Copiii

Nimic din ceea ce faureste omul in efemera sa existenta pe acest pamant nu se ridica atata la sublim,la creatie,daruire de sine,jertfa si implinire,pe cat este cresterea educarea si dezvotarea copiilor,cea mai deplina si sensibila bucurie a vietii.Ei sunt insusi rostul nostru de a fi,nu numai ca indivizi,ci si ca popoare.De buna lor crestere,educare si cultivare depinde viitorul umanitatii insasi.Inca din perioada de debut a vietii ,fiinta umana evolueaza,creste, se dezvolta si se maturizeaza sub influenta unor conditii de natura biologica, sociala si psihologica.Factorii care tin de aceste conditii actioneaza asupra copilului pe doua directii,una transferala cand efectele se resimt pe o perioada limitata de timp si una longitudinala concretizata pe perioade mai lungi de timp sau toata viata. Conditiile in care evolueaza copilul pot fi favorabile si in cazul acesta are loc o stimulare a intregii dezvoltari sai nefavorabile ori mai putin favorabile care determina o limitare a dezvoltarii structurilor ce imprima caracteristicile umane.

Ca atare ,pe tot parcursul existentei sale ,omul traverseaza schimbari si prefaceri ce se concretizeaza in evolutia biologica, evolutia psihica si evolutia sociala. La varstele mici, deci si in perioada prescolara,factorii biologici imprima un ritm mai intens cresterii fizice ceea ce are influente asupra dezvoltarii sale.Educatia este o latura importanta a mediului prin intermediul careia se actioneaza in mod organizat asupra individului,constient si dirijat,pentru a valorifica cat mai bine potentialul de care dispune si pentru a stimula formarea de noi achizitii.Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in care se tes multe din structurile de profunzime ale personalitatii.Cu referire la intreaga copilarie,N.Wallon sublinia;,, in viata individului ,copilaria reprezinta o valoare functionala ,fiind o perioada in care se termina realizarea tipului speciei''.La aceasta ampla constructie contribuie ansamblul influentelor exercitate atat de familie cat si de institutia prescolara.Insa nici unul din mediile amintite nu actioneaza singur ci numai complementarizandu-si contributiile.

Aportul gradinitei la dezvoltarea sociala este conditionat de masura in care educatoarea cunoaste specificul acestui stadiu,disponibilitatile rationale ale copilului, particularitatile lui temperamentale etc.Efectele formative ale gradinitei sporesc,daca educatoarea sprijina cu competenta procesul socializariiActivitatea comuna, cu toata grupa de copii ,datorita caracterului sau organizat si sistematic,are,dupa cum se stie,rolul conducator fata de celelalte forme de jocuri si activitati din gradinita in realizarea sarcinilor instructiv - educative.Prin aceasta forma de baza a organizarii procesuluininstructiv-educativ se poate asigura continuitate in munca educativa ,se pot realiza corelatiile necesare intre toate disciplinele,se poate influenta,cu eficienta sporita ,asupra dezvoltarii copiilor.Tocmai de aceea,in actualele conditii de dezvoltare a invatamantului prescolar si in raport de cerintele mereu noi puse in fata scolii,se impune ca sistemul de activitati sa fie analizat pentru a se constata daca si in ce masura apar probleme privind concordanta dintre modul cum au fost concepute activitatile in practica noastra de pana acum si sarcinile invatamantului formativ. In abordarea experimentala a problemei adecvarii activitatilor la noile cerinte care stau in fata invatamantului prescolar ,am pornit de la urmatoarele considerente:

- Gradinita este o instituie cu pregnant caracter educativ care are drept scop asigurarea dezvoltarii multilaterare,armonioase a copilului si impicit pragatirea acestuia pentru scoala.Ca atare,aceasta dezvoltare o intelegem ca un proces de maturizare a tuturor proceselor legate de dezvoltarea fizica ,intelectuala,morala si estetica:

- In intreaga activitate cu prescolarii acordam o deosebita importanta selectarii acelui volum de cunostinte care contribuie ,pe langa largirea orizontului de cunoastere,mai ales la dezvoltarea capacitatilor intelectuale,la formarea deprinderilor de activitate mintala si practica,la cultivarea sentimentelor morale etc.

- Cunoasterea de catre copii a noilor aspecte si fenomene ale mediului inconjurator o realizam nu ca un proces de transmitere a cantitatii de informatii de catre educatoare si ca receptare a acestora de catre copii,ci ca o insusire constienta ,activa,de catre fiecare copil in parte,pe baza experientei personale,prin efort propriu,sub indrumarea educatoarei:

- Raportul educator - copil il intelegem astfel:este un participant activ al propiei sale formari si ca atare el este in centrul tuturor activitatilor,el actioneaza,el intreaba,el vorbeste,stimulat de educatoare.

De pe aceasta pozitie,s-au impus cu necesitate o serie de cerinte cu caracter general privind organizarea si desfasurarea activitatilor la toate grupele,cerinte la care sa se raporteze fiecare activitate si care sa asigure astfel mentinerea si in continuare a activitatilor ca pilon central in desfasurarea procesului instructiv-educativ.

Dintre aceste cerinte avem in vedere urmatoarele:

-asigurarea,conform specificului activitatii si pe tot parcursul acesteia,aparticiparii active si independente a fiecarui copil,pe mai multe planuri:obiectual,mintal,verbal.

-respectarea specificului fiecarei activitati ca forma(desen,observare) si ca etapa succesiva in lantul activitatilor de acelasi fel(fiecare activitate de modelaj,joc didactic este unica in felul ei),fapt care asigura mentinerea interesului copiilor,participarea lor activa,eficienta educativa.

-asigurarea orientarii in tema in mod diferentiat-orientare integrala si partiala,orientare specifica activitatilor la alegere,in functie de sarcina didactica si de complexitatea temei-contribuind prin varsta prescolara,a deprinderii de a invata, totodata,orientarea diferentiata in sarcina didactica aduce pe primul plan noutatea si-i solicita copilului un efort sustinut in realizarea temei(cerandu-i in permanenta sa faca apel la ceea