Premisele ludice ale comportamentului creativ în copilăria timpurie

Dimensiunile noi ale culturii si civilizatiei contemporane, calitatea noua a vietii sociale, genereaza si stimuleaza restructurari calitative in profilul fizic si spiritual al copilului.

Fenomenul devine evident inca din primele stadii ale dezvoltarii in copilaria timpurie.

Particularizat la dezvoltarea psihica a populatiei actuale de copii, fenomenul implica configurarea si activizarea unor capacitati psihice comportamentale calitativ superioare cu o valoare sporita de integrare la conditiile mediului social, la o varsta mai timpurie comparativ cu cea a generatiilor anterioare. Este de remarcat faptul ca sunt mobilizate, intr-un ritm mai accelerat de dezvoltare, cu deosebire acele capacitati care sunt mai pregnant si mai intens solicitate de specificul si calitatea noua a conditiilor actuale ale mediului social- cultural- educational in care traieste copilul.

In perioada copilariei mici, intre dezvoltarea comportamentului psihic si invatare (in sens psihologic general) se stabilesc raporturi de interdependenta si conditionare reciproca. Forma specifica prin care se realizeaza invatarea, in aceasta perioada, este jocul. Prin joc, copilul invata, iar prin intensificarea invatarii se ating nivelurile progresive de dezvoltare psihica si implicit, forme si tipuri, progresiv superioare de joc (de la jocul de manuire simpla de obiecte si jucarii, la jocul cu subiect imitat, la cel cu subiect creat de copil, de constructii si, in fine, la jocul de dramatizare si jocul cu reguli).

Psihogenetic, copilul mic este coincident cu geneza si activismul curiozitatii, cu nevoia si tendinta fireasca de miscare si de cunoastere, de actiune, de explorare, cu dorinta de a descoperi independent realitatea externa, de a descoperi noul pentru sine, de a se descoperi pe sine si de a se confrunta cu cei din jurul sau. Acest complex motivational este generat social si devine implicit sistemului de interactiuni informationale si comunicationale ce se stabileste, din primele clipe de viata, intre copil si conditiile in care el traieste. Activismul acestor trebuinte impune cu necesitate asimilarea, prin invatare, a unor modalitati adecvate de actiune, a unor comportamente convenabile, care sa conduca facil si fara un efort deosebit, la satisfacerea lor. Acestea sunt comportamente ludice, caracterizate - in copilaria timpurie - prin forme specifice de organizare si manifestare, prin trasaturi distincte si deosebite in anumite limite de comportamentul neludic sau de alte activitati ,,serioase" cum sunt cele denumite in literatura de specialitate (U. Schiopu, A. Gesell, H. Wallon, M. Bergeron, J. Chateau, Eibil - Eibesfeldt).

Urmatoarele criterii le-am considerat semnificative pentru desprinderea unor trasaturi distinctive ale jocului in copilaria timpurie si relevante pentru sublinierea unor factori psihici, potentiali ai creativitatii inclusi in comportamentul ludic.

1. MOTIVELE CARE DECLANSEAZA COMPORTAMENTUL SI ACTIVITATEA LUDICA sunt generate si intretinute de prezenta copilului in mediul social, de actiunea stimulativa a cerintelor cultural - educationale. Ele se detaseaza de motivele primare, bazale, care induc comportamentul de adaptare biologica: de hranire, de aparare, conservare si de cele psiho-sociale primare: de manuire de obiecte cu finalitate utila, de autoservire, de cunoastere si de relationare cu oamenii ce se afla in preajma copilului. Motivele ludice se definesc printr-o mai mare mobilitate si mai mare deschidere fata de varietatea si dinamica factorilor stimulativi din mediu.

Astfel, copilul simte nevoia de a imita multitudinea de modele de comportare si actiune a personajelor din jurul sau. Cerintele si imperiativele exprimate de adult, sugerarea unor actiuni ludice transpare nemijlocit in motivele care declanseaza jocul copilului mic. In aceeasi masura varietatea obiectivelor si jucariilor care prezinta noutate pentru copil, stimuleaza comportamentele ludice pe care copilul mic nu le poate duce intotdeauna pana la un punct final. O oglinda care se afla in apropierea unui copil mic, care este ,,ocupat" cu aranjarea unui mozaic, poate provoca intreruperea activitatii lui ocazionale (desi de joc) si poate induce jocul imitativ in fata oglinzii. Rezulta faptul ca mobilitatea motivelor poate capata accente de instabilitate ce se reflecta, in mod corespunzator, si in actiunea de joc. Acest aspect antreneaza dupa el o seama de avertizari pentru educator.

Motivatia ludica nu se epuizeaza decat partial si temporar odata cu desfasurarea comportamentului de joc, mai mult chiar, ea se amplifica si se diversifica, ceea ce conduce la mentinerea tensiunii si a tendintei permanente de a se juca cat si la repetarea actiunilor ludice anterior executate si la crearea altora noi. Observatiile si cercetarile lui P. Winter, D. Ploog, J. Chateau, J. Piaget, , Eibil - Eibesfeldt, sunt convingatoare in acest sens.

Copilul care este angajat intr-un joc cu subiect, de exemplu, prin care reproduce actiuni si comportamente ale adultului, ,,jocul de a hrani si de a plimba papusa", poate foarte usor sa genereze in ,,jocul de-a doctorul" sau in jocul ,,de-a soferul" s.a. Tactul pedagogic, forta si subtilitatea sugerarii si, in general, interventia adultului, sunt deosebit de importante.

2. ACTIUNILE Si FORMELE DE COMPORTAMENT Si ACTIVITATEA LUDICA se caracterizeaza prin spontaneitate, libertate de desfasurare in sensul ca ele devin independente de tiparele rigide si restranse ca arie, proprii comportamentului de adaptare biologica si, in anumite limite, independente si de modelele de comportament invatate si stereotipizate cum sunt deprinderile practice de autoservire, sau unele modele de actiune mentala si practic-obiectuale prin care se rezolva (algoritmic) tipuri concrete de situatii problema.