Sfinții apostoli Petru și Pavel

Sfintul Apostol Petru, care mai inainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mica si neslavita, care se numeste Betsaida. El era fiul lui Iona, din semintia lui Simeon si frate cu Sfintul Apostol Andrei, cel intii chemat. Luind pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfintul Apostol Varnava, a nascut dintr-insa un fiu si o fiica. Petru era simplu la obicei si neinvatat, insa temator de Dumnezeu; caci pazea poruncile Lui fara de prihana in toate lucrurile sale. Cu mestesugul era pescar, caci, fiind sarac, trebuia sa-si cistige hrana casei sale din osteneala miinilor, ca sa hraneasca pe femeie, pe copii, pe soacra si pe batrinul sau tata, Iona. Andrei, fratele lui, trecind cu vederea desertaciunile si gilcevile lumii acesteia, si-a ales viata fara insotire; si, ducindu-se la Sfintul Ioan Botezatorul, care propovaduia pocainta la Iordan, s-a facut ucenicul lui.

Andrei, auzind cuvintele invatatorului sau, care arata cu degetul pe Iisus, zicind: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii si celelalte marturii despre Domnul nostru Iisus Hristos, a lasat pe Ioan si s-a dus in urma Lui cu un alt ucenic al Botezatorului Ioan. El singur a intrebat pe Hristos despre casa si despre vietuirea Lui, zicind: Invatatorule, unde locuiesti? Domnul le-a raspuns: Veniti si vedeti. Ei s-au dus si au vazut unde locuia si au petrecut la Dinsul ziua aceea.

A doua zi, ducindu-se Andrei la fratele sau, Simon Petru, i-a grait: Am aflat pe Mesia, Care se tilcuieste Hristos! Apoi, l-a dus pe el la Iisus, Care, cautind spre dinsul, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei chema Chifa, care se tilcuieste Petru. Sfintul Petru indata s-a ranit cu dragostea pentru Domnul, crezind cu adevarat ca este Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mintuirea lumii. Dar nu si-a lasat casa si mestesugul, purtind inca grija de trebuintele casnicilor sai, la care lucru il ajuta si Andrei din cind in cind, pentru tatal sau care imbatrinise. Aceasta au facut-o pina ce amindoi au fost chemati de Domnul la apostolie.

Dupa ce Ioan a fost pus in temnita de Irod Agripa, Iisus Hristos, umblind pe linga Marea Galileei, care se numeste si a Tiberiadei sau lacul Ghenizaretului, a vazut pe Petru si pe Andrei, fratele sau, aruncind mrejile in apa, si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pe voi vinatori de oameni. Dar ce fel de vinatori a vrut Domnul sa-i faca pe ei? Aceasta a aratat-o la vinarea pestelui. Caci, intrind in corabia lui Simon si poruncindu-i sa arunce mrejele spre pescuit, la acea porunca, Petru a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am ostenit si nimic n-am prins; iar acum voi arunca mreaja dupa cuvintul Ta.

Facind aceasta, a prins mult peste, incit se rupea si mreaja de multimea pestelui. Aceasta era mai inainte inchipuire a pescuitului cel duhovnicesc si al apostoliei; caci cu mreaja cuvintului Domnului avea sa vineze multe popoare la mintuire. Vazind Simon Petru aceasta minune, a cazut la picioarele lui Iisus zicind: Iesi de la mine, Doamne, ca om pacatos sint eu! Aceasta a facut-o pentru ca il cuprinsese spaima pe el si pe toti cei ce erau cu el, de vinarea pestilor ce ii prinsese. Iar impotriva cuvintelor lui Petru, care zicea: Iesi de la mine, Doamne , Domnul il chema in urma Sa, zicindu-i: "Vino dupa mine, ca de acum vei fi pescar de oameni spre viata, in chipul in care ai pescuit acesti pesti spre moarte".

