Rolul percepției vibrațiilor în învățarea vorbirii a copiilor cu deficiențe de auz

1. Conceptul de percepție

Percepția este înregistrarea informațiilor psihice. Conform celor mai vechi cercetări biologice și psihologice, nu se întâmplă nimic în minte care nu s-a întâmplat în simțuri. Astăzi nu putem accepta acest fapt într-o formă simplificată. Cu toate acestea, este sigur că toate informațiile din lumea exterioară nu pot trece decât prin simțurile noastre către centrul de procesare, creier. Astfel, dispozitivul senzor al unei persoane este considerat pe bună dreptate poarta de intrare a psihicului sau „intrarea” informației. Atunci când comparăm activitatea senzorială a persoanelor cu deficiențe de auz și persoanelor auzitoare, nu există o mare diferență de percepție, de asemenea, percep lumea ca un întreg prin simțurile lor, cu excepția auzului, care este fie complet absent, fie doar parțial prezent.

Deficiența auditivă percepe, de asemenea, stimuli mediului în sensurile lor și sub formă de simțuri diferite, astfel vizual, tactil, simțul mirosului, gustului, vibrației și parțial al auzului. Obiectele realității sunt complexe, având mai mult de 27 de culori, mărime, formă, sunet, duritate, temperatură, etc. ei sunt capabili să reflecte și să cunoască lumea înconjurătoare sub formă de emoții. Nu există nicio diferență semnificativă în procesul auditiv a persoanelor cu deficiențe de auz și persoanelor auzitoare dar pot fi detectate câteva diferențe de calitate.

2. Cercetarea percepției cu deficiențe de auz

Cercetătorii s-au concentrat pe percepția vizuală a persoanelor cu deficiențe de auz. Astfel, începând cu anul 1931, Schumacher și Hofmarksrichter au demonstrat superioritatea surzilor față de auz într-o serie de situații atunci când au comparat performanța percepției vizuale a surzilor și a auzului. Pe lângă compensații, cercetătorii au explicat rezultatele studiilor cu caracteristicile eidetice speciale ale surzilor. Compensarea pentru analizatorii existenți și care funcționează bine poate explica acest fenomen. Diverse studii psihologice consideră punctele de vedere eidetice ca un fenomen spiritual la granița dintre percepție și memoria imediată. Ele sunt legate de imaginile senzoriale, deoarece sunt ascuțite, detaliate, precise decât imaginea senzorială. Sunt asemănate cu imagini de memorie, deoarece sunt create după expunere, când stimulii externi nu mai sunt eficienți. Cel mai simplu mod de a testa pentru o dotare eidetică este ca noi să facem acest lucru dacă subiecții de test au aproximativ. Timp de 30 de secunde, afișăm imagini care surprind multe detalii, multe tipuri diferite de acțiune. După vizualizarea imaginii, subiecții de testare raportează ceea ce au văzut. Rezultatele arată că persoanele cu deficiențe de auz cu abilități eidetice pot vedea imaginea aproape în fața lor după expunere și pot raporta cu mare acuratețe detaliile din imagine și chiar vorbesc despre lucruri și acțiuni care nu sunt în imagine. acestea sunt afișate. În general, efectul eidetic este foarte frecvent până la pubertate. După aceea, această caracteristică este redusă și procesul de detectare este reorganizat. Studii timpurii au confirmat aceste ipoteze. Într-un studiu asupra grupurilor de surzi și auditive cu aceeași compoziție, Hofmarksrichter a constatat că 42% dintre persoanele surde și 23% dintre persoanele auzitoare erau eidetice.

