Spiritualitate

Introducere

uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Fil. 3, 14)

Biserica creştină, în seolul IV, este lovită de o grea încercare, ereziile. Se cerea ca urgenţă crearea unui aparat doctrinar mult mai bine consolidat, pentru contracararea ideilor teologice neconforme cu adevărata învăţătură de credinţă.

În faţa rătăcirii lui Eunomiu, Părinţii Bisericii au fost constrânşi să pună accentul pe caracterul incomprehensibil al Fiinţei divine. Acest fapt va duce şi la o percepere mai adâncă a tainei divine, care îşi va găsi expresia în lucrările mistice ale Sfântului Grigorie de Nyssa.

Situat la o răscruce a doctrinei creştine, Sfântul Grigorie de Nyssa pune pe plan doctrinar problema cunoaşterii lui Dumnezeu şi a progresului nesfârşit în bine.

Toate studiile până la începutul secolului XXI, care tratau despre învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa, se plângeau de lipsa de interes manifestată mai ales faţă de teologia spirituală a acestui mare scriitor bisericesc. Acest lucru este explicat prin faptul că asupra teologiei Sfântului Grigorie era o bănuială a unor erori dogmatice (de exemplu apocastaza), însă această situaţie a fost depăşită datorită unor studii de specialitate care au lămurit problemele legate de doctrina Sfântului. Cu contribuţia unor teologi, precum Balthasar, Daniélou şi alţii, teologia mistică gregoriană a ajuns din ce în ce mai cunoscută, fiind obiectul a numeroase studii şi tratate teologice.

Prin alegerea, drept subiect, a conceptului de epectază, am intenţionat să tratez despre ceea ce este mai specific misticii Sfântului Grigorie, care pune accentul, dincolo de etapele şi metodele procesului de desăvârşire, pe însuşi elanul vieţii spirituale.

I. Sfântul Grigorie de Nyssa – părinte al teologiei mistice

Sfântul Grigorie de Nyssa (335-395), episcop de Nyssa, este unul din marii Părinţi Capadocieni, alături de fratele său Sfântul Vasile cel Mare şi de Sfântul Grigorie de Nazianz.

Între cei trei Părinţi Capadocieni, Sfântul Grigorie de Nyssa s-a dovedit a fi cel mai ,,îndrăzneţ” în ceea ce priveşte caracterul speculativ şi, mai ales, prin misticul său. Dacă Sfântul Vasile cel Mare este considerat ,,mâna care lucrează”, iar Sfântul Grigorie de Nazianz ,,gura care glăsuieşte”, Sfântul Grigorie este considerat ,,capul care cugetă” , fiind cel mai speculativ dintre cei trei mari Părinţi ai Bisericii.

Cunoscător profund al filosofiei greceşti, Sfântul Grigorie de Nyssa o foloseşte în scrierile sale în aşa măsură încât nu au lipsit încercările de a-l prezenta mai degrabă ca filosof neoplatonic, decât ca teolog creştin. S-a scris mult despre legătura sa cu Platon, însă viziunea Sfântului Grigorie este deosebită de a acestuia, prin trancedenţa ce o recunoaşte lui Dumnezeu şi prin apropierea Sa de noi prin Hristos şi prin harul Lui. Este adevărat că el face uz de filosofia greacă, însă nu îi citează niciodată pe filosofii greci ca autorităţi. Pentru el, autoritatea era Sfântul Vasile, Sfântul Apostol Pavel şi Sfânta Scriptură, aceasta din urmă fiind autoritatea principală şi norma adevărului.

Atunci când nu s-a dedicat apărării credinţei, interesul său s-a îndreptat spre teologia mistică, fiind considerat fondatorul teologiei mistice în Bisercă. Pentru Sfântul Grigorie mistica este însăşi viaţa cduhovnicească în ansamblul ei cu vârstele şi treptele ei, viaţă la care sunt chemaţi toţi creştinii

Sfântul Grigorie de Nyssa este primul scriitor creştin care a elaborat o teorie despre extaz, definit ca o ieşire continuă din limitările lumii acesteia şi o pătrundere continuă în întunericul lui Dumnezeu cel Nepătruns , considerând extazul ca o stare de fericire şi înţeles ca o stare mistică.

II. Conceptul de epectază

Trăirea vieţii duhovniceşti determină în mod natural un sens ascendent vieţii omului, care cu cât înainteză pe această cale, cu atât îşi permanentizează viaţa în Hristos.