Sfânta Scriptură Și Uzul Pedagogic Al Imaginii

Dupa cum se stie, si dupa cum s-a argumentat de-a lungul mileniilor de iudaism si crestinism, in contrast cu cultele politeiste si materialist-magice, traditia reprezentata de credinciosii Bibliei cunoaste un uz limitat al imaginilor. In ciuda vederilor extreme ale islamicilor sau ale unor protestanti radicali, imaginea a fost folosita in cultul Dumnezeului adevarat, dar numai cu rol estetic si pedagogic. Poporul care statea in curtea Templului nu putea vedea nici o imagine. Chipurile de heruvimi inaripati pe peretii interiori ai Templului, sau statuetele heruvimilor confectionate din aur, ori din lemn de maslin, deasupra chivotului si langa el, nu puteau fi vazute decat de preotul de serviciu si nu li se dadea nici o atentie liturgica. Tamaierea si aprinderea luminilor nu avea nici o legatura cu imaginile pur decorative si simbolice ale heruvimilor, ci se faceau spre lauda Celui Nevazut. La Templul lui Solomon a fost mai multa risipa de imagini: figuri de heruvimi, de palmieri si de flori de lotus erau sculptate in lemn pe toti peretii interiori si pe usile de la intrare. Erau insa doar ornamente si simboluri cu scop estetic si didactic. Templul din viziunea lui Ezechiel are si mai multe imagini decat al lui Solomon. Toata cladirea si dependintele ei, peretii interiori si exteriori erau ornamentati cu palmieri si cu heruvimi bicefali cu fata de leu si de om. Insa cand acelasi Ezechiel vede in viziune pe batranii iudeilor inchinandu-se la Templul din Ierusalim inaintea unor imagini de pe pereti si tamaindu-le, sau inchinandu-se inaintea soarelui, spre rasarit, fapta lor este condamnata ca idolatrie.

Exista, fara indoiala, o libertate de initiativa lasata de Dumnezeu si in cult. Dar porunca expresa a lui Dumnezeu limiteaza aceasta libertate. Cand Arhiereul Aaron, intimidat de popor, a admis crearea acelui vitel de aur, nu s-a gandit la taurul egiptean Hapi sau la vreun alt zeu strain, pentru ca el a instruit poporul ca imaginea reprezinta pe Dumnezeul care i-a scos din Egipt, si a proclamat atunci chiar o sarbatoare in cinstea lui Iahwe (Ex 32: 4-5). Probabil insa cel mai instructiv exemplu este acela al sarpelui de arama pe care l-a ridicat Moise pe o lance de steag, la porunca lui Dumnezeu, pentru ca toti cei ce fusesera muscati de serpii veninosi, privind la sarpele de arama sa traiasca (Num 21: 8-9). Nu stim cata estetica va fi desfasurat Moise in aceasta lucrare urgenta, dar semnificatia didactica a sarpelui de arama a fost dezvaluita de Iisus in discutia cu Nicodim (Ioan 3). Sarpele de arama inaltat pe lance era un simbol al lui Iisus Christos Cel Rastignit, in Care oricine crezand sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Moise nu a instituit nici un cult al acestui simbol cristologic; nu s-a incurajat atingerea, sarutarea sau tamaierea simbolului. Dar dupa vreo sapte secole, chipul de arama fiind pastrat si creandu-se legende inutile pe seama puterilor pe care le-ar avea, istoria biblica semnaleaza un cult al acestei imagini: ...