Din ceasul acela, Petru s-a facut urmator lui Hristos, precum si Andrei, fratele lui si ceilalti ucenici chemati. Domnul il iubea pe el pentru dragostea inimii sale. Si a cercetat Domnul casa lui cea saraca prin venirea Sa, iar pe soacra lui care patimea de boala frigurilor, a tamaduit-o prin atingerea miinii. Noaptea, cind Domnul a iesit singur la rugaciune in loc pustiu, Sfintul Petru, nesuferind acum sa fie fara Domnul nici un ceas, si-a lasat casa si pe toti ai sai si a alergat in urma Lui, cautind cu osirdie pe iubitul sau invatator. Si, aflindu-L, i-a zis: Toti te cauta pe Tine, Doamne! De acum nu se mai departa de la El si petreceau impreuna, indulcindu-se de vederea fetei Lui si de cuvintele cele dulci ca mierea; fiind singur vazator al minunilor Lui celor multe si mari, care aratat il adevereau ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in Care el a crezut cu neindoire. Caci, precum a crezut cu inima spre dreptate, tot asa si cu gura a marturisit spre mintuire.

Venind Domnul in partile Cezareei lui Filip, a intrebat pe ucenicii sai: Cine zic oamenii ca sint? Si i-au raspuns: Unii, Ioan Botezatorul, altii Ilie, iar altii proorocul sau unul din prooroci. Si iar a intrebat: Dar voi cine spuneti ca sint? Atunci Simon Petru a raspuns in numele celorlalti: Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Si a laudat Domnul acea marturisire a lui zicind: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca trupul si singele nu ti-au aratat tie acestea, ci Tatal Meu Cel din ceruri! Si intr-acea vreme i-a fagaduit Domnul lui, ca sa-i dea cheile Imparatiei cerului.

Petru, avind dragoste fierbinte catre Domnul, dorea sa nu i se intimple nici un rau lui Hristos. Deci, aflind mai inainte de patimile Domnului, Il oprea din nestiinta, zicind: Doamne, fii Tie milostiv! Sa nu Ti se intimple Tie acestea! Aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplacute Domnului, deoarece pentru aceasta venise El, ca prin patimire sa rascumpere neamul omenesc din pierzare; insa din cuvintele acelea s-a aratat dragostea cea osirdnica a lui Petru catre Domnul. Tot aici s-a aratat si nerautatea lui; ca, auzind acel cuvint aspru de la Domnul: Mergi inapoia Mea, satano!, nu s-a miniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvint pedepsitor si-I urma Lui mai mult, cu toata osirdia. Si, cind multi dintre ucenici nu reuseau sa inteleaga cuvintele Domnului, ziceau: Aspru este cuvintul acesta, deci, cine poate sa-l asculte pe el?; apoi s-au indepartat de Domnul. Si a zis Domnul celor doisprezece: "Oare si voi voiti sa va duceti?" Atunci, Simon Petru, i-a raspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Caci Tu ai cuvintele vietii vesnice, iar noi am crezut si am cunoscut, ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu.

O osirdie si o credinta ca aceasta avind Sfintul Petru catre Domnul, a indraznit a cere de la Dinsul umblarea pe apa; caci, iesind Petru din corabie, umbla pe apa ca sa vina la Iisus. Dar, de vreme ce inainte de primirea Sfintului Duh nu era desavirsit in credinta, vazind vintul cel tare, s-a temut si, incepind a se afunda, a strigat: Doamne, mintuieste-ma pe mine. Iisus, indata intinzindu-i mina, l-a luat si i-a zis: "Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?" Si nu numai de inecarea apei l-a izbavit pe el, dar si de putina credinta, cind i-a zis: "Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se imputineze credinta ta". Astfel s-a invrednicit Sfintul Petru si cu alti doi, cu Iacov si cu Ioan, a vedea pe Tabor, slava Schimbarii la Fata a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatal, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta in epistola sa, zicind: Pentru ca nu basmelor celor cu mestesug umblind, v-am spus puterea si venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri vazatori ai maririi Aceluia. Pentru ca, luind de la Dumnezeu Tatal cinstea si slava glasului celui ce a venit in chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinta: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Care am binevoit. Acest glas noi l-am crezut pogorindu-se din cer, fiind cu El in muntele cel sfint.

