Religiile Lumii

Taoismul

Diversi filozofi chinezi din sec. 5-4 î.C. au expus o suma de idei si un mod de viata care au si, mai târziu, în multe dintre formele artei. Dupa cum vedem, taoismul este un mod de viata - nimic ocult pâna acum - inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar cum se poate inspira un mod de viata omenesc din natura ? Exemplul cel mai bun ni-l ofera artele martiale, care au împrumutat la origina elemente ajuns sa fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperarii dintre om si tendinta, sau cursul lumii naturale. Principiile acestei tendinte por fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor si focului, ritmuri care sunt ulterior întiparite sau reproduse în cele din piatra si lemn esentiale - atac, aparare, eschiva etc - din miscarile corespunzatoate ale animalelor salbatice. Avem astfel scoli de arte martiale care poarta nume pitoresti ca scoala tigrului, scoala maimutei etc. La fel si în viata domestica de fiecare zi exista posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Sursele principale ale acestui mod de viata numit taoism sunt lucrarile clasice ale corifeilor taoismului ca de pilda: Tao Te Ching, Chuang Tzu, Lao-tze. Temele care abunda în aceste carti se pot grupa în jurul câtorva idei de baza: tao, vidul, nonactiunea (wu-wei), adaptarea la conditiile exterioare. În Scriptura Vidului perfect, autorul, Lao-tze, descrie relatavitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viata, a prejudecatilor care se doresc absolute. Nu exista în aceasta lume un principiu care sa fie valabil în toate împrejurarile. Activitatea noastra trebuie sa tina cont mereu de conditiile temporale. Nu exista nimic impus dinainte, nimic prestabilit, peren, si de aici nevoia de suplete. Cuvîntul tao are mai multe întelesuri în China antica. Pentru Confucius si confucianisti el indica arta de a cârmui a vechilor suverani. Aceasta iscusinta era laudata de Confucius si evocata pentru a redeveni un izvor de inspiratie pentru contemporanii sai. Tao semnifica ideea de iscusinta, talent pentru ceva anume, de îndemânare, nu numai în relatie cu anticii suverani. Si omul de rînd poate dovedi ceva iesit din comun. În zilele noastre aceasta înclinatie deosebita nu este absenta: sunt oameni foarte priceputi la afaceri, la arta, muzica, sportivi de performanta pe care lumea îi aclama, politicieni iscusiti etc. Toti acestia au un tao al lor, adica o aptitudine iesita din comun. Chinezii admirau arcasii, caligrafii, filozofii, în general pe toti cei care se remarcau printr-o aptitudine anume. Acestia erau chemati la curtea suveranului, pusi la încercare, si omeniti cum se cuvine atunci cînd îsi aratau dibacia. Un alt sens al cuvîntului tao este de metoda, în sensul de tehnica de învatare, de aplicare a ceva etc. Un tao care poate fi trasat nu poate fi eternul tao (adica: nu exista o metoda absoluta de a proceda în toate împrejurarile, un cod de purtare universal valabil etc). Într-o perspectiva si mai larga, tao este legea Cerului, adica modul lui de manifestare. Tao-ul este o miscare de du-te-vino, în care alterneaza tendintele yang si yin. A te adapta la aceasta miscare, înseamna a deveni una cu tao, adaptarea la miscarea cerului, poate fi considerata un tao în sine (talent, intuitie etc). Notiunea de vid desemneaza în literatura taoista mai multe lucruri:

1. Celalalt pol al Plinului, reprezintând una din însusirile Cerului care alterneaza constant secventele de Plin si Gol, de progres si declin. Vidul este tendinta lucrurilor de a reveni la obârsia lor, de a se descompune în elementele constituente. În viata sociala, vidul desemneaza perioadele de haos sau entropie sociala, în care însasi notiunea de ordine a suferit malformatii.

2. Capacitatea receptiva a totalitatii noastre psihice care permite manifestarilor psihosomatice, adeseori conflictuale, sa coexiste si sa se exprime fara nici o rezistenta în actele noastre.

3. Starea fara dorinte de care pomeneste întreaga literatura taoista. Yin si yang sunt termeni esentiali în filozofia taoista clasica. În Cartea Schimbarilor (I-Ching), ei nu apar, si sunt înlocuiti cu luminosul si obscurul, cu tarele si moalele, expresii care evoca o polaritate la nivel fenomenal. Am putea folosi pentru aceste adjective multe altele ca, de pilda, activ si pasiv, masculin si feminin, cald si rece. La nivelul întelegerii populare, yin si yang confirma opiniile noastre legate de complementaritate, de extreme opuse, de polaritate, existente în sânul unitatii. De aici rezulta ca Yin si Yang nu pot coexista, asa cum lumina zilei nu coexista cu întunericul notii, ci alterneaza. Exista un moment însa cînd lumina si întunericul se intersecteaza: clarobscurul. Un moment care nu dureaza, ci reprezinta doar un punct de trecere.

Buddismul

Cu o traditie veche de peste doua milenii, cu forme diverse, potrivit tarilor in care s-a dezvoltat si deseori greu accesibil pentru occidentali, buddismul nu poate fi separat de mediul in care a aparut: India secolelor 6 si 5 î.C. Buddismul are peste 370 milioane de adepti si a fost fondat de Siddharta Gautama, cunoscut si sub numele de Sakyamuni (numele de clan) sau Buddha, care nu este un nume, ci un titlu, insemnând Cel iluminat. Buddha nu a pretins niciodata ca ar fi Dumnezeu, si nici n-a fost privit ca atare de buddisti. El a fost o fiinta omeneasca care a atins un nivel ridicat de cunoastere, intelegând viata cât mai adanc posibil. In pofida zelului unor naratori ulteriori, care a transformat biografia lui Buddha intr-o adevarata legenda, mai este inca posibila reconstituirea marilor etape ale vietii celui care, dupa 547 de existenta anterioare, animale si umane, in care s-a dedicat practicarii virtutilor si acumularii unor fapte meritorii, hotaraste sa se manifeste pentru ultima data, mânat de compasiune fata de fapturile aflate in suferinta pe tarâmul Indiei. Nascut print, intr-un mic regat nepalez, Terai, in sânul unei familii bogate, copilul, care se pare ca manifestate calitati iesite din comun, primeste numele personal de Siddharta. Tineretea lui a fost cea obisnuita pentru un tânar nobil din epoca sa: viata indestulata, studii, casatorie. In jurul vârstei de 30 de ani, când, se spune, urma sa devina tata, descopera prin intermediul a patru intâlniri, mai intâi suferintele care-i apasa pe oameni: batrânetea, boala, moartea, apoi o cale spre speranta unei eliberari, prin imaginea senina a unui calugar care traieste in sihastrie. Dezgustat de existenta sa de placeri desarte, el alege sihastria si dupa multi ani de cautari felurite, opteaza pentru Calea de mijloc, care il va face sa inteleaga lucrurile asa cum sunt: iluzorii, trecatoare si sa descopere o metoda ce poate elibera definitiv fiinta de patimi, de iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si din acest moment merita pe deplin titulatura de Buddha (Cel iluminat), din radacina sanscrita Budh (a se destepta, a se ilumina). Rezistând ispitei de a accede imediat la o eliberare personala egoista, Buddha se hotaraste sa raspândeasca invatatura sa. Timp de 40 ani, va calatori prin Valea Gangelui, explicându-si doctrina, apelând din când in când la amintirile din vietile sale anterioare, adunând in jurul lui calugari si adepti laici, acceptând chiar, spre sfârsitul vietii, la insistentele discipolului sau Ananda, intrarea in comunitate si a calugaritelor.