Dumnezeu a creat lumea imprimindu-i putinta de a ajunge la desavirsire; de aceea, ea va trebui sa primeasca un alt chip decat cel al lumii cazute pentru ca, la osteasca inviere si dupa judecata universala, cand fiecare om va fi rasplatit sau pedepsit in conformitate cu faptel sale, intreaga creatura, in solidaritate, sa fie ridicata la plenitudinea vietii, potrivit planului divin, pentru ca "Dumnezeu sa fie totul in toate" (I Cor. 15, 28).
Fiind fiinta spirituala necreata, vesnica si absoluta, Dumnezeu nu este supus schimbarii si, precum nu are inceput, nu are nici sfarsit, in timp ce lumea in chipul ei actual, ca si omul, va avea un sfarsit, fiind supusa unei prefaceri si schimbari totale. Despre eternitatea lui Dumnezeu si temporalitatea lumii psalmistul zice: "Intru inceput, Tu, Doamne, ai intemeiat pamantul, si lucrurile mainilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei ramanea. Toate ca o haina se vor invechi si ca pe un vesmant le vei infasura si se vor schimba; iar Tu acelasi esti, si anii Tai nu se vor sfarsi" (Ps. 101, 26-28).
Dar dupa sfarsitul omului nu inseamna nimicirea lui sau distrugerea totala a fiintei sale, ci inceputul unei noi vieti, asa si lumea nu va fi nimicita, ci schimbata, transformata intr-o lume noua, pe masura fiintei omenesti renascute prin inviere, in aceasta noua creatie urmind sa domneasca o deplina desavirsire fizica si moral-spirituala. Astfel, Sfantul Ioan, in Apocalipsa 21, 1, spune: "Si am vazut un cer nou si un pamant nou. Caci cerul dintii si pamantul dintii au trecut, iar marea nu mai este". (I Cor. 7, 31); iar Sfantul Apostol Pavel zice: "Caci chipul acestei lumi va trece" (I Cor. 7, 31); iar Sfantul Apostol Petru zice: "Atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile arzind se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el vor arde cu totul" (II Petru 3, 10). La fel, Sf. Chiril al Ierusalimului spune: "Lumea aceasta se sfarseste, si lumea aceasta creata se innoieste. Pe pamant s-au raspindit tot felul de pacate... Pentru ca sa nu ramana acest lacas minunat plin de faradelegi, trece lumea aceasta, spre a se arata alta mai buna". In sensul Sfantului Apostol Pavel, Fericitul Augustin spune ca lumea aceasta va trece nu in inteles de distrugere totala, ci in acela de schimbare a fetei lucrurilor.
Schimbarea acestei lumi este strans legata de insusirile pe care le vor avea trupurile oamenilor dupa inviere. De aceea, cand trupurile se vor preface, devenind duhovnicesti si chipul acestei lumi se va preface: pamantul se va spiritualiza, pentru ca dreptii sa aiba o locuinta potrivita pentru slava la care sunt chemati, precum spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Atunci nadejdea fapturii, supuse desertaciunii din pricina omului se va implini "... ca si faptura insasi se va slobozi din robia stricaciunii, spre libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8, 21).
Deoarece sfarsitul lumii se afla in strinsa legatura cu a doua venire a Mantuitorului si cu judecata universala, timpul cand se vor intimpla acestea ne ramine necunoscut. Mantuitorul vorbind ucenicilor Sai despre acest sfarsit, ca si despre a doua Sa venire, le-a spus acestora: "Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie... fara numai Tatal" (Matei 24, 36). Iar cand, inainte de Inaltare, ucenicii L-au intrebat daca in acel an va aseza imparatia lui Israel, adica daca atunci va veni sa intemeieze noua Sa imparatie, Mantuitorul le-a raspuns: "Nu este al vostru sa stiti anii sau timpurile pe care Tatal le-a pus intru a Sa stapinire..." (Fapte 1, 7).
Vorbim despre sfarsitul lumii, Sfantul Apostol Petru isi exprima nadejdea ca, potrivit fagaduintelor Sale, Dumnezeu va intocmi "ceruri noi si pamant nou" (II Petru 3, 13), iar Sfantul Ioan spune ca a vazut "un cer nou si un pamant nou", dupa ce cerul cel dintii si pamantul cel dintii au trecut (Apoc. 21, 1). Desigur, aceste expresii arata ca lumea nu va fi definitiv distrusa, ci numai schimbata, transformata, transfigurata, in ea stabilindu-se o noua ordine de viata. Desigur, nu e usor sa ne pronuntam asupra sensului acestei expresii, cu toate ca numerosi Sfinti Parinti s-au straduit sa le explice intelesul. Totusi, pe temeiul celor afirmate de ei, putem intelege ca lumea reinnoita va fi o lume desavirsita si incoruptibila, cuprinzind bunatati si frumuseti nebanuite, despre care Sfantul Apostol Pavel zice: "Ceea ce ochiul n-a vazut si urechile nu au auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Cor. 2, 9). Dintr-o lume exterioara omului, ea va deveni intr-un sens o lume interioara, aratindu-se in mare masura drept un continut sufletesc al celor drepti. Frumusetea si maretia ei vor fi neinchipuite, deoarece impartasindu-se de lumina dumnezeiasca, va radia acesta lumina, imbracand in ea pe cei ce o vor locui. Lumina ei va face sa straluceasca si mai mult pe cei drepti, incat aici, precum spune Mantuitorul, "dreptii vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor" (Matei 13, 43).
Dupa cuvintele Sfantului Apostol Petru, in noua lume transfigurata va locui dreptatea (II Petru 3, 13). Aceasta inseamna ca relatiile dintre oameni si dintre oameni si Dumnezeu vor fi asezate pe temelia dreptatii, iar virtutea iubirii le va incorona. Intre oameni nu vor mai fi privatiuni, tensiuni, suspiciuni, invidie si vrajba, ci o pace si armonie desavirsita, fiecare fiind in pace cu sine insusi, cu semenii si cu Dumnezeu. Aceasta e pacea lui Dumnezeu "care covirseste toata mintea" (Filip 4, 2), pace eterna, conditia ordinii si armoniei. In aceasta lume, in care Dumnezeu va fi "totul in toate" (I Cor. 15, 28), ingerii si oamenii vor lauda neincetat pe Dumnezeu, izvorul frumusetii, desavirsirii, dreptatii si iubirii, cu care vor fi in continuare in veci.
Viata de veci. Viata de veci, viata vesnica sau viata veacului ce va sa fie, cum este numita in articolul XII din Simbolul Credintei, este viata pe care o vor trai atit dreptii cat si pacatosii, dupa judecata universala. Desi in anumite privinte ea se va asemana cu viata sufletelor de dupa judecata particulara, totusi intre aceste vieti va fi deosebire. Deosebirea va consta in faptul ca dupa judecata universala
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean,
"Teologia Dogmatica", manual pentru seminariile teologice, Bucuresti, 1991, pag. 392-399.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
