Cunoașterea lui Dumnezeu prin ortodoxie

Dorul sufletului crestinesc de a-L cunoaste pe Dumnezeu s-a aratat din vremurile cele mai indepartate. Istoria religiilor, cu documentarile sale arheologice, ne stau ele insesi marturie. Scanteia divina din sufletul omului, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, isi indrepta continuu privirile in necunoscut, spre a-L afla, a-L cunoaste si a-L adora pe Dumnezeu. Constiinta religioasa din sufletul omului, pe care o avea de la creatia divina, il indemna pe acesta sa caute pe Dumnezeu, precum avea sa explice mai tarziu Sfantul Apostol Pavel: "Paganii, cari nu au lege, din fire fac ale legii, acestia neavand lege, isi sunt lor lege, cum arata fapta legii scrisa in inimile lor, prin marturia constiintei lor..." 1.

Natura universului ce-l inconjura pe om ii umplea sufletul de admiratie, dar fara sa-l poata descoperi si cunoaste pe marele Creator al acestei lumi. Astfel s-a putut petrece marele fenomen, descris cu multa intelepciune de Sfantul Vasile cel Mare, care scria in prima Omilie a Hexaimeronului, despre crearea lumii si a omului in cele sase zile, afirmand: "Universul este invatatura sufletelor rationale si scoala stiintei dumnezeiesti, privelistea fiintelor ce se vad si se misca, calauzeste ca si cu o mana sufletul omului catre contemplarea Celui ce nu se vede" 2. Universul este insa prea mare si deosebit in elementele sale, spre a-L putea descoperi pe Creatorul lor. Omul ramane constrans in contemplarea lui Dumnezeu, impins de ceea ce vede in afara, in univers, si de aceea ce simtea ca traieste in sufletul sau si-l rascoleste, precum avea sa conchida mai tarziu marele filozof Kant: "Cerul plin de stele si constiinta morala din om umplu sufletul omului de admiratie" 3.

Recunoasterea esentei spirituale a dumnezeirii, nu putea sa o priceapa omul, nici cu vazul, nici cu ratiunea sa, precum avea sa ne explice Sfantul Grigorie Teologul in cuvantarea a doua despre Dumnezeu, in care arata cum unii oameni au adorat soarele, altii luna, altii multimea stelelor, altii cerul in intregimea lui, atribuindu-le acestora conducerea universului. Altii o atribuiau stihiilor lumii acesteia, care ajuta la sustinerea vietii, precum sunt: pamantul, apa, cerul, focul si altele. Iar altii au adorat cele mai frumoase lucruri pe care le vedeau, - in puterea si frumusetea trupului omenesc, ajungand la plasmuiri ale mainilor omenesti, ca statui si alte inchipuiri, pentru a crea mituri, pe care se sprijineau propriile lor rataciri 4. Adevarul acesta il evidentiase si Sfantul Apostol Pavel, cand scria catre Romani: "Si au schimbat oamenii slava lui Dumnezeu Celui nestricacios intru asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si a celor cu patru picioare si al taratoarelor si s-au inchinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, care este binecuvantat..." 5.

Dumnezeu, care este duh nevazut, dar iubirea suprema, din iubire pentru omul pe care l-a creat in decursul istoriei omenirii, s-a descoperit spre Sine, in mod treptat, precum ne istoriseste Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului Testament 6, precum si Sfanta Traditie 7. Sfantul Grigorie Teologul ne istoriseste cum Dumnezeu ca un bun Parinte, cel mai mare pedagog al omenirii si cel mai iscusit medic al omului, l-a scos pe om treptat din intunericul ratacirilor, spre a-l aduce la cunoasterea luminii celei adevarate, la insasi cunoasterea lui Dumnezeu. Cele doua Testamente, infatisate de Sfanta Scriptura, sunt cele doua mari cutremurari ale lumii si ale universului, prima, trecerea de la idololatria pagana la legea Vechiului Testament si a doua, trecerea de la legea Vechiului Testament la Evanghelie, - la Noul Testament. Cutremurarea lumii si a omului in descoperirea divina s-a facut dupa principiile fundamentale ale pedagogiei divine, ale respectarii liberei vointe a omului, prin convingerea sa si prin bunatatea si blandetea lui Dumnezeu. Caci omul nu este o planta ce poate creste fortat, iar ceea ce porneste din libera vointa este mai temeinic si mai trainic 8.

