru a nu vorbi el insusi in desert, pentru a fi continuat, la randul lui, trebuie sa fie citit. Elogiul ,,scrisorii" cheama pe acela al lecturii: ,,Puternicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, sa-ti daruiasca dupa aceste cumplite vremi anilor nostri, candva si mai slobode veacuri, intru care, pe langa alte trebi, sa aibi vreme si cu cetitul cartilor a face iscusita zabava, ca nu ieste alta si mai frumoasa si mai de folos in toata viiata omului zabava decatu cetitul cartilor Citeste cu sanatate aceasta a noastra cu dragoste osteneala" ; ,,Deci fratilor cetitorilor cu cat va veti indemna a citi pre acest letopisetu mai mult cu atat veti sti a va feri de primejdii si veti fi mai invatati a dare raspunsuri la sfaturi, la domn si la noroade de cinste".
De asemenea, Umanismul romanesc se deosebeste si prin caracterul patriotic, militar si popular, cronicarii sustin tezele etnogenezei, romanitatea poporului roman, latinitatea limbii romane, unitatea poporului roman, continuitatea romanilor in Dacia - cu argumente arheologice si filologice. Pe Ureche il preocupa inceputurile vietii poporului roman, existenta poporului roman in comparatie cu istoria altor popoare, conflicte cu largi repercusiuni politice, precum batalia pentru unirea bisericilor inceputa in secolul al XV-lea si neincheiata inca pe vremea lui. Dupa capitolul despre descalecarea Moldovei, Ureche se ocupa de limba moldoveneasca, avand indrazneala, bazata pe stiinta, intaia oara in cultura noastra, sa afirme originea latina a poporului roman si a limbii romane, sa vorbeasca de unitatea poporului roman din Moldova, Muntenia si Transilvania, afirmatia lui aparand intr-o forma apropiata de aceea a lui Poggio Bracciolini astfel: ,, de la Rim ne tragem De la ramleni, ce le zicem latini; paine, ei zic panis; carne, ei zic caro; gaina, ei zic galina; muiere, mulier; femeie, femina; parinte, pater; al nostru, noster si altele multe din limba latineasca, si de am socoti pre amaruntul, toate cuvintele le-am intelege ". Aceasta este ,,incepatura letopisetului", cum ii spune el, si ea constituie un moment de marca in cultura noastra de la inceputul secolului al moment de marca in cultura noastra de la inceputul secolului al XVII-lea. In afara de notarea domniilor si evenimentelor istorice dinainte de Stefan cel Mare, si epoca de glorie a acestuia, Grigore Ureche se simte obligat sa infatiseze tablouri cu stiri istorice, geografice si etnografice despre popoarele vecine: poloni, tatari, turci, unguri. Informatia si modul de alcatuire a cronicii presupun o adunare de stiri din diferite izvoare. Opera este o incercare de sinteza istorica a Moldovei si nu a rezultat din folosirea catorva izvoare luate intamplator. Ureche isi facuse o imagine clara despre dezvoltarea istorica a poporului roman, pe baza unei cercetari mai ample. In mod sigur a citit mai mult decat un letopiset intern, unul extern, lesesc, si o cosmografie. Asadar, cand Ureche afirma ca ,,rumanii, cati se afla lacuitori de la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramures, de la un loc sunt cu moldovenii si toti de la Rim se trag", cand nu este de acord cu numele de Scitia dat teritoriului romanesc de unele cosmografii, cand citeaza ,,letopisetele latinesti", inseamna ca a consultat si confruntat intre ele mai multe izvoare. Pornind apoi de la sugestia continuta de aceste izvoare despre limba romaneasca, Ureche semnaleaza pentru prima oara in cultura noastra existenta unui fond lexical latin in limba romana, in care au patruns cuvinte de la alte popoare cu care romanii au venit in contact.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
