Monahismul - împlinire a sfaturilor evanghelice și urcuș spre Tabor

I.INTRODUCERE

Monahismul constituie cea mai buna cale de intelegere a spiritualitatii ortodoxe, pentru ca el a avut un rol primordial in formarea acestuia. Acesta trebuie sa fie inteles, inainte de toate, ca revolta cea mai radicala impotriva raului, prin faptul ca el spune categoric nu oricarui compromis.

Dupa cum afirma si Pr. Iustin Parvu „Monahismul este singura arma care trebuie sa lupte intotdeauna in linia intai a bataliei.Acesta misca lumea, el este cel care tine aprinsa flacara vietii si a adevarului in lume.”

Monahismul n-a reprezentat niciodata o forma de disperare, de evadare, sau de abdicare de la viata; el a fost dimpotriva o harisma, o vocatie liber consimtita sub inspiratia Sf. Duh. N-a fost nicoidata o cadere, ci o dorinta de urcus.

La ora actuala putem face o delimitare a monahismului in trei categorii: monahismul de catifea sau de lux, din manastirile asa –zis parvenite,cu bani, cu averi, cu relatii economice puternice; manastirile de mijloc, care-si duc existenta prin munca gospodareasca, cu teren, gospodarie, gradina s.a.m.d.; manastirile sarace sau lasate in paragina, de care nu se intereseaza nimeni si care se bucura ca s-au gasit doi-trei calugari care stau si nu-I locul pustiu.

Manastirile sunt, ca si preotii, oglinda poporului. De unde sa apara monahi sfinti, cand multi intra in manastire pentru ca nu au fost in strae sa isi gaseasca un rost in viata, sau pentru ca au fugit de crucea casatoriei?

De sute de ani , parintii cu viata sfanta au vorbit despre caderile monahilor. In Paterice gasim destule exemple cu monahi care au parasit calea mantuirii. Haina calugareasca nu este un pasaport pentru rai. La baza intregului monahism sta cuvantul Mantuitorului:” Cel ce vine dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie”. Traind intr-o lume mai culta, plina de descoperirile stiintifice, de ceea ce pune mass-media la dispozitie, tineretul a inceput sa transforme monahismul in ceva rational si de efect sau de moment.

Un monah trebuie sa fie incununata de doua lucruri. Trebuie sa aiba bunacuviinta si smerenie. In al doilea rand, un tanar trebuie sa aiba profunzimea sufleteasca de a intelege taina chemarii si sa posede aceasta taina, adica sa ramana permananet cu aceasta traire, sa nu fie schimbator.

In invatatura SF.PARINTI intalnim un sfat categoric:sa nu indemni la casatorie sau la calugarie. Casatoria este calea larga care, pe tanarul care nu este format pentru a merge pe ea, il va duce la pacat. Iar calea ce duce la monahism este si mai prapastioasa ca valoare. Ispita care apare cel mai des in viata unui monah aflat la inceput de drum este gandul de a te reintoarce in lume. Mantuitorul Iisus Hristos spunea ca nu pietrele trebuie sa vorbeasca, ci oamenii. Primul lucru pe care ar trebui sa-l descoperi intr-o manastire este dragostea duhovniceasca.

Monahii sunt in contratimp cu lumea, ei trebuie sa pararseasca toate cele lumesti atunci cand se hotarasc sa treaca pe acest drum anevoios.

Un monah, cu darul lui Dumnezeu , poate sa tina sufleteste, societatea civila. Acesta trebuie sa fie pregatit sa invinga, dar sa cada la datorie, totul depinde de taria rugaciunii si de puterea morala.

II. CHILIA:scoala monahului

În tradiţia ortodoxă, monahul locuieşte în chilie individuală. Chilia e locul reculegerii, al intalnirii cu sine insusi, al examenelor dure si adevarate, al confruntarii pe scara celei mai inalte raspunderi, cu destinul sau, cu Dumnezeu. Chilia e ca o scoala. „Sezi in chilia ta si insusi acest loc te va invata pe tine toate” SF.ISAAC SIRUL

Cand iese din chilie, monahul isi pierde in parte raspunderea personala, se simte stingher, raspunderea scade, se imparte cu ceilalti si atunci confruntarea cu destinul sau isi pierde din gravitate. Nu e rau ca e asa afara, dar aceasta arata ca el are nevoie de chilie, de orele lui de singuratate, de orele cand se reduce la sine, ca sa-si modeleze sinele si sa-i dea forma asemanarii cu Dumnezeu.

Chilia este in Rasarit ca si locul inimii, pentru ca inainte de a fi loc de dormit, e loc de rugaciune, de reculegere, de meditatie, lucruri nerealizabile in comun.

In Apus au aparut la un moment dat, la unele Ordine, dormitoarele. O data cu aceasta au disparut si virtutile chiliei, dar in Rasarit inca se mai pastreaza

III.VOTURILE MONAHALE

Voturile sintetizeaza pentru monah ceea ce am putea numi sistemul de lupta impotriva celor “sapte ganduri ale rautatii” cum le numeste SF.IOAN CASIAN.

Voturile monahale vin din adanc de istorie si sau nascut din nevoia de ordine, in momentul in care s-a trecut de la viata eremitica la acea de obste.

Voturile au devenit in timp specifice monahilor. Initial, ca sfaturi evanghelice, ele se adresau tuturor crestinilor si in special celor mai ravnitori dintre ei: “De voiesti sa fii desavarsit”. ( MANTUITORUL)

III.1VOTUL ASCULTARII

Eremitii nu depuneau in fata nimanui nici un fel de vot, daca se hotarau sa se retraga, se retrageau, si totul se petrecea intre ei si Dumnezeu. La ei,de ascultare nu putea fi vorba, pentru ca erau singuri. Adevaratele dimensiuni ale ascultarii s-au precizat in obsti, in care supunerea fata de staret era cea dintai conditie.

“Ascultarea inseamna –zic ei-a nu te increde in tine.” Predandu-te altuia, mai experimentat, iti gasesti “calea spre liniste”. Dupa SF. IOAN SCARARUL din ascultare se nasc toate virtutile: smerenia, discernamantul, patrunderea, inainte vedere. Saracia si castitatea s-au impus de la sine, ca urmare a “sfaturilor evanghelice”: lepadarea de sine, urmarea lui Hristos care a fost si sarac si cast, si a unora dintre apostoli precum, de pilda, Sfantul Pavel. In manastirile ortodoxe ascultarea mai are un nume” binecuvantare”. Ceea ce se face fara binecuvantare, se face in afara ascultarii.

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE TEOLOGIE