Cat de mare deosebire a fost intre religiile idololatre, in care jertfele cu dorintele pacatelor trupesti ajunsesera la un cult religios si monoteismul Vechiului Testament, in care pocainta fata de pacat si dorinta de indreptarea vietii, ajunsese la cunoscutii psalmi ai Proorocului rege David, in care scria cu deplina cainta si dor de indreptare: "Intoarce fata Ta de la pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntrul meu" 9. Proorocii Vechiului Testament, pe calea inspiratiei divine, aratau nu numai crearea lumii si pe Creator, ca Proorocul Moise, dar prin Proorocii mari si mici venirea unui Mantuitor, Fiul lui Dumnezeu, pe pamant intre oameni, precum cu amanunte avea sa vesteasca prin profetiile sale marele Prooroc Isaia, supranumit Evanghelistul Vechiului Testament. Insusi Decalogul a fost un mare indrumator religios-moral al omului. Astfel a fost indreptatit Sfantul Apostol Pavel sa scrie ca Legea Vechiului Testament a fost "Calauza spre Hristos, pentru ca sa ne indreptam prin credinta" 10. Vechiul Testament, completat mai apoi de Noul Testament si de Sfanta Traditie, aveau sa justifice temeiurile biblice ale primului articol din Simbolul nostru de Credinta, prin care marturisim: "Cred intru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor." Explicarea amanuntita o putem urmari in cartea cu "Invatatura de Credinta Crestina Ortodoxa" 11.

La plinirea vremii, precum ne scrie Evanghelistul, omenirea in decursul istoriei, acum aproape doua mii de ani, s-a putut bucura de "Rasaritul cel de sus", prin care aveam sa dobandim "Lumina cunostintei". Bunavestire, a coborarii Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pe pamant, avea sa fie bucuria omenirii, ca tunetul norilor pentru revarsarea ploii binefacatoare dupa o seceta indelungata, precum graia odinioara marele Varlaam Mitropolitul Moldovei, in Cartea romaneasca de invatatura, la sarbatoarea Blagovesteniilor. Cutremurarea de pamant, dupa Sfantul Grigorie Teologul si tunet ceresc binevestitor, dupa Varlaam al Moldovei, graiau despre acelasi adevar dumnezeiesc.

Caci acum aproape doua mii de ani Sfantul Arhanghel Gavril, cu o ramura de crin in mana, in luna infloririi pomilor, cobora in Nazaratul Galileei, cetatea mugurelui si a florii, la o Fecioara prea curata, din neamul Proorocului rege David, sa-i rosteasca mesajul dumnezeiesc al cerului: "Bucura-te ceea ce esti plina de dar. Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Cerului Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da lui tronul lui David. Duhul Sfant se va pogora peste tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta..." 12.

Asa se explica frumoasa cantare bisericeasca, ce se canta de credinciosii Bisericii noastre in dimineata sarbatorii Buneivestiri: "Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veacuri. Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face si Gavriil harul bine il vesteste..." 13. Insasi cantarea "Lumina Lina a Sfintei mariri" de la Vecernie, una din cele mai vechi cantari crestine ale Bisericii, binevestea in spiritul proorocilo Vechiului Testament, ca dupa "Lumina cea de seara", avea sa vina lumina Fiului lui Dumnezeu, a Sfantului si a Fericitului Iisus Hristos, Cel ce da viata si lumea il slaveste.