Identificarea Cuvântului în Noul Testament

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Termenul “συνείδησις” (sineidisis)

1. Identificarea cuvântului în Noul Testament (nr. de apariţii şi locurile):

Substantivul grecesc „συνείδησις” (sentiment intim, cuget,constiinta) are in N.T. 30 de aparitii in 29 de versete.

- Fapte 23:1 Şi Pavel, fixând sinedriul cu privirea, a zis: Bărbaţi fraţi, eu cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.

- Fapte 24:16 Şi întru aceasta mă străduiesc şi eu ca să am totdeauna înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor un cuget neîntinat.

- Romani 2:15 Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără,

- Romani 9:1 Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt,

- Romani 13:5 De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă.

- 1 Corinteni 8:7 Dar nu toţi au cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite idolilor, şi conştiinţa lor fiind slabă, se întinează.

- 1 Corinteni 8:10 Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor-

- 1 Corinteni 8:12 Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos.

- 1 Corinteni 10:25 Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru.

- 1 Corinteni 10:27 Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă.

- 1 Corinteni 10:28 Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă.

- 1 Corinteni 10:29 Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă-

- 2 Corinteni 1:12 Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu.

- 2 Corinteni 4:2 Ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui Dumnezeu.

- 2 Corinteni 5:11 Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre.

- 1 Timotei 1:5 Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,

- 1 Timotei 1:19 Având credinţă şi cuget bun, pe care unii, lepădându-le, au căzut din credinţă;

- 1 Timotei 3:9 Păstrând taina credinţei în cuget curat.

- 1 Timotei 4:2 Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.

- 2 Timotei 1:3 Mulţumesc lui Dumnezeu, Căruia Îi slujesc din strămoşi, cu cuget curat, că te pomenesc neîncetat, zi şi noapte, în rugăciunile mele.

- Tit 1:15 Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul.

- Evrei 9:9 Care era o pildă pentru timpul de faţă şi însemna că darurile şi jertfele ce se aduceau n-aveau putere să desăvârşească cugetul închinătorului.

- Evrei 9:14 Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu-

- Evrei 10:2 Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârşesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curăţiţi, n-ar mai avea nici o conştiinţă a păcatelor-

- Evrei 10:22 Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălându-ne trupul în apă curată, )

- Evrei 13:18 Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim.

- 1 Petru 2:19 Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El.

- 1 Petru 3:16 Dar cu blândeţe şi cu frică, având cuget curat, ca, tocmai în ceea ce sunteţi clevetiţi, să iasă de ruşine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos.

- 1 Petru 3:21 Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos.

Observații:

Facultatea de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Identificarea Cuvantului in Noul Testament.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
6 302 cuvinte
Nr caractere:
30 580 caractere
Marime:
43.66KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Sus!