Protestantismul

Numele si-l iau de la invatatura lor despre botez (bapto = a afunda), sustinand ca botezul trebuie impartasit numai adultilor. Ei sunt urmasi ai anabaptistilor lui Thomas Munzer din Germania de prin anii 1533-1534. Intemeietorul sectei baptiste este un fost pastor puritan , englezul John Smith. Din cauza persecutiilor din partea Bisericii Anglicane impotriva tuturor nonconformistilor, John Smith fuge in Olanda in anul 1606. Aici face cunostinta cu ratacirile mennonitilor, care invatau ca botezul trebuie dat numai varstnicilor si numai prin scufundare si ca juramantul si serviciul militar sunt oprite.

In scurt timp trecu si el la aceasta secta, botezandu-se a doua oara, impreuna cu ceilalti insotitori ai sai, nu prin scufundare, ci prin turnare (stropire). In anul 1611 se intoarce din nou in Anglia si infiinteaza noua secta "baptista", numita a "baptistilor generali", spre deosebire de cea a "baptistilor particulari", condusa de John Spilsburg, care sustineau botezul prin scufundare.

Cam deodata cu baptistii englezi au luat fiinta in America baptistii americani. Intemeietorul acestora a fost tot un englez, Roger Williams, fost puritan, care, nemultumit de dezbinarea baptistilor englezi si neputand suporta persecutiile Bisericii Anglicane, in anul 1631 fuge in America de Nord, unde infiinteaza secta "baptistilor regulari", cu alti 12 membri, care se botezara unul dupa altul prin scufundare. Baptismul a fost persecutat si in America pana in anul 1783, dar, dupa proclamare independentei S.U.A. i s-a dat deplina libertate religioasa.

Ca si baptistii englezi, si baptistii americani s-au dezbinat intre ei, astfel incat in prezent se pot intalni peste zece feluri de baptisti: baptistii vechi, baptistii vointei libere, baptistii sambatari, baptistii celor sase principii, discipolii lui Hristos, baptistii unitarieni, baptistii scufundatori, Biserica lui Dumnezeu etc., numele fiecarei secte ilustrand principiul generator al ereziei; in general sectele se alipesc de un anume aspect al credintei si il absolutizeaza in dauna celorlalte.

In sec. XIX baptismul trece din Anglia in Germania. Din Germania baptismul trece in Ungaria, iar de aici incepe a face ravagii printre romanii din Ardeal, indeosebi judetele Arad si Bihor; ungurii sprijinind raspandirea baptismului la noi in tara.

Iata ce scrie deputatul ungur Almay Oliver in ziarul Aradi Kozlony in anul 1913: "Chestiunea nationala romaneasca ar trebui dezvoltata in asa chip ca poporul roman sa fie dezlegat de sub conducerea preotilor romani. E de mare insemnatate faptul ca chestiunea romaneasca, cel putin in parte, poate fi rezolvata cu ajutorul baptismului. Baptismul poate ajunge la cuceriri de necrezut in judetul Arad...".

Nu este de mirare ca primii predicatori baptisti printre romani au fost unguri. Prin anul 1888 baptistul Kronyai Mihaly predica prin Curtici, jud. Arad, si Talpos, Bihor, iar prin alte comune activau Toth Istvan, Csopjak Attila si altii.

Nici celelalte provincii romanesti n-au ramas nemolipsite, desi in masura mai mica. Astfel, dupa 1916, baptismul a patruns in Bucovina, Moldova si Muntenia, asa ca astazi sunt in tara cateva ramuri ale sectei baptistilor.

Cultul lor consta din rugaciuni, din cantece religioase si mai ales din predici. La cultul dumnezeiesc se practica uneori si "Cina Domnului", o ceremonie care consta in "impartasirea" cu paine si cu vin. Cultul public este savarsit in "Casele de rugaciuni", in care se fac evanghelizarile de dupa masa si seara, cu deosebire duminica.

Invataturile baptistilor sunt in majoritate cele ale protestantilor:

a) nu recunosc Sfanta Traditie si cele sapte Taine;

b) sunt impotriva cinstirii sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a sfintelor moaste, a rugaciunilor pentru morti, a juramantului, a postului, a simbolurilor liturgice s.a.;

c) dreptul si puterea disciplinara o are adunarea;

d) sunt rigoristi, neingaduitori fata de cei ce pacatuiesc;

e) botezul il aplica numai celor varstnici si se savarseste numai printr-o singura scufundare (el nu iarta pacatele);

f) fiecare are dreptul si priceperea de a talcui Sfanta Scriptura;

g) nu au decat trei sarbatori: Craciunul, Pastile si Rusaliile;

h) sunt impotriva cinstirii Maicii Domnului si a sfintilor.

