Evoluția Imaginii de Sine și a Percepției Sociale de la Naștere Până în Adolescență

Imaginea de Sine evolueaza paralel cu cea a Eului. Fiecare stadiu al dezvoltarii psihice umane înregistreaza, în ceea ce priveste constituirea si dezvoltarea imaginii de Sine anumite particularitati.

Înca de la nastere, copilul este investit cu identitatea de familie, care ulterior se dezvolta în imaginea de Sine, prin care se preia la nivel individual întreaga încarcatura de social (ridicat sau scazut) a spitei.

Extras din domeniul speculatiilor, fenomenul identificarii, legat foarte strâns de constientizarea identitatii, a fost studiat mai ales prin "recunoasterea de Sine" în oglinda a copiilor mici (la 7 luni).

Copilul se descopera în oglinda, îsi misca mâinile, îsi zâmbeste, observa, imprima controlul de conduita si mimica si are o explozie de energie, comprehensiune. Imaginea speculara creeaza comprehensiune si eliberare de tipul de adaptare primara necentrat Momentul (chiar si fara oglinda) se considera ca fiind de trecere spre un nivel de inteligenta instrumentala si coincide cu constituirea structurii narcisiste a Sinelui, structura ce se exprima prin tendintele de afirmare, prin dorinta de a vedea si de a fi vazut, ca si prin dorinta de a aparea într-o lumina favorabi la.

Recunoasterea imaginii proprii în oglinda este o sursa de jubilare si punctul de spijin al identificarii.

Recunoasterea de Sine, în oglinda, este un proces în care se pot diferentia doua serii de evenimente cognitive în actul de identificare. Primul se refera la recunoasterea faptului ca în oglinda se afla propria persoana sau imaginea ei. Al doilea eveniment se refera la faptul ca ceea ce se vede în oglinda nu este o persoana în carne si oase, concret înconjurata de lucruri concrete, ci o imagine ce se misca în spatialitatea imaginilor ce reflecta prin spatialitatea imaginilor, spatialitatea realitatii.

Aici va fi sursa identificarii secundare provenind din aceasta forma a unui Eu verbal ideal: aceasta forma situeaza instanta Eului înca dinainte de determinarea sa sociala într-o directie de fictiune niciodata ireductibila pentru individul singur. Aceasta actiune exclusiv vizuala a unei imagini similare deschide spre identificarea homeoforma si prin efectele de mimetism catre identificarea heteroforma. Functia stadiului oglinzii este de a stabili o relatie a organismului cu realitatea sa proprie, a lumii endogene la

lumea înconjuratoare.

Înca din aceste faze timpurii ale dezvoltarii umane sunt înca putin coezive cele trei fatete ale Sinelui: Sinele corporal material (ce se refera la constientizarea caracteristicilor proprii corporale), Sinele social (statut, rol- apartenenta la grupul social) si Sinele spiritual ce se refera la aptitudini, activitati si circularea acestora. Acesta din urma este sanctuarul dorintelor si emotiilor.

Perceptia sociala a copilului înregistreaza o evolutie constanta începând cu diversificarea formelor de conduita ale copilului.

Între 1-3 ani conduitele copilului devin mai coerente la solicitarile jocului, mai ales la vârsta de 2 ani.

La 2 ani copilul se joaca în tovarasia altor copii, oprindu-se din când în când pentru a se odihni si pentru a sesiza jocul partenerilor. Momentele de observatie constituie un fel de participare la jocul altora. Apar totusi unele conduite de complezenta, cum ar ft surâsul, atractia altui copil prin declaratii de asistenta.

Dupa vârsta de 2 ani copilul poate sa-si astepte rândul cu alti copii la diferite activitati. Relatiile pe verticala sunt mai facile. Cu copiii mai mici este mai întelegator, iar cu cei mai mari mai activ si integrat. Cu persoanele mai mari care se joaca cu el este perfect integrat.

Relatiile de joc la 2 ani se pot împarti în active ( pozitive si negative), pasive si defensive. Printre relatiile pozitive active se numara situatiile în care copilul da o jucarie, sau îi propune altuia sa faca schimb de jucarii. Relatiile active negative sunt legate de rapirea jucariei. Printre relatiile pasive pozitive se pot cita cele în care copilul accepta mângâierea, schimbul de jucarii, iar relatiile pasive negative sunt cele în care copilul încaseaza betaia, cearta de la partenerul sau.

Desi în procesul de conturare a identitatii exista numeroase laturi afective, nu putem ignora elementele cognitive ale acestuia. Aceste elemente se refera la cunoasterea caracteristicilor corporale si la recunoasterea lor. Nu exista o totala concordanta evolutiva intre aceste doua laturi ale cunoasterii de Sine.

Intre 3-6 ani identificarea copilului se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modelele parentale. Conditia de identificare parcurge patru cai. Prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de înfatisare cu modelele parentale (parul, ochii), a doua pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este tot asa de inteligent ca tata, etc). A treia cale se realizeaza prin adoptarea unor conduite atribuite si gesturi ale modelului, iar ultima prin însusirea de conduite, gesturi si atribute pe care le identifca urmarind modelul.

Identificarea cu parintii începe înca din perioada anteprescolara, mai ales pe ultimele doua cai. In perioada prescolara sunt mai active primele doua cai de identificare. In mod obisnuit identificarea mai activa este cu parintele de acelasi sex. Impartirea afectiunii parentale nu se face fara frustratii si tensiune.

Dupa 5 ani identificarea are tendinta de a se largi datorita contactelor sociale si culturale. Identificarea cu modelele parentale are doua efecte:

- primul consta în dezvoltarea de conduite considerate ca atribuibile sexului caruia apartine copilul în conformitate cu modelele din mediul de cultura;

- al doilea consta în formarea constiintei (a Superegou-ului). Constiinta reuneste standardele de conduite morale, valori, dorinte, dar si autocontrol privind respectarea acestora.

In contextul identificarii prezinta importanta deosebita triunghiul afectiv mamatata- copil. Copilul (baiat) descopera treptat, dupa 3 ani, ca mama de care este atât de legat e altfel decât el, iar tatal, la fel cu el, este puternic, viril, iubit si admirat de mama. Acest lucru este considerat ca o frustratie a propriului drept de a fi iubit de mama. Cu fetitele se petrec lucruri similare. Dupa 5 ani identificarea în familie este constituita.

In timp ce cunoasterea caracteristicilor psihice este dominata, pe de o parte, de acceptarea imaginii impuse de cei din jur ( Eu am ochii ca mama fiindca asa mi-a spus tata- relateaza un copil de patru ani), cunoasterea însusirilor corporale proprii se realizeaza ca imagine de Sine din suporturi peceptibile.

Interesante în acest sens sunt experimentele efectuate de Rene Zazzo. In cadrul