Sfânta și Marea zi de Miercuri

binecuvântată și înălțătoare, căci în această perioada a anului bisericesc, creștinii comemorează și reînnoiesc momentele culminante din viața Mântuitorului Iisus Hristos, participând cu toată ființa la ceremoniile legate de suferințele, patimile, răstignirea și îngroparea Domnului.

Săptămâna Patimilor este o săptămână a durerii, a plânsului și a umilințelor, în cadrul căreia, noi credincioșii „plecându-ne sufletele în fața patimilor lui Hristos, agoniei și morții Sale pe Cruce, învățăm calea spre biruință, coborâm împreună cu Hristos în cea mai adâncă smerenie și jertfire de sine, pentru ca sufletele să se înalțe împreună cu El în bucuria Învierii, spre porțile deschise ale Împărăției Mirelui Care vine în miezul nopții, vestind biruința asupra morții și viața veșnică.”

Săptămâna Mare este cuprinsă între Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) și sâmbăta dinaintea Sfintelor Paști. Această săptămână este specială pentru viața și spiritualitatea creștin-ortodoxă și este privită, prin frumusețea ceremoniilor și prin însemnătatea evenimentelor transpuse, ca o adevărată încununare a perioadei Triodului. Ea este numită, încă din vechime, Sfânta și Marea Săptămână. Cu timpul, de la numele întregii Săptămâni Mari, a trecut denumirea și la toate zilele acesteia „datorită măreției lucrurilor ce s-au săvârșit în zilele ei, iar cu adevărat sunt sfinte aceste zile, pentru curăția cu care le petrec adevărații creștini și pentru sfințenia pe care ele o pot aduce tuturor celor ce le petrec cum se cade” .

Săptămâna aceasta are un rol deosebit de important în viața credincioșilor, în pietatea și trăirea duhovnicească a creștinilor de pretutindeni. Credincioșii pot merge treaptă cu treaptă alături de Mântuitorul Iisus Hristos pe drumul Crucii spre Înviere și pot fi solidari cu evenimentele petrecute în perioada prepascală prin participarea la slujbele divine săvârșite în fiecare zi.

Fiecare zi din această săptămână ne înfățișează fapte și momente din istoria sfântă a mântuirii, din Sfânta Scriptură, cu menirea de a ne intensifica eforturile duhovnicești, astfel încăt să luăm parte cu Mântuitorul la Împărăția Sa .

Slujbele de seară ce se săvârșesc în această perioadă poartă denumirea de „denii”, acestea fiind servicii divine, Utrenii cu caracter de priveghere. Cuvântul „denie” provine de la slavonescul „vdenie”, ce înseamnă „priveghere” sau „slujbă nocturnă”.

Minunatele Denii, ca slujbe de dimineață săvârșite seara, sunt pline de frumusețe poetică și imnografică și au acel scop de „transformare a întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăință și postire, de la întunericul păcatului la lumina viețuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos” .

Săvârșirea Deniilor începe din Duminica Floriilor și se desfășoară în fiecare seară până în Sâmbăta Patimilor, după rânduiala prescrisă de Tipicul bisericesc și de Triod.

Bogăția ritualurilor liturgice speciale, cum ar fi: scoaterea Sfintei Cruci și a Sfântului Epitaf în mijlocul bisericilor din Joia și Vinerea Mare, scoaterea Sfântului Agneț de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Joia Patimilor, din care se pregătește Sfânta Împărtășanie pentru cuminecarea bolnavilor în tot cursul anului, apoi procesiunea de ocolire a bisericii de la Denia Prohodului Domnului și altele asemenea, dau și ele o conotație de splendoare și unicitate a acestei În viața creștinilor-ortodocși, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este săptămâni.

O altă caracteristică a Săptămânii Patimilor o reprezintă înveșmântarea slujitorilor bisericești și a lăcașurilor de cult în culori închise, de doliu și de tânguire, căci se face comemorarea tristelor pătimiri ale Fiului lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.

Biserica urmărește astfel, prin toate aceste slujbe și mijloace exterioare cultice, prin veșminte și prin iconografie, să aducă pe credincioșii săi la o „credință traită” a Celor ce au fost în trecut, cu ceea ce se trăiește în prezent.

Toate trăsăturile specifice Săptămânii Patimilor fac ca acest răstimp să fie înălțător duhovnicește, dar și fastuos, prin serviciile divine speciale legate de Jertfa Mântuitorului, potrivit cu totul stării de îndreptare și pocăință sinceră și un punct culminant al ciclului liturgic și al riturilor ortodoxe .