Teorii care contestă existența lui Dumnezeu

Cartea Iisul omul se apropie de limitele unor informatii greu de acceptat mai mult pentru ca in postfata scrie: Iisus era conducatorul unei factiuni radicale a preotilor esenieni. Nu s-a nascut dintr-o fecioara. Nu a murit pe cruce. A fost casatorit cu Maria Magdalena, a intemeiat o familie, a avut copii, apoi a divortat si s-a recasatorit. A murit in jurul anului 64, se pare, la Roma, afirmatii care sunt demonstrate pe baza Manuscriselor de la Marea Moarta.

Cred ca sunt putini oameni in lume care sa nu incerce un sentiment de curiozitate in privinta lui Iisus. Ce fel de persoana ar fi fost, ca sa aiba o influenta atat de covarsitoare? Oare ridicarea Bisericii si extinderea crestinismului s-au indatorat in intregime personalitatii Sale extraordinare? Oare intamplarile vietii Lui, precum si invataturile, au fost evenimente istorice reale, in felul in care noi intelegem istoria, sau au fost, dupa cum sustin multi dintre crestini, ceva in afara experientelor normale? Se putea demonstra, pe baza unui studiu foarte amanuntit al manuscriselor (Manuscrisele de la Marea Moarta), ca este mult mai posibil sa fi fost scrise in perioada crestina, cand activitatea lui Iisus se afla la apogeu si atragea nenumarati adepti la ceea ce urma a fi crestinism. (Barbara Thiering, Iisus omul) Barbara Thiering este un teolog care pe baza Manuscriselor de la Marea Moarta (descoperite in 1947) demonstreaza in trei carti o alta fata a Bibliei.

Sa luam de exemplu Mersul pe ape minune infaptuita de Iisus. Citand-o pe Thiering as spune: Cei carora le placea sa glumeasca pe seama comportamentului pretios al preotilor spuneau ca . nu a fost ca umbla pe ape, ci ca preluase rolul preotului. Astfel demonstra ca nu exista nici o diferenta intre El si un barbat nascut in tribul lui Levi (Barbara Thiering, Iisus omul). Astfel, pornind de la ratiuni diametral opuse, indiferenta si pasiunea, apartenenta si exterioritatea, ostilitatea si adeziunea se regasesc in slujba aceleiasi negari a elementului religios in istorie. Piedica pe care trebuie s-o inlaturam este deci dubla. Nu este suficient sa contestam reconstituirea apologetica dictata de interesele credintei, care, pentru a salva perpetuitatea transistorica a lui homo religiosus relativizeaza pe cat poate legaturile sale cu contextul si dependenta sa fata de el. Trebuie in acelasi timp sa ne lepadam de iluzia in care ne cufunda ateismul, impunandu-ne sa gandim in mod spontan ca adevarul despre dinamica colectiva se prezinta obligatoriu separat si mai presus de aceste emanatii fantasmagorice, care spun poate foarte multe despre mecanismul salbatic al gandirii, dar foarte putine despre natura legaturii sociale si despre motorul real al istoriei. Dar, totusi, atesimul lui Marx a fost fara indoiala cel mai celebru si cel mai eficient. Religia este geamatul fiintei doborate, sufletul unei lumi lipsite de inima si spiritul unei lumi lipsite de spirit. ...