Pentru cunoasterea istoriei Imperiului bizantin, studierea relatiilor dintre Biserica si stat este foarte necesara, deoarece Biserica, principalul element al ,,sintezei bizantine" , si-a pus amprenta asupra intregii societati conduse de basileii care ocupau tronul din ,,cetatea sfanta".
Aceste relatii sunt extrem de interesante in secolul al VI-lea, daca ne gandim, doar, la epoca imparatului Justinian care atrage atentia celor ce studiaza raportul dintre Biserica si puterea politica in aceasta perioada. Justinian s-a implicat mai mult ca oricare alt basileu in problemele Bisericii, intervenind, fie cu o serie de acte normative, fie in alegerea sau depunerea ierarhilor.
Si alte aspecte ale relatiilor Biserica-stat ne-au determinat sa alegem, spre studiu, acest secol, aspecte care vor fi abordate in capitolele urmatoare..
Ierarhul si basileul sunt exponentii celor doua puteri care au dominat viata bizantina - ecleziastica si laica. Din aceasta cauza relatia Bisericii cu statul in secolul al VI-lea va fi privita de noi, partial, ca relatie a celor doi intai-statatori ai acestor institutii.
Preliminarii
Inainte de a incepe tratarea punctuala a temei propuse, vom face cateva aprecieri referitoare la scopul Bisericii si al statului in lume, urmate de o prezentare foarte pe scurt a situatiei religioase si politice a Imperiului bizantin in secolul al VI-lea; dupa care vom prezenta cateva aspecte generale ale relatiilor Biserica-stat, pentru ca in final sa ne ocupam de atitudinea patriarhilor de Constantinopol fata de puterea politica in aceasta perioada. Pentru a asigura o continuitate a expunerii evenimentelor am apelat la o impartire pe capitole care are in vedere perioadele in care au domnit imparatii bizantini, mai multi patriarhi pastorind in timpul unui singur basileu.
Scopul Bisericii si al statului in lume
Pentru a intelege mai bine relatiile dintre Biserica si stat in Imperiul bizantin este nevoie sa facem cateva referiri la scopul acestor doua institutii in lume.
Biserica are origine divino-umana. Intemeiata tainic de catre Mantuitorul Iisus Hristos, pe cruce si vazut in urma predicii sfintilor apostoli la Cincizecime, ea are ca scop sfintirea membrilor ei. Acesta nu se poate realiza pe pamant, ci in imparatia lui Dumnezeu, imparatie care ,,nu este din lumea aceasta" . Statul insa, are menirea de a oferi cetatenilor sai garantia unei vieti pamantesti fericite si drepte. Scopul sau se margineste doar la cele create.
Intelegerea inexacta a scopului fiecarei dintre aceste doua institutii a generat, de-a lungul timpului, o serie de conflicte. Daca ne referim la situatia de dinainte de edictul din anul 313 - edict care oferea crestinilor posibilitatea de a-si exprima liber convingerile religioase - observam ca Biserica a avut de suferit, printre altele, si pentru ca imparatii romani nu au putut aprecia corect atitudinea crestinilor fata de stat, ca realitate creata si deci, trecatoare.
Dupa acest an, statul, prin unii imparati, a incercat sa foloseasca Biserica si crestinismul doar ca mijloace de mentinere a unitatii sale. De aici s-au nascut conflicte, din care insa, mai mereu Biserica a iesit biruitoare. Ea a reusit sa-si pastreze si sa-si afirme atributul divin, neputand fi folosita doar pentru realizarea unor scopuri trecatoare.
Relatiile Biserica-stat in secolul al VI-lea - privire generala
Inainte de toate vom spune ca incepand cu epoca Sf. Constantin cel Mare (306-337) - primul imparat roman care a dat libertate crestinismului - Biserica a capatat un statut privilegiat. Din 313 (anul edictului de la Mediolanum) puterea ecleziastica a fost intr-o continua crestere. Imparatul Teodosie cel Mare (379-395) a facut din crestinism religie oficiala de stat prin edictul de la Tesalonic, din 28 februarie 380, iar Justinian a dat lovitura fatala paganismului, inchizand in anul 529 Academia platoniciana din Atena. In urma acestor masuri, Biserica crestina a putut sa-si exercite nestingherit influenta asupra vietii spirituale a supusilor imparatului. Fiind recunoscuta de stat drept Biserica oficiala, protejata de imparat, ea a trebuit sa accepte amestecul puterii politice in treburile ei interne. Si imparatii n-au pregetat sa-si exercite influenta si in acest sector al vietii bizantine, mai ales ca unii dintre ei doreau ca prin unitatea credintei propovaduite de Biserica sa fie asigurata unitatea politica a vastului imperiu condus de ei.
1. Eusebiu Popovici, Istoria Bisericeasca Universala, editia a II-a, vol. II, Tipografia cartilor bisericesti (filiala din Manastirea Cernica), Bucuresti, 1926.
2. Charles Diehl, Figuri Bizantine, vol. I, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1969.
3. Procopius de Cezareea, Istoria secreta, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1972.
4. Nicolae Iorga, Istoria vietii bizantine, Editura enciclopedica romana, Bucuresti, 1974.
5. Stelian Brezeanu, O istorie a Imperiului bizantin, Editura Albatros, Bucuresti, 1981.
6. Pr. prof. dr. Ioan Ramureanu, pr. prof. dr. Milan Sesan, pr. prof. dr. Teodor Bodogae, Istoria Bisericeasca Universala, vol. I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1987.
7. Lect. dr. Adrian Gabor, Crestinismul si interventiile puterii in primele patru secole.
8. Boethius si Salvianus, Scrieri, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., col. Parinti si scriitori bisericesti, vol. 72, Bucuresti, 1992.
9. Viata Sfantului Eutihie, patriarhul Constantinopolului (6 aprilie) in vol. ,,Vietile sfintilor pe luna aprilie", Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, p. 86.
10. Jean Meyendorff, Biserica crestina ieri si azi, Editura Anastasia, Bucuresti, 1996.
11. Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura a II-a, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 1996.
12. S.B. Daskov, Imparati bizantini, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1999.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
