Eshatologia la Origen

Introducere

Alexandria Egiptului reprezenta o societate pagână extrem de cultivată, pasionată pentru filozofie şi eclectism. Pentru atingerea scopurilor sale apologetice şi misionare într-un asemenea mediu, creştinismul a trebuit să-şi aprofundeze doctrina slujindu-se şi de luminile naturale ale filozofiei . Unei asemenea nevoi, i-a răspuns din plin şcoala creştină, didascaleea, din Alexandria, care în prima jumătate a veacului al treilea, atinge culmea înfloririi şi gloriei ei, datorită lui Origen .

Acest mare geniu al creştinismului antic a înţeles că dogma, în sine absolut independentă de sistemele filozofice, trebuie să fie totuşi expusă în funcţie de gîndirea contemporană , a cărei problematică putea slujii de suport în cercetarea şi âdîncirea adevărurilor de credinţă oficial formulate de Biserică şi ţinute de Tradiţia unanimă şi mai ales în studiul punctelor care erau încă obiectul discuţiilor libere între teologi .

Cu asemenea convingere, stăpânit de un îndrăzneţ avânt speculativ , aproape chinuit de geniul metafizicii , el depăşeşte cadrul dogmatic, în unele, puncte, formulând o mulţime de ipoteze îndrăzneţe, dintre care pe unele le presară incidental de-a lungul vastei sale opere, iar pe cele mai multe le rânduieşte compact în sinteza teologico-filozofică intitulată şi cunoscută sub numele de Περί άρχδν sau De principiis.

Domeniul în care Sfânta Scriptură dadea puţine date, în care nici Tradiţia nu se fixase complet şi în care, deci, sistematizarea personală, a lui Origen a găsit câmp de desfăşurare mai larg, lucru care i-a şi atras cele mai multe critici, este eshatologia, învăţătura despre soarta finală a lumii şi a omului. Drept e că şi Tradiţia bisericească se ocupa uneori de cele privitoare la viaţa viitoare: sfârşitul lumii prin foc, învierea, judecata generală, răsplătirea veşnică a celor buni şi pedepsirea cu chinuri veşnice a celor răi.

Capitolul I. Sfârşitul lumii şi starea sufletului după moarte

Despre lume, Origen afirmă că nu este eternă. Susţinerea contrară este o învăţătură păgână. Lumea va pieri prip foc. Materia ei nu va fi însă complet consumată (non omnimodis extermimtio vel perditio substantdae materialis) , ci va suferi o schimbare de calitate şi o transformare a chipului (inmutatio quaedam qualitatis atque habitus traneformatio, devenind cerul nou şi pământul profeţit de Isaia şi fundamentul lumii ce urmează, a cărei populaţie nu .poate fi concepută ca lipsită de materia corpurilor (nullo omnino genere intellectui meo occurreare potest, quomodo tot et tantae substantiae vitam agere ac sub- sistere sine corporibus possint) .

Dar sfârşitul lumii nu trebuie imaginat după sensul propriu al descrierii din Evanghelie, sene care cuprinde imposibilităţi, ceea ce dovedeşte că scriitorii sfinţi şi Sfântul Duh care le-a călăuzit condeiul, vedeau pe deasupra sensului propriu. CândEvangiheliştii, descriind marele cataclism, final, vorbesc de stele care cad şi se rostogolesc pe pământ, ei ne spun lucruri vădit imposibile. Stele sunt, toate sau în cea mai mare parte, mai mari ca pământul, Unde ar putea, deci, să cadă, pentru că pământul n-ar ajunge să pnimească una singură. Să ne închipuim că pământul ar putea să cuprindă două sau trei; dar cum ar izbuti să cuprindă lumea mulţimea lor nenumărată? .

Apoi, chiar când s-ar admite că soarele se va întunecă în ultima zi, că luna nu va mai da lumina sa, că stelele vor cădea, cum vor putea oamenii să mai dăinuiască în această ruină universală? Căci, cu toate acestea, textul sacru mărturiseşte că oamenii se vor plînge , deci vor trăi.

Trebuie să spunem din capul locului că Origen susţinea, după învăţătura creştină curentă, nemurirea sufletului. Acesta nu moare odată cu trupul. In momentul morţii, el este răsplătit după faptele din viaţă. Paradisul, locul în care sunt aşezaţi sfinţii, îndată după moarte, este încă pe pământ . In el se intră în urma unui botez de foc, prin care nu pot trece decât cei buni. Aşa cum Sfântul Ioan Botezătorul chema la botez pe unii din cei ce veneau pe malurile Iordanului şi izgonea pe alţii, tot aşa în fluviul de foc va sta Domnul Iisus cu sabia de foc, astfel că tot omul care la ieşirea din âceastă viaţă doreşte să-intre în paradis şi are nevoie să fie curăţit .

Trebuie, într-adevăr, să fi fost botezat mai întâi în apă şi în duh, pemtru ca atumci cândsoseşti la fluviul de foc să arăţi că ăi păstrat curăţirile apei şi ale duhului şf că meriţi să primeşti botezul de foc în Hristos Iisus. Paradisul este un loc de educaţie. Cum starea în care sunt sufletele nu este deocamdată destuî de perfectă încât să fie vrednice a gusta suprema fericire, ele se pregătesc şi se instruiesc aici. Capătă mai întâi cunoştinţa elementelor, faptelor şi fenomenelor de pe pământ şi explicaţia lor. Se ridică apoi în văzduh, unde continuă să înveţe .