În anii 1950, Myklebus și Brutten au studiat percepția eidetică. Rezultatele lor sunt diferite de studiile anterioare. Potrivit acestora, performanța auditivă a deficienței de auz este mai slabă decât cea a deficienților de auz. Diferența dintre rezultatele studiilor anterioare și mai recente poate fi explicată prin doi factori:. Studiile anterioare s-au concentrat pe percepția în situații care sunt capabile să detecteze aptitudinea eidetică. Pe de altă parte, examene mai moderne au avut loc într-o situație senzorială capabilă să detecteze leziuni cerebrale. b). În studiile anterioare, vârsta și compoziția grupurilor de studiu în ceea ce privește pierderea auzului nu erau o problemă. În schimb, aceste aspecte au fost luate în considerare la proiectarea grupurilor experimentale pentru studii mai moderne. 28 Examinările Myklebust-Brutten au relevat următoarele tulburări majore în percepția persoanelor surde. a). Perturbarea sintezei elementare . b). Deteriorarea integrării imaginii senzoriale. Copiii surzi întâmpină dificultăți cu articularea "Figur-Grund". Performanța lor perceptuală este mai slabă decât cea a auzului. Rezultatele indică o perturbare a integrării formei-fundalului. C) Perseverența perceptivă. Cercetările arată că persoanele surde au o tendință similară, Deficiența perceptivă este mai mică decât cea a persoanelor cu dizabilități intelectuale. -Lî-nyiné-Miklós Farkas a dovedit, de asemenea, că percepția persoanelor cu deficiențe de auz nu este corectă, dar în absența auzului percepția vizuală nu este rafinată, dar câmpul perceptiv al câmpului perceptiv este mai frecvent. Ei subliniază particularitatea că, în anumite sarcini, forma bună a fost obținută, deoarece au putut să coase imaginile împreună. Persoanele cu deficiențe de auz percep întregul eșantion, dar nu îl analizează corect.

1. Anca, M., (2007). Logopedie (reeditată), Editura Presa Universitară Clujeană: Cluj-Napoca.

2. Anca, M; Hațegan C. (2008). Terapia limbajului. O abordare interdisciplinară, Presa Universitară Clujeană: Cluj-Napoca

3. Atkinson R. I., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem D.J. Introducere în psihologie. București: Tehnică, 2002.

4. Buzdugan T. Psihologia pe înțelesul tuturor. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2007.

5. Calancea A. Psihologia personalității. Chișinău: Tipografia Centrală, 2006.

6. Coșeru E. Introducere în lingvistică. Cluj-Napoca: Echinocțiu, 1995.

7. Cosmovici A. Psihologie generală. Iași: Polirom, 2006.

8. Cosmovici A. și Iacob I. Psihologie școlară. Iași: Polirom, 1999.

9. Csînyi Y. - Deîk Tiborné - Gyöngyösi Lîszlóné: A hallîssérült tanulók integrîlt oktatîsîról. Bîrczi Gusztîv Gyógypedagógiai Tanîrképző Főiskola Szurdopedagógiai Tanszék, Budapest, 1994.

10. Csînyi Y. (szerk.): A beszéd-nyelv fejlesztésének módszerei hallîssérülteknél. Bîrczi Gusztîv Gyógypedagógiai Tanîrképző Főiskola Szurdopedagógiai Tanszék, Budapest, 1994.

11. Csînyi Y. A beszéd-nyelvtanulîsi zavarok diagnózisîra épített terîpia tervezése és végrehajtîsa hallîssérülteknél. Fejlesztő Pedagógia, 1992/3- 4. 100- 103.

12. Csînyi Y. A siketek îltalînos iskolîja tantîrgypedagógiîi I. Bîrczi Gusztîv Gyógypedagógiai Tanîrképző Főiskola - Nemzeti Tankönyvkiadó, Budapest, 1994.

13. Ețco C., Fornea Iu. Practicum la Psihologia Generală. Chișinău: Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2003.

14. Golu M. Fundamentele psihologiei. București: România de Mâine, 2007.

15. Piaget J., Chomsky N. Teorii ale limbajului. Teorii ale învățării. București: Editura Politică, 1988.

16. Zsoldos Mîrta (szerk.): Pszichológia és hallîssérülés I. A pszichikus fejlődés lehetőségei és sajîtossîgai hallîssérült embereknél. Jelnyelvi tolmîcsképzés sorozat. Fogyatékosok Esélye Közalapítvîny, Szociîlis Foglalkoztató, Sopron, 2004.