I. P. Pavlov, fiziolog rus a implicat prin cercetarile sale o noua forma explicativa a conduitelor, depasind evolutionismul morfologist si cel al mecanismelor interne, dominante, in tipologiile curente. Intr-un fel, Pavlov, a fost, ca si Corman, influentat de puternica difuzare a teoriei influentelor mediului, si de ideea rolului, foarte mare, al adaptarii, ca proces formativ. I. P. Pavlov (1848-1936) si-a facut studiile la Universitatea din Leningrad, Sectia de Istorie Naturala. Ajuns asistent al fiziologului Elia Tyson, a facut studii pe circulatia sangelui, si si-a sustinut doctoratul, in 1883, cu o teza de doctorat, asupra functiilor nervilor cardiaci. In 1884, a fost numit privat-docent. A obtinut o bursa in Germania, unde l-a cunoscut pe Karl Ludwig, la Leipzig, si pe Rudolf Heidenhain, la Breslau. In 1890, a acceptat un post de farmacologie la Universitatea din Tomsk, apoi la Academia Militara din Sfantul Petersburg, unde a predat, la inceput, fiziologia, si apoi a condus din 1924, pana la moarte, Catedra de Fiziologie a Institutului de Fiziologie a Academiei de Stiinte, din URSS si Statiei de Biologie, din Koultucki, care, a fost construita pentru el. In 1904, Pavlov a luat premiul Nobel de Fiziologie, pentru cercetarile efectuate pe digestie. Cu o cultura vasta, si foarte de actualitate, data fiind traversarea cunostintelor, din centrele de cercetare, prin care a trecut I. P. Pavlov, a fost influentat foarte mult de I. M. Secenov (1829-1905). Studiul digestiei l-a condus, spre cautarea rolului sistemului nervos, si apoi, la conturarea teoriei reflexelor conditionate, numite de el, reflexe psihice. Prin acestea, Pavlov a facut un important pas, in problemele obscure ale simbolisticii psihice, si ale suportului functional, efectuat de sistemul nervos central. In elaborarea acesteia, cercetarile sale, s-au efectuat pe caini, dar cu o foarte meticuloasa si continua atentie observativa asupra oamenilor. I. P. Pavlov a avut o echipa foarte activa. Curentul psihologic Behaviorist (protagonistul Watson) a preluat teoria R. C. (reflexelor conditionate), ca teorie explicativa a conduitelor. Prima data, I. P. Pavlov a extins teoria R. C., si asupra oamenilor, printr-o comunicare efectuata la Congresul International de Medicina de la Madrid (1903). Aceasta teorie sta la baza invatarii, a conduitelor rafinate si diversificate, prin nenumarati stimuli semnalizatori, ce constituie, de fapt, suportul adaptarii mijlocite, prin care, se realizeaza, o integrare, nu numai la conditiile mediului, ci si, la caracteristicile schimbarii lui. Lanturile de R. C., dar si de reflexe operationale (manifestate, prin gestica de solicitare a unui obiect, gest, aliment de catre subiectul aflat in cercetare), au avut, o foarte mare influenta, asupra dezvoltarii fiziologiei activitatii nervoase superioare si a modalitatilor acesteia de a actiona.
Operele complecte ale lui I. P. Pavlov au aparut in 1946, la Leningrad, dar au fost traduse in foarte numeroase limbi. In Romania, au ...
Primești referatul în câteva minute,
cu sau fără cont
