Omul a fost facut din pamant si din pamant se va intoarce si asemenea lui toate celelalte fapturi. Pamantul a fost facut din nimic si, cu siguranta, va sfarsi in nimic. Deci, am fi tentati sa spunem ca totul vine din nimic si se indreapta spre nimic. Insa, judecand astfel am pierde din vedere cel mai important aspect: causa. Aceasta cauza s-a aflat in iubire, iar iubirea vizeaza eternitatea .
Spre aceasta cauza s-a orientat omul in reflectiile sale inca din primele clipe ale umanitatii si, cu siguranta, va constitui o interogatie existentiala, pana la sfarsitul omenirii. Fie ca a fost numita apa, aer, foc, apeiron, Miscator nemiscat, Motorul prim, Cauza primara, Zeus, Iahve, Dumnezeu, Tata, Allah, Dreptatea, Pacea, Iubirea etc., cauza suprema a tot ceea ce exista este o realitate transcendenta care, evident, depaseste orice incadrari ale omului fie ele de natura filosofica, psihologica, spirituala etc.
Se pot remarca anumite etape in acest discurs in care omul se relationeaza cu sacrul. Este adevarat ca in unele perioade istorice se remarca o ,,sete" extraordinara a omului pentru sacru, insa nu se poate spune ca traim o era a areligiozitatii. Ba dimpotriva, manifestarea de noi si noi orizonturi ale divinului vorbeste despre aceasta preocupare si cautare a omului spre insasi ceea ce il distinge de toate celelalte creaturi: chipul si asemanarea cu Creatorul. Chipul poate fi pervertit deoarece omul este liber, iar aceasta libertate ii poate fi osanda. Insa, asemanarea cu divinul, cu Dumnezeu, chiar si umbrita fiind, nu poate fi stearsa.
Lui Adam, i s-a dat, in Rai, dreptul de a numi animalele si a le stapani. Dupa izgonirea din Rai, lucrurile au luat o intorsatura cu totul inconvenabila: animalitatea a inceput sa dea nume oamenilor si sa ii stapaneasca, pana intr-atat incat, de la sihastrii primelor veacuri crestine (care incercau sa-si domesticeasca menajeria interioara) pana la fiziognomistii renasterii (care clasificau mutra semenilor dupa afinitatile ei cu profilul diverselor salbaticiuni cunoscute) si pana la vocabularul etern al caricaturii si injuriei, zoologia a devenit, ca sa zicem asa, o parte insemnata a antropologiei...
Exista insa convingerea ca in orice ,,bestie" salasluieste o sclipire de candoare si, astfel, am putea spune ca si etica este parte a antropologiei, ba mai mult, si religiozitatea este o parte insemnata a antropologiei. Pentru a construi figura omului religios avem nevoie mai intai de figura omului ca om, creatie a lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu a creat bestii ci fapturi care sa fie facute partase la fericirea sa.
Crestinul catolic la Nunta lumii! De acest titlu? De ce ,,la Nunta"? De ce ,,a lumii"? De ce ,,crestinul catolic"?
De ce ,,la Nunta"? Pentru ca nunta este prin excelenta un sacrament de unire nu doar intre ,,mire" si ,,mireasa", ci si cu Dumnezeu, care uneste si sfinteste legatura, unirea omului. Transpusa intr-un plan superior religios, consider ca aceasta ,,nunta" exprima, in mod optim, realitatea sublima, dumnezeiasca, la care tot omul este chemat. Cine este ,,Mireasa"? - este Biserica lui Cristos. Cine este ,,Mirele"? - este Cristos, care ,,a iubit-o i s-a dat pe sine pentru ea ca sa o sfinteasca" (Ef 5,25-26) .
De ce ,,a lumii"? Pentru ca este nu doar nunta Mirelui si a Miresei, ci si a tuturor celor invitati la aceasta sfanta sarbatoare. Nimeni nu este exclus de la acest banchet, ci toti sunt asteptati si prezenta fiecaruia este de nepretuit: indiferent de nationalitate, cultura, varsta, temperament, conditie sociala, capacitati intelectuale etc. Mirele in iubirea sa ii aduna pe toti la sarbatoare pe care o face cu Mireasa sa, in care sunt recapitulate toate timpurile si conduse spre vesnicie.
De ce ,,crestinul catolic"? Pentru ca acesta ocupa un loc deosebit. Este ca un ,,vornicel" la aceasta Nunta. Desi este privilegiat - si el este constient de acest lucru - are insa si o mare responsabilitate. Vom vedea ca Mireasa ii descrie amanuntit misiunea sa, invatandu-l - deoarece ea stie de la Mire - pe cine si in ce conditii sa cheme la Marea Sarbatoare. Crestinul catolic intelege ca Mireasa subzista in familia sa, insa nu este doar sarbatoarea familiei crestine, ci toate celelalte familii sunt invitate la sarbatoarea pe care tocmai el are misiunea de a o vesti.