Toate aceste invataturi le au si celelalte secte, cu deosebirea ca acelea au in plus si altele, specifice lor.

2. Adventistii

Isi au numele de la cuvantul latinesc adventus=venire, deoarece ii preocupa mult venirea a doua a Domnului si in special data exacta a ei. De data mai recenta decat baptistii, secta lor a fost intemeiata de William Miller, fermier din America, nascut la 1782 in orasul Pitsfield. Parintii lui au fost baptisti saraci si nu i-au putut da o cultura inalta; insa lui ii placea sa invete si, in urma unei lecturi bogate, a ajuns sa fie liber cugetator.

Grozaviile razboiului anglo-american din 1812-1816, la care a luat si el parte, l-au facut sa se apropie de Sfanta Scriptura si sa devina credincios baptist ca si parintii lui. Dar citind cu multa staruinta Biblia si neavand pricepere si pregatire destula pentru intelegerea ei, a scos din ea fel de fel de rataciri, cum ar fi: venirea a doua va fi intre 1 martie 1843 si 1 martie 1844; atunci Hristos va intemeia pe pamant o imparatie de o mie de ani (mileniul), cu cei drepti care vor invia; iar la sfarsitul mileniului vor invia si cei pacatosi si vor fi judecati s.a.

Data venirii a doua a stabilit-o pornind de la Daniil (8, 14), unde proorocul spune iudeilor ca pana la curatire vor trece 2400 de zile. Prin zile, Miller a inteles ani, iar prin curatirea templului a inteles intemeierea mileniului. Socoteala a inceput-o de la anul 457 inainte de Hristos, fiindca in acest an a inceput robia babilonica. De la aceasta data si pana la Hristos vor mai trece restul pana la cifra de 2300 ani, adica inca 1843 de ani, dupa care va urma venirea a doua si mileniul.

Proorocia aceasta si-a anuntat-o Miller inca din anul 1833 prin brosura sa "Invederare din Sfanta Scriptura a venirii a doua a lui Hristos in anul 1843?. Acelasi. lucru 1-a vestit apoi revista "Semnele timpului", scoasa in 1840 de Iosua Himes, un adventist fanatic, apoi in "Strigatul din miezul noptii" (1842).

Dar profetia lui Miller nu s-a implinit, ceea ce a tulburat foarte mult pe aderentii sai numiti adventisti. Miller si-a recunoscut in public greseala sa si a socotelilor sale, dar totusi a continuat sa afirme ca venirea a doua trebuie sa fie in curand. Un ucenic al lui Miller, pe nume S. Snow, a cautat sa impace pe adventisti, spunand pe baza textului de la Levitic (12, 29), ca mai trebuie sa adauge inca sapte luni si zece zile, si ca data de 10 octombrie 1844 este data sigura a venirii a doua. De data aceasta a fost anuntata prin reviste, ziare si conferinte si era asa de mult crezuta, incat aderentii tarani si-au lasat cerealele pe camp nerecoltate, iar cei de la oras isi vindeau casele si tot ce aveau.

Noaptea de 9 spre 10 octombrie 1844 a fost asteptata cu mari emotii. Adventistii s-au adunat intr-o sala mare din orasul Boston, asteptand sunetul trambitei ingeresti, care avea sa vesteasca lumii a doua venire a Domnului. Dar noaptea aceasta a trecut ca toate celelalte nopti, iar adventistii, vazandu-se inselati si de data aceasta, au parasit secta in masa. Insusi Miller a marturisit public ca a gresit si a sfatuit pe adeptii sai sa treaca la baptisti. Insa baptistii nu i-au primit.

Aderentii care au mai ramas au inceput apoi a se imparti si a se organiza in diferite grupuri separate, ca: adventistii Evangheliei, crestinii adventului, uniunea adventului etc. Unii dintre ei au stramutat data venirii a doua pentru anul 1874. Astazi adventistii sunt de doua feluri: adventistii de ziua a saptea si adventistii reformisti, fiecare continuand sa fie preocupati de noi calcule in vederea aflarii datei celei de a doua veniri, ignorand cuvantul Mantuitorului, dupa care nimeni nu