Iubirea creștină

I. Introducere

Despre dragoste s-a vorbit și se vorbește în toată lumea creștină și necreștină. Dragostea pentru unii are doar înțelesul de eros, adică de o iubire care se rezumă doar la trup. Pentru alții dragostea se mărginește doar la cei de aceeași etnie, alții împărtășesc dragostea lor doar celor care împărtășesc la rândul lor aceeași dragoste, poate chiar aceeași măsură și nimic mai mult. Alții iubesc doar pe cei care împărtășesc aceleași concepții etice și morale.

Ortodoxia vine să ne arate adevărata dragoste, cea care S-a arătat înfăptuită în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat pe pământ, din Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să se nască și să săvârșească minuni, să fie batjocorit, răstignit, îngropat, înviat și înălțat la cer pentru noi, care eram robiți păcatului și morții celei veșnice. Iubirea lui Dumnezeu s-a arătat asupra celor păcătoși, căci iubirea nu poate suporta durerea celuilalt, de aceea avea să spună Sf. Pavel: „Dragostea toate le rabdă, toate le suferă”, pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Această iubire se împărtășește celor care cred în Hristos Iisus, revărsându-se în inima omului prin harul Duhului Sfânt (Romani V, 5) . Dragostea este rodul Harului, dar și al conlucrării omului cu Dumnezeu.

Lucrarea de față vine să ne aducă puțină lumină, și să înțelegem pe cât ne este cu putință, valoarea acestei virtuți creștine, printr-o exegeză biblică asupra Capitolului XIII din Epistola I către Corinteni, numit de Sfântul Apostol Pavel „Imnul Dragostei”. Pe baza acestei exegeze dorim să scoatem în evidență tema acestui referat, numită „Iubirea creștină”.

După o scurtă introducere în contextul epistolei, am purces la o cercetare, împărțind acest capitol în titluri tematice, potrivit versetelor textului și apoi dezvoltându-le.

Am arătat foloasele dragostei creștine și cum că ea este mai presus decât orice, apoi am vorbit despre roadele ei, cum putem dobândi dragostea, apoi am arătat și caracterul eshatologic al dragostei creștine.

Partea finală a lucrării arată unicitatea, dar în același timp și aspectele diverse ale acestor trei virtuți teologice, pe care le enumeră Sfântul Pavel în versetul 13, cap. XIII în Epistola I către Corinteni.

II. Introducere la Epistola I Către Corinteni

II. 1. Generalități Pauline.

Biserica și-a putut dezvolta de timpuriu o gândire teologică sistematică și profundă. Ea s-a bazat pe unitate și sobornicitate și Adevăr revelat, descoperit nouă credincioșilor pentru mântuirea sufletelor. Sfânta Tradiție creștină dreaptă și autentică care a păstrat acest Adevăr, nealterat și neschimbat, așa cum ni L-a descoperit Dumnezeu prin Sfinții Săi, a dat naștere Sfintei Scripturi, iar aceasta s-a revelat în Biserica dreptmăritoare, al Cărei Cap este Hristos Mântuitorul. Biserica, prin Duhul Sfânt, care-l face prezent și pe Tatăl și pe Fiul, este cea care a curățat și curăță lumea de tradiții greșite, care nu sunt potrivite Adevărului Revelat de Dumnezeu prin Sfinții Săi.

Sfinții au grăit cele dumnezeiești prin insuflare dumnezeiască, iar aceste lucruri au fost consemnate în scris la anumite nevoi de ordin moral, dogmatic și social.

Apostolul Pavel este unul dintre nenumărații sfinți pe care Dumnezeu îl rânduiește ca să-L mărturisească oamenilor. El nu a fost chemat ca ceilalți apostoli de Mântuitorul atunci când trăia pe pământ, ci a avut o chemare deosebită, căci Dumnezeu l-a chemat ca să devină dintr-un vas de necinste, într-un vas de cinste, prin minunea ce s-a săvârșit pe drumul Damascului.

S-a născut în Tarsul Ciliciei, în jurul anului 7, din părinți credincioși evrei, a crescut în mediul elenistic al Asiei Mici, Saul (Pavel), a studiat la Ierusalim, la școala lui Gamaliil și a devenit un aprig prigonitor al celor ce credeau și-L mărturiseau pe Iisus. Cu toate acestea, pocăindu-se, l-a descoperit în mod direct și minunat pe Iisus, când se afla pe calea Damascului, devenind de atunci cel mai mare misionar creștin și Apostol al neamurilor .

Tema principală a epistolelor pauline este Hristos cel Răstignit și Înviat care nu s-a rușinat de cei păcătoși, care I-a descoperit și lui Pavel iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de orice categorie de oameni și de ai chema pe toți la cunoștința adevărului. Epistolele sale au un caracter universal al mântuirii în Hristos.

Știm că Sfântul Apostol Pavel a întemeiat Biserica din Corint în decursul celei de a doua călătorii misionare, spre sfârșitul anului 50. Apostolul s-a luptat în Corint pe două fronturi, pe de o parte cu iudaizanții, pe de altă parte cu păgânii din Corint . Mai știm și că acest oraș era plin de temple păgâne, de religii sincretiste, dar și de iudaizanți. Iudaismul a cultivat în Corint spiritul de intrigă, iar păgânii făceau din desfrânare un cult divin, aceste practici devenind o filosofie a acelui veac. Totodată îi îndeamnă pe Corinteni la iubirea frățească care trebuia să depășească granițele dintre oameni pentru că Pavel îi considera pe toți aceeași în Hristos. Săracii, bogații, păgânii și iudeii trebuiau să fie una în Hristos Iisus, să se debaraseze de vechile obiceiuri și practici adresate zeităților și să creadă cu toții în Fiul lui Dumnezeu cel înviat și răstignit .

1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999.

2. ***, Patericul, Alba Iulia, 1997.

3. Arhim. Sofronie Saharov, Cuvântări duhovnicești , Vol. I, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004.

4. Arhimandrit Zaharia, Lărgirea inimii în teologia Sfântului Siluan Athonitul și a Starețului Sofronie de la Essex, trad. de Monahia Vicol, Tecla, Fevronia de la Essex, Ed. Reîntregirea, 2009.

5. Ibidem, Vol. II, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2008.

6. Idem, Teologie Dogmatică, Vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.

7. Petcu, Liviu și Herea, Gabriel, Lumina din Inimi Spiritualitate isihastă în traducerea și tâlcuirea părintelui Stăniloae, Teză de Licență, Ed. Trinitas, Iași, 2003.

8. Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984.

9. Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, Ed. Bizantină, București, 2002.

10. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ascetica și Mistica bisericii Ortodoxe, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002.

11. Pr. Prof. Ioan Coman, Importanța și sensul desăvârșirii în monahism, în Studii Teologice (S.T), 1955, Nr. 3-4.

12. Sfântul Ioan Scăraru, Scara Raiului, trad. introducere, note de Mitropolit Nicolae Corneanu, Ed. Armarcod, Timișoara, 2000.

13. Sfântul Ioan, Gură de Aur, Omilii la Matei, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), Vol. 23, partea a III-a, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.

14. Sfântul Maxim, Mărturisitorul, Ambigua, traducere din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006.

15. Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, traducere de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2001.

16. Sfântul Simeon, Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice și practice, în colecția Filocalia, Vol. VI, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1977.

17. Sfântul Teofilact, al Bulgariei, Tâlcuirea Epistolei întâia și a doua către Corinteni, traducere din greaca veche de Nicodim Aghioritul, Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2005.