Sfanta Scriptura este, in teologia ortodoxa, primul izvor al descoperirii dumnezeiesti, al aratarii lui Dumnezeu "cu toata puterea Sa de ajutor si de dragoste". Ea a ramas o marturie permanenta despre indemnul la continua apropiere intre semeni, dat de Mantuitorul ucenicilor Sai. Venirea Lui in lume inseamna posibilitatea progresului moral, prin renuntarea la patimile egoiste, fiindca prin El am fost pusi in legatura cu viata lui tainica de jertfa. Viata Lui este tainica atat sub aspectul bogatiei ei, ce provine din indumnezeirea naturii umane asumate de ea, cat si sub cel al aducerii dragostei jertfelnice intre oameni.Sfintele Evanghelii proclama si accentueaza caracterul tainic al vietii de jertfa a Mantuitorului, ca izvor al vietii noastre de jertfa. Crestinii au toti tezaurul comun al cuvantului lui Dumnezeu, pastrat in Scriptura. Din el ne tragem invataturile mantuitoare si la El apelam pentru orientarea pe o cale crestina in lume. Iar prin Biserica, patrundem in intelesurile mereu noi si esentiale ale rostirilor scripturistice, tocmai pentru ca Biserica traieste viata intemeietorului Sau, talmacita in Sfanta Scriptura. Biserica este "invatatoare si folositoare" pentru ca ne leaga de viata lui Hristos cel infatisat prin cuvantul Scripturii. Mantuitorul insusi a intemeiat Biserica pentru ca membrii ei sa ajunga urmatori ai Cuvantului, madulare ale trupului Sau tainic. Aici sta intelesul cuvintelor "nu va trece neamul acesta pana ce nu veti vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru slava".
I. Sfanta Scriptura da marturie despre Biserica existenta inainte de ea
Inceputul Bisericii este legat de momentele iconomiei divine si de promisiunile care insoteau orice act al descoperirii dumnezeiesti. Dupa inaltarea Domnului, apostolii asteptau increzatori implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, transmisa lumii prin Iisus Hristos (Fapte I, 4). Fagaduinta a fost ca, prin Duhul, ei il vor avea pe Hristos viu pana la sfarsitul veacurilor. Ea a avut efectul nu numai de a produce, in martorii vietii pamintesti si ai invierii Mintuitorului, o stare de asteptare a vietii vesnice, pe care o vor introduce si in Biserica, si o asteptare a intelegerii "tainei celei din veac"; "Dupa evenimentul invierii, inaltarii, pogoririi Sfintului Duh si dupa efectul urias al predicii despre Iisus si al lucrarii Sfintului Duh, aratat in intemeierea comunitatilor, Apostolii au vazut momentele vietii Lui intr-o alta lumina." 1 (Cf. Ioan XII, 16)
Pogorirea Sfintului Duh in chipul limbilor de foc (Fapte II, 3) a fost si inceputul Bisericii ca unitate a celor ce credeau si propovaduiau, luminati de indrazneala cunoasterii adevarului. Cuvintele "indrazniti, Eu am biruit lumea". (Ioan XVI, 33) arata efectele rascumparatoare ale operei lui Hristos, dar si misiunea pentru care sunt chemati Apostolii sa-si depuna tot zelul lor. Acest zel este incalzit de darul Sfantului Duh. Biserica se intemeiaza si se extinde prin coborarea Sfantului Duh. Ea se naste ca marturisitoare a faptelor, a vietii, invierii si inaltarii Mantuitorului si ca participanta la ele. Marturisind sacramental si doctrinal pe Capul ei, Biserica este incheierea Revelatiei neo-testamentare si devine posesoare a descoperirii dumnezeiesti. Acesta este efectul esential al coborarii Sfantului Duh. Acum apostolii inteleg pe deplin predica lui Iisus si sensurile adanci ale iconomiei. Prin Biserica, Hristos ridica lumea decazuta prin vina lui Adam. Intemeierea Bisericii inseamna valorificarea revelatiei dumnezeiesti ca forta de inaltare a credinciosilor spre Dumnezeu. Biserica insasi urmareste ridicarea membrilor ei pe culmile indumnezeirii, caci ea devine propovaduitoare a descoperirii divine. Cei ce primesc pe Hristos devin prin Biserica "lumina lumii, sarea pamantului" (Matei V, 13-14). Patrunsi de Sfantul Duh, Apostolii fac sa creasca zilnic Biserica prin predicarea lui Iisus cel inviat. Constituirea Bisericii ca scop al revelatiei dumnezeiesti aduce o lumina deosebita si asupra revelatiei care pune in evidenta puterea ei de reliefare a dispozitiei credinciosului de maxima apropiere de Dumnezeu. Samanta aruncata de Apostoli a dat nastere Bisericii pentru ca a gasit pamant roditor. Acest pamant a fost fertilizat de asteptarea intretinuta atat de fagaduinta desavarsirii viitoare, dar si de continutul cuprins in revelatie. O imagine mai completa a fagaduintei, o dobandeste revelatia lui Dumnezeu, prin constituirea poporului israel in Biserica a vechiului Testament. Aceasta Biserica a fost pregatitoare a Bisericii Noului Testament prin caracterul ei mesianic. Ea reprezinta o etapa a realizarii descoperirii dumnezeiesti, caci nu se bucura de caracterul teandric al Bisericii. Caci "legea prin Moise s-a dat, dar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos" (Ioan I, 17). De aceea, din