Lucrarea este articulata in trei capitole. In primul capitol voi analiza conceptul de religie aprofundand valentele multiple pe care le poate primi acest concept; apoi voi prezenta succint marile traditii religioase. In cel de-al doilea capitol va fi prezentat - mai potrivit ar fi: amintit - crestinismul; nu va fi tratat amanuntit, deoarece lucrarea nu vizeaza in mod special acest lucru. Iar in cel de-al treilea capitol, dupa ce am vazut ce este religia si care sunt marile religii, vom aprofunda intalnirea dintre acestea (dialogul interreligios), de aceasta data, dintr-o optica catolica; vom analiza rolul Bisericii catolice si implicit al crestinului, ca ,,vornicel" la ,,Nunta lumii".
CAPITOLUL I
Marile religii ale lumii
1. Religia
Religia a reprezentat intotdeauna pentru om, la inceputuri ca si acum o mare provocare. Pe de o parte sunt exemple de oameni care si-au trait cu adevarat viata in religiozitate si au ales chiar sa-si dea viata pentru crezul lor, iar, pe de alta parte, au fost si sunt indivizi care au nu doar o atitudine indiferenta fata de religie, ci au luptat cu inversunare pentru formarea omului areligios.
Religia este cea care il descopera pe om lui insusi. Victor Hugo este de parere ca religia ii arata omului faptul ca el este dublu, ca si destinul sau: sunt in el un animal si o inteligenta, un suflet si un corp. s-a vorbit despre religie si ca o alienare a omului. Spre exemplu, Emil Cioran sustine ca religiile se apropie de regimurile autoritare deoarece, intocmai ca si ele, desi cu alte metode, vor sa imblanzeasca omul, sa-i franga firea, megalomania nativa. Cunoscand catusi de putin scrierile lui Cioran este facil sa intelegem o astfel de descriere a religiilor. Sunt multii opozanti ai fenomenului religios insa pentru acest crez al lor cu siguranta doar un numar foarte redus si-ar da viata; pe cand, in privinta
BARSOTTI D. - P. MARES, Meditatii din Faptele Apostolilor, God Print, Bacau, 1997.
BERTEN I., ,,Pluralismo delle convinzioni, ricerca della verita e societa", Conc(I) 4 (2003) 39-50.
BORRMANS M., ,,Islam", in GDR 1039-1043.
BRESSOLETTE C., ,,Liberta religiosa. Dichiarazione Vaticano II", in GDR, 1157-1160.
CLEMENT E. - C. DEMONQUE, ,,Religie", in La philosophie de A a Z, Hatier, Paris 1994; trad. romana, Filosofia de la A la Z, All Educational, Bucuresti 20002, 441-444.
CONFERINTA EPISCOPALA A AFRICII DE NORD, Chretiens au Maghreb, le sens de nos rencontres: DC 1775 (1979) 1032-1044.
CONGREGATIA PENTRU DOCTRINA CREDINTEI, Declaratia Dominus Iesus (6 08 2000).
CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU DIALOGUL INTERRELIGIOS, Pe acelasi drum. Biserica catolica in dialog cu traditiile religioase ale lumii, Vatican 1999.
DANCA W., Mircea Eliade. Definitio sacri, Ars Longa, Iasi 1998.
DANIEL P., La divinite, P.B.P., Paris.
BENEDICT AL XVI-LEA, Scrisoarea enciclica Deus caritas est (25 12 2005).
DHAVAMONY M., ,,Dialogo cristianesimo-induismo", in GDR, 510-512.
DUMEA C., Religii, Biserici, secte, Sapientia, Iasi 2002.
DURKHEIM E., Regulile metodei sociologice, Editura Stiintifica, Bucuresti 1974.
ELIADE M. - CULIANU I.P., Dictionnaire des religions, Plon, 1990; trad. romana, Dictionar al religiilor, Humanitas, Bucuresti 1993.
ELIADE M., Istoria credintelor si ideilor religioase, I, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1981.
, Istoria credintelor si ideilor religioase, II, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1981.
ENGELS Fr., Anti-Duhring, E.S.P.L.P., Bucuresti 1952.
EYT P., ,,Incontro delle religioni", in GDR, 983-987
FERENT E., Despre Biserica, ITRC, Iasi 1990.
FLEW A., ,,Religie", in Dictionar de filozofie si logica, Humanitas, Bucuresti 1996.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
