Concordatul României cu Vaticanul

Introducere

În decursul primului mileniu al erei creștine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme și în diverse contexte politice. Anglicanismul și protestantismul resping supremația papalității.

In 375 papa Damascus I a ridicat episcopia de la Roma la rangul de Scaun Apostolic. În 382 a convocat conciliul de la Roma prin care se susținea că Biserica Romană nu era creată prin decret sinodal ca Biserica de la Constantinopol, ci creată de cei doi apostolic, Petru și Pavel, papa găsindu-și justificarea istorică a primatului său și că biserica de la Constantinopol reprezenta al doilea centru creștin. Siricius, episcopul Romei, a emis Decretalia Constituta, fundamentând primatul episcopilor de la Roma. Rufinus de Aquileia a tradus un document descoperit într-un manuscris grecesc din secolul II prin care se făcea conexiunea dintre Sfântul Petru și episcopii romani ca succesori ai săi. Autorul documentului respective ar fi copiat în acel manuscris o scrisoare trimisă de Papa Cleemnt I Sfântului Iacob, aflat la Ierusalim, prin care îl informa că ultima dorință a lui Petru era convocarea comunității creștine din Roma, căreia i se adresa susținând că îi încredințează lui Clement puterea de a lega și dezlega păcatele, astfel, aspectele juridice au fost întărite.

Autoritatea papei era limitată la bisericile occidentale conform decretelor pontificale adresate episcopilor și mitropoliților. Deținea o minină influență asupra Orientului și de aceea s-a convocat cel de-al treilea conciliu de la Efes prin care se încerca evidențierea rolului papei.

După Marea Schismă dintre Est și Vest din anul 1054 datorată rivalităților dintre Patriarhul Romei și cel al Constantinopolului, au apărut două biserici separate, Biserica Romano-Catolică în vest condusă de Patriarhul Romei (Papa) și Biserica Ortodoxă Răsăriteană în est condusă de Patriarhul Constantinopolului (Patriarhul Ecumenic).

Concordatul rezultă din nerealismul doctrinei catolice despre Biserică şi Stat. Potrivit acestei doctrine, Biserica şi Statul sunt două societăţi perfecte, a căror autoritate se exercită totuşi asupra aceloraşi subiecţi şi, adesea, în probleme conexe, ceea ce implică necesitatea unei legi care să determine raporturile lor naturale. Statul deci, fiind şi el „societate perfectă”, ar urma să accepte pur şi simplu, fără dificultăţi, aplicarea pe teritoriul său a principiilor de drept bisericesc privitoare la relaţia dintre puterea spirituală şi cea seculară.

Concret, Concordatele sunt tratate de drept internațional public, guvernate de principiile dreptului internațional public, urmărind influenţa culturală, politică, economică a cultului catolic şi a riturilor acestuia pe teritoriul acestor ţări, având drept ţintă prozelitismul Bisericii Romano-Catolice.

În istorie au existat în total un număr de 21 de concordate (Concordatul de la Worms (1122) între papa Calist II și Sfântul Imperiu Roman; Concordat de la Bologna(1516)între regele Francisc I al Franței și papa Leon X; Concordatul din 1753 cu Spania; Concordatul din 1801 între papa Pius VII și Napoleon; Concordatul din Fontainebleau(1813) între papa Pius VII și [Napoleon]; Concordatul din 5 iunie 1817, cu Bavaria; Concordatul din 11 iunie 1817, cu Franța; Concordatul din 1847(3 august) cu Rusia; Concordatul din 1851(16 martie)cu Spania; Concordatul din 1855 între papa Pius IX și Împăratul austriac Franz Joseph; Concordatul din 1882(23 decembrie) cu Rusia; Concordatul din 1886(23 iulie) cu Portugalia; Concordatul din 1925(10 februarie) între Sfântul Scaun și a doua Republică Poloneză; Concordatul din 1927 între Sfântul Scaun și Regatul României; Concordatul din 1933(5 Iulie) între Sfântul Scaun și Austria; Concordatul din 1933(20 Iulie 1933) între Sfântul Scaun și Al Treilea Reich; Concordatul din 1940(7 mai) cu guvernul portughez și Antonio de Oliveira Salazar; Concordatulul din 1953(27 August) cu Francisco Franco; Concordatul din 1984(18 februarie) între Sfântul Scaun și Republica Italiană; Concordatul din 1993(28 iulie) între Sfântul Scaun și Polonia; Concordatul din 2004(18 mai) între Sfântul Scaun și Portugalia) şi 2 tratate Tratatul din Lateran(11 februarie 1929) între Italia și Vatican , care definește severanitatea orașului Vatican; Tratatul din 2004(martie) între Sfântul Scaun și Portugalia

VASILIEV, A.A., Istoria Imperiului Bizantin, Editura Polirom, Bucuresti 2010

RAMUREANU Pr. Prof. Dr. Ioan, Istoria Bisericeasca Universala, Volumul I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti 1987

TOMESCU Diacon Drd. Sergiu - Concordatul României cu Vaticanul. Câteva aspecte ale relaţiilor României cu Vaticanul şi situaţia Bisericii în perioada 1918-1928 apud G. Renard, art. „Concordats”, în Dictionnaire de Theologie Catholique, Paris, 1923

RUNCAN, Nechita, Implicatiile politico-religioase ale Concordatului Romaniei cu Vaticanul, Editura Ex ponto, Constanta 2003

ANANIA, Valeriu, PRO MEMORIA, actiunea catolicismului in Romania interbelica, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti 1992

Marcel Stirban, Problema reglementarii regimului general al cultelor(1922-1928). Etape. Proiecte. Probleme in litigiu(http://www.history-cluj.ro/Istorie/anuare/2002/Stirban%20-%20Problema%20reglementarii.htm#_ftnref62 13.12.2012, 13:36)

Biserica_Romano-Catolică(http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_RomanoCatolic%C4%83#

Note 21.04.2015 12.44)

Concordatul din 1927(http://ro.wikipedia.org/wiki/Concordatul_din_1927 12.12.2012 12:49)

Concordat(http://ro.wikipedia.org/wiki/Concordat 21.04.2015 12:47)

Concordatul Romaniei cu Vaticanul (https:// mihailandrei. wordpress .com /2011/ 04/ 02/ concordatul -romaniei-cu-vaticanul-2/ 19.04.2015)

Universitatea din București, Facultatea de Teologie “Justinian Patriarhul”