Revolutia cu caracter national-social din 1821, care a dus la crearea statului roman modern, a deschis o epoca noua si pentru Biserica Ortodoxa Romana. Regulamentele Organice au pregatit, intr-o prima faza, unificarea organizatiei Bisericii din Tara Romaneasca si Moldova. In ianuarie 1859 a avut loc o prima etapa a procesului de unificare politica romaneasca, prin unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, sub conducerea unui singur domn, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). La 3 decembrie 1864, printr-un decret semnat de acesta, s-a proclamat autocefalia sau independenta Bisericii din noul stat si constituirea unui Sinod general al acestei Biserici, masura absolut necesara pentru realizarea unificarii bisericesti. In acelasi scop, la 11 ianuarie 1865 s-a acordat mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei titlul de mitropolit primat. In timpul lui Alexandru Ioan Cuza s-au luat o serie de masuri care au dus la schimbari profunde in viata bisericeasca, cerute de insasi transformarile petrecute in viata statului (de pilda, secularizarea averilor manastiresti in 1863). Cativa ani mai tarziu, in 1872, s-a elaborat Legea Organica, prin care s-a constituit Sfantul Sinod, cea mai inalta autoritate in Biserica Ortodoxa Romana. Era alcatuit din mitropolitul primat ca presedinte, din mitropolitul Moldovei, cu sufraganii lor, episcopii de Ramnic, Buzau, Arges si respectiv Roman, Husi si Dunarea de Jos (Galati) - infiintata in 1864 - si cate un arhiereu-vicar la fiecare eparhie.
Dupa proclamarea independentei de stat a Romaniei (9 mai 1877), au urmat noi tratative cu Patriarhia, in vederea recunoasterii autocefaliei, care era un act pur formal, caci Biserica romaneasca s-a bucurat si pana atunci de o situatie speciala, in comparatie cu alte Biserici ortodoxe, de o autocefalie relativa fata de Patriarhia Ecumenica. Abia la 25 aprilie 1885, patriarhul ecumenic Ioachim IV a dat obisnuitul tomos, pentru recunoasterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Romania.
Biserica romaneasca din Bucovina (Episcopia de Cernauti) a fost ridicata la treapta de Mitropolie, in 1873, autoritatile habsburgice impiedicand orice legatura ale ei cu celelalte eparhii romanesti. Cel mai de seama mitropolit a fost Silvestru Moraru Andrevici (1880-1895). Biserica din Moldova de dincolo de Prut (Basarabia, trecuta in stapanirea ruseasca in 1812), s-a constituit intr-o Arhiepiscopie, cu sediul la Chisinau, dependenta de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Petersburg. Primul e carmuitor a fost romanul Gavriil Banulescu Bodini (1812-1821) (fost o vreme mitropolit al Poltavei, apoi al Kievului), sub care s-a infiintat un Seminar teologic la Chisinau si s-a tiparit o noua editie romaneasca a Bibliei la Petersburg; el a organizat eparhia in forme tipic rusesti. Urmasii sai au fost toti rusi, numiti de Sinodul Bisericii Ruse, pana in 1918. Multi ierarhi din aceasta perioada, au contribuit la promovarea invatamantului si culturii romanesti. Astfel, la staruintele mitropolitului ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
