Învățătura Baptistă Despre Har și Predestinare

Pentru a înţelege mai bine învăţătura baptistă despre har şi predestinare este necesară o scurtă introducere în care voi prezenta câteva informaţii despre apariţia baptismului şi punctele principale ale doctrinei lor.

Atunci când primii protestanţi – Luther, Calvin şi Zwingli – au început să-şi propovăduiască ideile de reformare a romano-catolicismului, nici unul dintre ei nu se gândea că ei înşişi vor deveni obiect de reformă în acţiunile următorului val de neo-reformaţi (neoprotestanţi).

Spre deosebire de alte mişcări religioase, pentru mişcarea baptistă este dificil să identificăm un întemeietor unic.Astfel, de-a lungul timpului, baptiştii au vehiculat trei teorii prin care au încercat formularea unei istorii oficiale: teoria succesiunii neîntrerupte, teoria înrudirii anabaptiste şi teoria derivării din separatiştii englezi.

Ca biserică, baptismul a apărut în secolul al XVII- lea, însă teologii şi istoricii baptişti afirmă că originea cultului se află în epoca creştinismului primar.Această afirmaţie nu surprinde, fiindcă toate sectele religioase şi-au revendicat începutul în primele timpuri creştine sau chiar în însuşi actul de naştere al creştinismului. De altfel, baptiştii au abandonat teoria succesiunii neîntrerupte considerând că aceasta mai mult le lezează imaginea.

O a doua teorie susţine că baptiştii se trag, direct sau indirect, din anabaptişti.Aceştia formau în Germania, în secolul al XVI-lea o sectă destul de obscură ,,fără învăţături sigure”. Se pare că anabaptiştii nu ar fi ajuns un nume proscris în Europa dacă nu ar fi avut loc întâlnirea lor cu Thomas Müntzer, coleg şi colaborator la început cu Luther. Cel care a reînviat anabaptismul, într o formă nouă, degajându-l de pornirile războinice din timpul lui Müntzer, a fost Simmon Menon, un preot catolic rebotezat, în 1531, de un anabaptist. Deşi n-au preluat în întregime ereziile anabaptiste, baptiştii secolului XVII au continuat să promoveze botezul adulţilor, preoţia universală şi separarea bisericii de stat.

Cea mai răspândită teorie este că baptiştii se trag din separatiştii englezi exilaţi în Olanda. John Smith şi Thomas Helwys, doi separatişti englezi din mişcarea puritanilor, au format prima biserică baptistă în Amsterdam, Olanda, în 1609.

Thomas Smith, sub influenţa menoniţilor, avea convingerea că nu pot fi botezaţi şi copiii, deoarece nu există nici un temei în acest sens în Noul Testament.Acesta se autobotează şi dizolvă astfel biserica lui, fondând o nouă comunitate, botezându-i prin stropire pe cei care îl urmau şi luându-şi numele de baptişti.Mai târziu, Smith, regretând autobotezul său, a cerut, împreună cu majoritatea grupului său, să fie reprimiţi de menoniţi în comunitatea lor.Însă, nu toţi cei botezaţi de Smith au acceptat trecerea la menoniţi, în fruntea acestora situându-se Thomas Helwys.Astfel, în 1611, acesta cu micul grup care nu l-a urmat pe Smith, revine în Anglia şi întemeiază prima biserică baptistă, la Londra.

Baptiştii englezi s-au divizat încă de la început în două grupări distincte: baptiştii generali, care susţineau doctrina mântuirii generale, după care Hristos a murit pentru salvarea tuturor oamenilor, şi baptiştii particulari, asemenea calvinilor, considerau că urmările jertfei lui Hristos se aplică numai celor aleşi (conform teoriei predestinării).Aceste două grupări s-au unit în secolul XIX, când abordările teologice se schimbaseră, iar nevoia de membri le-a făcut să se apropie.

Baptismul s-a strecurat puternic în America, unde a fost adus, în 1639, de către Roger Williams.Astfel, din America, această sectă s-a răspândit prin intermediul unor americani şi în Europa.

În România, baptismul a pătruns prin filieră germană, prin I.G. Oncken, convertit în Germania de către un marinar american.Astfel, prima comunitate baptistă ia fiinţă la Salonta, în 1875, fiind condusă de pastorul Mihail Kornay, ordinat pastor de către Oncken.Prima comunitate baptistă în Transilvania a fost organizată de croitorul Antal Novac.

În regat, în România de dinainte de 1918, istoria baptismului începe cu constituirea unor comunităţi baptiste pentru germanii din Bucureşti şi din Dobrogea. Primul român trecut la baptism este considerat a fi Constantin Adorian, botezat de pastorul baptist german Hammerschmit la Bucureşti în 1903.

Baptiştii, prin Legea Cultelor din 1928, sunt recunoscuţi ca asociaţie numai în Transilvania, iar în 1948 au fost recunoscuţi drept cult de către Statul român, astfel încât în 1950 publică ,,Statutul de organizare şi funcţionare a cultului creştin baptist”.

Prozelitismul baptist se manifestă astăzi, ca de altfel şi al altor secte şi mişcări religioase, puternic favorizate de subsidii financiare din Vest.

Apariţia baptismului este determinată de dorinţa de a repara unele greşeli doctrinare şi liturgice romano-catolice:

a) Botezul prin stropire şi turnare, din comoditate;

b) Despărţirea Botezului de Mirungere (confirmare);

c) Formula antibiblică a săvârşitorului: eu te botez!

Legat de baza doctrinară a baptismului, abia pe la 1900, s-au cristalizat câteva principii:

• autoritatea Bibliei;

• necesitatea unei experienţe personale cu Dumnezeu pentru omul care devine membru al comunităţii baptiste;

• administrarea botezului numai adulţilor care pot înţelege semnificaţia acestuia, spre deosebire de copii, care nu sunt conştienţi de primirea botezului.

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997.

2. A. W. Tozer, Atributele lui Dumnezeu, vol. I, Editura Perla Suferinţei, Suceava, 2010.

3. Bruce Milne, Cunoaşte adevărul, trad. Dinu Moga, Editura Făclia, Oradea, 2006.

4. Diac. P. I. David, Invazia sectelor: Coarnele fiarei apocaliptice în mileniul III, vol. I, Editura Crist-1, Bucureşti, 1997.

5. Diac. P. I. David, Sectologie, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului, Constanţa, 1998.

6. Ieromonah Visarion Moldoveanu, Ereziile apusului: despre protestantism şi ispitele raţionalismului creştin, vol. II, Editura Vicovia, Bacău, 2007.

7. Ioan Bunaciu, Otniel Bunaciu, Explicarea doctrinelor biblice, Editura Cartea universitară, Bucureşti, 2004.

8. Millard J. Erickson, Teologie creştină, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2004.

9. Pr. Conf. Univ. Dr. Gheorghe Istodor, Fenomenul sectar ,,creştin” , Editura Domino, 2009.

10. Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Secte neoprotestante şi noi mişcări religioase în România, Editura Universitaria, Craiova, 2006.

11. Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2005.

12. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1997.

13. Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, Ediţia a opta, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2007.

14. Preot Ilarion Felea, Ereticii şi rătăcirile lor doctrinare, Editura România creştină, Bucureşti, 1999.

Resurse online

15. http://www.monergism.ro/index.php/2011/05/doctrina-alegerii-ce-credeau-si-inca-mai-cred-baptistii-particulari/.

16. http://www.betel.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=670:1-iulie-predestinarea-i-liberul-arbitru&catid=32&Itemid=47.

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ JUSTINIAN PATRIARHUL