Revelația Dumnezeiască

Pentru a intra in comuniune cu cineva, sau in legatura cu ceva, se impune cunoasterea lui. De aceea si comuniunea vesnica cu Dumnezeu se bazeaza pe cunoasterea Lui. "Aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat... " spune Mintuitorul in Rugaciunea Arhiereasca (Ioan XVII, 3). Pentru a intra in comuniune cu Dumnezeu si a ne desavirsi viata duhovniceasca, trebuie sa-l cunoastem pe Dumnezeu, sa stim adica daca este un parinte, sau un stapin despotic; daca ne putem apropia de El si in ce forma; daca este milostiv, indurator, iertator; sau numai drept si necrutator; daca ne putem apropia de El cu iubire, sau cu teama distrugatoare de suflet?! ... Apoi, cum ii putem noi cunoaste voia Lui, ce atitudine are El fata de lume, de existenta; sau si mai mult: cine este El?! ... Toate aceste premise care stau la baza comuniunii cu Dumnezeu, noi le putem cunoaste prin Descoperirea pe care Insusi Dumnezeu a binevoit sa ne-o faca, dorind si El sa intre in legatura cu noi si sa ne mintuiasca in comuniune vesnica cu El. Aceasta Descoperire a lui Dumnezeu se numeste Revelatie dumnezeiasca.

In primul rind Dumnezeu poate fi descoperit de noi in creatia Sa. "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea miinilor Lui o vesteste taria" (Psalmul XVIII, 1); "Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegindu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire" (Romani I, 20).

Noi descoperim pe Dumnezeu din creatia Sa cu ajutorul ratiunii luminata de credinta. Pentru un credincios intreaga natura este o carte deschisa in care se poate citi despre atotputernicia, bunatatea, dreptatea, iubirea, frumusetea, atotstiinta Creatorului. "Chipul lui Dumnezeu il vad intr-o floare", spunea cineva. Nu ca floarea l-ar contine pe Dumnezeu, ci modul in care este organizata viata si frumusetea ei, ne duce cu gindul la cel ce are viata in Sine si isi descopera frumusetea vietii Sale, concretizind-o in creatia Sa. Acest mod de descoperire fireasca, naturala, cu mintea si simtirea proprie a Creatorului din creatia Sa, o numim revelatie naturala.

Dar, pe cale naturala, nu toata mintea il vede la fel pe Dumnezeu. Veacuri de-a rindul, datorita pacatului, spune Apostolul, oamenilor li s-a intunecat mintea si au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au inchinat si au slujit fapturii in locul Facatorului... (Romani I, 25).

Pentru a fi evitata aceasta prapastioasa confuzie (a Creatorului cu faptura), Dumnezeu S-a descoperit in mod direct omului, spre a fi cunoscut (asa cum este El); spre a-I cunoaste voia; spre a intra dupa cuviinta in comuniune cu El. Datorita faptului ca Dumnezeu ca Duh absolut se afla in "lumina neapropiata" (1 Timotei VI, 16), fiind cu totul altceva decit noi oamenii, nu oricui i se descopera Dumnezeu si nu oricum. Dumnezeu se descopera pe cale supranaturala, comunicand direct voia Sa unor oameni alesi. Daca prima descoperire am numit-o naturala, pe aceasta o numim supranaturala, fiindca este facuta de Dumnezeu in mod direct si fiindca omul neputind ajunge singur la cunoasterea ei, o primeste prin mijloacele lui Dumnezeu mai presus de fire. Sfintul Apostol Pavel spune ca Dumnezeu odinioara, "in multe rinduri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul..." (Evrei I, 1-2).

Revelatia este un proces tainic, o comunicare directa din partea lui Dumnezeu adresata omului spre mintuirea sufletului. Ea reprezinta cuvintul lui Dumnezeu inspirat de Duhul Sfint.

Dupa cum am aratat mai sus, datorita importantei cu totul exceptionale pe care o prezinta Descoperirea lui Dumnezeu, ea nu este comunicata oricui, ci anumitor persoane alese in mod special (de catre Dumnezeu) in acest scop. In Vechiul Testament, cartile profetice pastreaza peste tot constiinta profetului ca este chemat de Dumnezeu spre a indeplini o misiune sfinta, ca ceea ce el comunica nu sint cuvintele sale ci Descoperirea lui Dumnezeu, Cuvintul lui Dumnezeu. Profetul simte ca este ridicat cu duhul la o stare superioara, care nu este comuna oamenilor si la care nu poate ajunge orice om, ci numai cei chemati in mod special de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acei cu care Dumnezeu comunica au fost pregatiti ca sa poata primi comunicarea si mai departe au fost facuti capabili ca sa poata transmite Descoperirea lui Dumnezeu. Daca comunicarea lui Dumnezeu o numim Revelatie, pregatirea omului pentru a putea primi si transmite aceasta comunicare, o numim Inspiratie divina. Revelatia nu se poate face deci fara Inspiratie. Acelasi Duh al lui Dumnezeu care graieste prin prooroci, insufla pregatirea de a primi si posibilitatea de a comunica. Fara pregatire din partea lui Dumnezeu, Descoperirea nu ar fi posibila. Altfel spus, Revelatia nu este posibila fara Inspiratie.

Cum se savirseste procesul de comunicare a adevarului dumnezeiesc prin Inspiratia Duhului Sfint? Raspunsurile sint diferite. Unii spun ca Duhul Sfint il fereste doar de greseala pe sfintul autor care pune in scris comunicarea lui Dumnezeu. Altii spun ca Descoperirea adevarului ar avea un caracter verbal, in sensul ca Duhul Sfint ar dicta, iar scriitorul sfint ar pune in scris tot ceea ce a auzit. Aceste pareri exprima doua extreme, care raspund unilateral problemei enuntate. Noi spunem ca Duhul Sfint intr-adevar fereste de greseala pe sfintul scriitor, dar in acelasi timp ii si inalta duhovniceste sufletul deasupra starii comune, spre a putea intelege si simti ceea ce comunica. Nu este deci anulata personalitatea scriitorului de aceea unele scrieri au un stil, altele un alt stil; unele au o adincime duhovniceasca mai mare, altele mai mica, desi acelasi Duh Sfint a comunicat adevarul de credinta. Daca ar fi dictat, cum am vazut ca s-a spus, atunci nu ne putem explica deosebirile si varietatea formei de redare a diferitilor autori inspirati de acelasi Sfint Duh. Asadar, Inspiratia are un caracter tainic de pregatire si de comunicare a adevarului de credinta, dar in acelasi timp si un caracter sinergic