Vechiul Testament, lipseste ideea de biserica in intelesul crestin, de organ al harului. Dar ideea de neam ales anticipeaza Biserica in care se implineste revelatia lui Dumnezeu. Momentele realizarii revelatiei divine din Vechiul Testament au premers fixarii lor in scris, fiindca Dumnezeu a facut prin ele repetate alegeri dintre oameni pe care ii trimitea in numele lui pentru a pregati in acest chip masa din care sa se aleaga primitorii revelatiilor ulterioare 2 .Este explicabil de ce Revelatia vechitestamentara este astfel strans unita cu istoria unui popor a carui istorie prefigura implinirile viitoare din Biserica. Noul Testament reia ideea de neam (I Petru II, 9), considerand Biserica mijlocul mantuirii si evidentiind universalitatea ei. Biserica crestina continua Biserica Vechiului Testament fiindca asteptarea din Vechiul Testament ramane si in Biserica crestina. Ceea ce face deosebirea intre poporul israel si Biserica este caracterul sacramental-tainic al Bisericii, dar mai ales functia marturisitoare a ei, in fata tuturor. S-ar parea ca predica profetilor largeste comunitatea poporului ales. Cateva consideratii asupra misiunilor profetice aduc lumina in aceasta privinta. Profetia este o harisma a Duhului, acordata unor persoane la momente cruciale din istoria poporului evreu, fara a adauga prin aceasta elemente esential-noi in Revelatia si alegerea lui Dumnezeu. Profetii tin sa precizeze aceasta cand spun ca Dumnezeu a vazut necazurile sau faradelegile lor (Exod III,7; Estera VIII, 6; Isaia LVII, 18; Avacum I, 13) si nu-i paraseste , trimitandu-i pe profeti, pentru a-i redresa . Profetii predica, in primul rand, impotriva abaterilor fiilor lui Israel de la calea Domnului. Ei prevad si pedepsele pentru neascultare, dar totodata, arata ca Dumnezeu este credincios fagaduintelor Sale mesianice. Dar ei nu extind propovaduirea la alte popoare. Predica lor nu largeste comunitatea lui Israel si n-o ridica din starea de asteptare, ci doar o readuce la conformarea cu prescriptiile anterioare ale Legii. Tendintele de raspandire a religiei
1. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Sfanta Traditie. Definirea notiunii si intinderii ei, in "Ortodoxia", XVI (1964), nr. 1, p. 77
2. E. Jacquier, Le Nouveau Testament dans l'Eglise chretienne, tome I, Paris, 1911, p. 15.
3. Alfred Loisy, L'Evangile et l'Eglise, Bellevue, 1903, p. 135.
4. A. Boni, Le probleme de l'Eglise, Lausanne, 1934, p.95
5. Antoniades, M. E., Die Orthodoxen Hermeneutischen Grundprinzipien und Methoden der Auslegung des Neuen Testaments und ihre teologischen Voraussetzungen in "Proces Verbaux du premier congres de theologie orthodoxe a Athenes, 29 Novembre -6 Decembre 1936". Athenes, 1939, p. 146.
6. Ibidem, p. 147
7. Vezi Fapte II, 46-47; VIII, 3; XIV, 23; Rom. XVI, 1, 5, 23; I Cor. I, 2; VI, 4; X, 32; XI, 18-22; XIV, 4-5; XII, 23-40; XV, 9, XVI, 19; Gal. I, 13; Efes. III, 10, 21; Filip. III, 6; IV, 15; Col. IV, 15-16; Filimon I, 2; Apoc. I, 4; XI, 20; II, 1; XXII, 17.
8. Denumirile izolate fara comentarii prin alte locuri scripturistice cum ar fi: I Cor. III, 16; XII, 27; VI, 15; XII, 12; Efes. 1, 23; V, 23; Col. I, 18, 24; Apoc. XIX, 7; XXI, 9; XXII, 17-dovedesc ca exista deja constiinta Bisericii de trup al lui Hristos.
9. Diac. Asist. Ion Bria, Scriptura si Traditie, in "Studii Teologice", XXII (1970), nr. 5-6, p. 385.
10. Prot. P. Gnedici, Despre sensul ortodox al Traditiei, in "Jurnal Moscovscoi Patriarhii", 1963, nr. 3, p. 46
11. Dr. Vasile Mitrofanovici, Prelegeri despre Liturgica Bisericii dreptcredincioase rasaritene, prelucrate, completate si editate de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi, 1909, p. 299.
12. Petre Vintilescu, Misterul liturgic, Bucuresti, 1929, p. 3.
13. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 52.
14. Dr. Vasile Mitrofanovici, op. cit., p. 383.
15. Ibidem, p. 382
16. Max Thurian, L'unite visible des chretiens et la Tradition, Paris, 1961, p.64.
17. S. de Dietrich, Le Renouveau biblique, ed. II-eme, 1949, p. 111, apud Pr. Prof. Vladimir Prelipcean si Pr. Prof. Gr. T. Marcu, Cuvantul lui Dumnezeu in Viata Bisericii, in "Studii Teologice", XXII (1971), nr. 1-2, p. 39.
18. Dr. Vasile Mitrofanovici, op. cit., p.383
19. Ibidem, p. 299.
20. Ibidem, p. 292.
21. Ibidem, p. 299.
22. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Revelatia ca dar si fagaduinta, in "Ortodoxia", XXI (1969), nr. 2, p. 187.
23. Idem, Revelatia prin acte, cuvinte si imagini, in "Ortodoxia", XX (1968), nr. 3, p. 349.
24. Diac. Asist. Ion Bria, op. cit., p. 386.
25. Thurian Max, op. cit., p. 64.
26. Bria I., op. cit., p. 385.
27. Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Sfanta Traditie..., p. 76.
28. Petre Vintilescu, op. cit., p. 8.
29. Ibidem, p. 10.
30. Ibidem, p. 17.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