Cind Domnul S-a apropiat spre patima Sa de bunavoie si spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru si-a aratat rivna lui catre Domnul, nu numai cu cuvintul, zicind: Doamne, gata sint a merge cu Tine si in temnita si la moarte, dar si cu lucrul; caci, scotind sabia si lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Dar, desi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grija sa cada in cea de trei ori lepadare de Domnul, insa prin adevarata pocainta si prin amara tinguire s-a sculat si s-a indreptat, invrednicindu-se mai inainte de toti, a vedea pe Hristos dupa Invierea Lui, precum zice despre aceasta Sfintul Evanghelist Luca: Adevarat este ca S-a sculat Domnul si S-a aratat lui Simon. Sfintul Pavel scrie tot asa, zicind: "S-a sculat a treia zi dupa Scripturi si S-a aratat lui Chifa, adica lui Petru, apoi celor unsprezece". Vazind Sfintul Petru pe Domnul, s-a umplut de negraita bucurie. Si a primit de la El iertare de greselile sale. Atunci cea mai dinainte lepadare de trei ori, a rasplatit-o bine prin raspunsul cel de trei ori al dragostei sale catre Domnul, zicindu-i: Doamne, Tu toate le stii; Tu stii ca Te iubesc. Si s-a pus de Domnul pastor al oilor celor cuvintatoare si i-a dat in miini cheile Imparatiei cerului.

Dupa inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfintul Petru, ca un mai mare intre Apostoli, a fost intiiul invatator si propovaduitor al cuvintului lui Dumnezeu. El intr-un ceas a cistigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvintul lui Dumnezeu. Era inca si facator de minuni preaalese, caci, intrind in biserica cu Sfintul Ioan la rugaciune, a vazut pe un oarecare olog din pintecele maicii sale, stind inaintea usilor bisericii, care se numea "Frumoasa"; si, apucindu-l de mina dreapta, l-a ridicat, zicindu-i: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!" Atunci indata i s-au intarit talpile si gleznele acelui schiop si de bucurie striga si umbla. Apoi, a intrat cu ei in biserica si umbla sarind si laudind pe Dumnezeu. Cu aceasta minune si inca cu propovaduirea cuvintului, au crezut in Hristos, ca la cinci mii de barbati. Pe Anania ierusalimiteanul si pe femeia lui Safira, pentru furarea celor sfinte si pentru minciuna impotriva Duhului Sfint, Sfintul Petru i-a omorit cu cuvintul. In Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zacea pe pat, fiind slabanog, l-a facut sanatos, zicindu-i: "Te vindeca pe tine Iisus Hristos".

In Iope, pe o fecioara, anume Tavita, care murise, a inviat-o. Dar nu numai miinile si cuvintul lui erau facatoare de minuni, ci si umbra lui singura era datatoare de tamaduiri. Oriunde voia sa mearga el, acolo poporul isi aducea pe neputinciosii lor, si-i punea pe pat si asternuturi, ca venind Sfintul Petru, macar cu umbra lui sa umbreasca pe fiecare dintre dinsii. Cind imparatul Irod si-a pus miinile sa faca rau Bisericii credinciosilor din Ierusalim, ucigind cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, si pe Sfintul Petru l-a aruncat in temnita legat cu lanturi de fier; atunci ingerul Domnului l-a eliberat pe el si l-a scos din temnita.

Acest mare apostol a deschis neamurilor cel dintii usa credintei, botezind in Cezareea pe romanul Corneliu Sutasul, aratindu-i-se mai intii vedenia mesei lasata din cer, cu tiritoarele cele cu patru picioare si cu glasul care poruncea lui Petru sa le injunghie si sa le manince, zicindu-i ca, pe cele ce Dumnezeu le-a curatit, el sa nu le numeasca spurcate. Acesta este semnul intoarcerii neamurilor catre Hristos. Pe Simon, vrajitorul din Samaria, care cu fatarnicie a primit Sfintul Botez si cu argint voia sa cumpere darul Duhului Sfint, l-a mustrat, zicindu-i: Argintul tau sa fie cu tine intru pierzare, ca inima ta nu este dreapta inaintea lui Dumnezeu, pentru ca te vad stind in amaraciunea cea de fiere si in legatura nedreptatii.

Aceste si multe alte fapte ale Sfintului Petru, se afla scrise pe larg in Sfinta Evanghelie si in cartea "Faptele Sfintilor Apostoli", care totdeauna se pot auzi citindu-se in biserica si pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici. Iar nevointele si ostenelile lui, pe care le-a rabdat propovaduind pe Hristos, Sfintul Simeon Metafrast le povesteste astfel.

Sfintul Petru s-a dus din Ierusalim in Cezareea lui Stratonic si din acei presbiteri care urmau dupa dinsul punindu-le episcop, s-a dus la Sidon, unde pe multi tamaduindu-i si punindu-le episcop, a plecat in Virit,