Pietatea în secolele XIX - XX

Spre sfirsitul sec. al XIX-lea si la inceputul secolului nostru, din pietatea Bisericii, cinci sint aspectele ce trebuiesc scoase in evidenta: a. pietatea antijansenista, b. pietatea euharistica (comuniunea frecventa, primirea Euharestiei de catre copiii ajunsi la uzul ratiunii, congresele euharistice incepind cu 1881), c. dezvoltarea miscarii liturgice, d. un nou model al preotului, nu atit un administrator sau un supus al laicilor, cit mai mult un pastor al sufletelor, e. noul rol al laicilor in viata Bisericii. Pietatea antijansenista. In primul rind, este depasit rigorismul moral, recunoscut fiind in mod oficial probabilismul, doctrina morala atit de combatuta de jansenisti si de B. Pascal in Provincialele sale. Sistemul probabilist este expus de Sf. Alfons de Liguori (1696-1787) si promovat de iezuiti. In practica, dispare obiceiul de a nega dezlegarea pentru cei ce recad mereu in aceleasi pacate si se considera suficiente pentru dezlegare semne deosebite de cainta pentru pacate, pentru ca la sfirsit sa se considere ca suficient insusi faptul de a veni la spovada. O devotiune deosebita este cea catre Inima lui Isus. In 1856, aceasta devotiune este propusa pentru intreaga Biserica, in special datorita insistentelor franciscanilor si in pofida aspectelor nationaliste ce se repeta (inainte si dupa 1870, francezii incredinteaza Inimii Preasfinte victoria asupra dusmanilor; in timpul primului razboi mondial, se repeta acelasi lucru in Franta si Italia). In aceasta devotiune, la inceput prevaleaza aspectul reparator, apoi cel social (in Inima lui Isus, credinciosii gasesc forta de a se opune laicismului). In enciclica lui Pius al XII-lea Haurietis aquas (1956, redactor: K. Rahner?) este evidentiata mai mult iubirea umano-divina a lui Isus si sint aprofundate bazele biblice ale devotiunii. Se raspindeste apoi consacrarea catre aceasta Inima a familiilor si a persoanelor, generalizindu-se practica celor noua vineri, cu promisiunile divine pentru cei ce le urmeaza. Devotiunea catre Sf. Fecioara Maria se dezvolta datorita promulgarii dogmei Neprihanitei Zamisliri (1854), a aparitiilor de la Lourdes (1858), ca si a indemnurilor repetate ale papilor pentru ca toti catolicii sa se roage Rozariul, facind din el o practica comuna a familiilor. Alaturi de acestei devotiuni principale sint multe altele, in cinstea diferitilor sfinti, toate impreuna formind acel cadru al pietatii populare, calda si emotiva, uneori putin exterioara, dar care hraneste din plin sufletele crestine si le da elanul si forta necesara pentru a se opune laicismului ce incepea sa erodeze solul crestin. Reforma euharistica. In secolul al XVIII-lea se insista prea mult asupra fricii reverentiale fata de Isus din sfinta taina a altarului. In cel urmator, Pius al IX-lea deschide calea impartasaniei dese, al carei punct de referinta il reprezinta pontificatul lui Pius al X-lea. Decretul Sacra Tridentina Synodus (22. 12. 1905) raspunde unei necesitati de clarificare a ...