Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi- Nuvelă Istorică

I. Introducere: Medalionul speciei

1. Definiţie, trăsături

- specie a genului epic, în proză;

- un singur fir fabulativ, constituit pe baza unui conflict unic dar foarte bine consolidat;

- cu numeroase personaje, sumar caracterizate, dintre care se distinge eroul, complex;

- subiectul şi construcţia sunt clar determinate;

- temporalitatea şi spaţialitatea sunt variabile dar bine delimitate;

- naratorul este preponderant extradiegetic;

- finalul este de obicei ferm.

2. Clasificarea speciei:

a) din punctul de vedere al proiecţiei personajului:

nuvelă – de caracter (cu personajul în prim-plan)

– de acţiune

b din punctul de vedere al ideologiei estetice:

nuvelă – clasică

– romantică

– realistă

– naturalistă

c) din punctul de vedere al abordării realitate – ficţiune:

nuvelă – fantastică

– realistă

d) din punct de vedere tematic şi conflictual:

nuvelă – istorică

– socială

– psihologică

3. Nuvelă istorică în secolul al XIX-lea

- apare în literatura paşoptistă;

- explicabilă prin interesul acordat temei în contextul luptei pentru identitate şi unificare naţională;

- cultivată mai întâi de C. Negruzzi (Alexandru Lăpuşneanul), apoi de Gh. Asachi, M. Kogălniceanu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu;

II. Cuprins

1. Tema – istoria văzută ca prilej de moralizare – parabolă a destinului uman;

2. Prezenţa licenţelor istorice (argumentarea necesităţii lor)

3. Compoziţia – sub semnul echilibrului dramatic;

– dispoziţia simetrică a motourilor şi interpretarea lor;

4. Intriga – bine consolidată, având la bază un conflict foarte puternic (între

domnitor şi boierimea vânzătoare)

5. Acţiunea redă cea de a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul (rezumarea subiectului cu interpretarea scenelor memorabile)

6. Prezentarea personajelor construite pe principiul antitezei:

Spancioc şi Stroici – tipul boierilor oneşti, patrioţi;

Moţoc – tipul trădătorului şi al ipocritului;

Alexandru Lăpuşneanul – sadic, tiran;

domniţa Ruxanda – gingaşă, cu teamă de Dumnezeu;

7. Alexandru Lăpuşneanul – reprezentant al tipologiei tiranului

- Însumează calităţi (hotărât, diplomat, inteligent) dar şi defecte tipice (impulsiv, sadic, ipocrit). Caracter complex, surprins în lumini şi umbre, având şi o dimensiune tragică. Îmbină elemente romantice (antiteza, trăsături de excepţie, evoluţia specifică, spectacolul constând în zicerile memorabile – moto-urile şi gesturile sau prezenţa loviturilor de teatru, finalizarea prin moartea tragică).

- Discutarea unor scene reprezentative: scena dialogului dintre boieri şi Lăpuşneanul din capitolul I, cea a slujbei bisericeşti (arta discursului persuasiv şi jocul scenic), a măcelului şi cea a revoltei colective.

8. Temporalitatea:

- timpul evenimenţial, realizat cronologic, asigură liniaritate acţiunii;

- timpul narativ – introduce nuanţări prin funcţia rezumativă;

9. Spaţialitatea – specifică speciei

- Macrospaţiul – Moldova medievală, arenă a luptei pentru putere, a conflictelor sângeroase – uneltiri, intrigi, trădări;

- Microspaţiul – preferinţa pentru spaţialităţi închise: cronotopul cetăţii – justificare; grija pentru reconstituirea culorii locale

10. Sinteza în plan estetic

- fondul – preponderent romantic;

- elemente clasice: simetria moto-urilor, echilibrul tablourilor, concizia acţiunii, personajele din lumea aristocraţiei, prezenţa unor valori morale (patriotismul), procedeul epitetului general („toată pompa domnească”)

- elemente realiste: verosimilitatea aspectelor prezentate, veridicitatea scenelor, stilul impersonal, obiectiv, omniscienţa narativă, anticipări ale acţiunii.

III. Încheiere

- Valoarea textului.

Alexandru Lăpuşneanul – nuvelă romantică

I. Introducere: Medalionul speciei

1. Definiţie, trăsături

2. Clasificare:

a) nuvelă – de caracter

din punctul de vedere al proiecţiei personajului

– de acţiune

b) nuvelă – istorică

– socială din punct de vedere tematic şi conflictual

– psihologică