Relația medic - pacient

Relatia medic-pacient reprezinta esenta psihologiei medicale. Ea este punctul central al relatiei de ingrijire si este, in cele mai multe cazuri, una dintre conditiile si un factor esential pentru procesul de vindecare.

Inainte de a vorbi de relatia medic-pacient, o atentie deosebita ar trebui acordata particularitatilor psihologice ale fiecaruia dintre participantii la relatie.

PSIHOLOGIA MEDICULUI

Exista o legatura stransa intre personalitatea medicului si modul in care isi practica meseria. Nu se poate face o separare totala intre tehnician si om. Existenta legaturii dintre cele doua, natura lor, importanta lor sunt variabile in functie de momente si situatii, efectele lor fiind de asemenea variabile. Efectele acestei legaturi pot fi benefice, daca favorizeaza empatia cu bolnavul si-l ajuta pe medic sa gaseasca o relatie justa cu pacientul sau nefaste, daca impiedica realizarea unei judecati obiective, punerea diagnosticului. Exersarea medicinei va fi, deci, pentru fiecare medic, mai mult sau mai putin, exersarea propriei sale medicine. Ea va fi in functie de cunoasterea sa tehnica, de personalitatea sa, dar si de conceptia asupra rolului medicului, asa cum exista ea in societatea in care el isi practica meseria.

Succesele medicinei, obtinute datorita rationalitatii si gradului de adevar stiintific crescute, nu au diminuat irationalitatea cerintelor adresate medicului. Aceasta irationalitate se exprima la nivelul fiecarui act medical, chiar si in cele mai tehnicizate pornind din momentul in care acesta devine locul investitiilor bolnavului, adica al afectivitatii sale. Acestui fapt i se datoreaza efectul placebo al medicamentelor.

La nivelul statutului si rolului pe care le cere societatea de la medic, constient, regasim caracteristici logice si rationale, cum sunt cele relevate de catre Delay si Pichot:

- competenta tehnica;

- atitudine universalista - medicul trebuie sa trateze orice persoana, indiferent de nationalitate religie etc.

- specificitate functionala - privilegiile, obligatiile si competentele medicului nu sunt valabile decat in domeniul medicinei - singura institutie, in afara casatoriei, care permite accesul la intimitatea fizica si morala a persoanelor. Contrapartida acestui privilegiu este ,,secretul profesional";

- neutralitatea afectiva;

- atitudinea altruista si dezinteresata;

- rolul social, ce consta in autentificarea bolii, care nu intra in ordinea sociala decat dupa confirmarea de catre o institutie medicala.

Dincolo de toate acestea, ca si de valorile unei societati in ceea ce priveste sanatatea si boala, se vor exercita subiectivitatea bolnavului si subiectivitatea medicului. De aceea, competenta tehnica a medicului nu este calitatea cea mai valorizata de catre bolnavi.

Valoarea conduitei profesionale a medicului este data de modul in care isi foloseste motivatiile, conduitele si contraatitudinile suscitate de motivatii. Printre cele mai frecvente motivatii ale studentilor la medicina, conform unui studiu realizat de Sambuc, se numara (in ordine descrescatoare):

1. a intelege;

2. a vedea;

3. prestigiul dat de cunoastere;

4. nevoia de contact;

5. prestigiul social;

6. vindecarea celor care sufera;

7. atractia banilor;

8. nevoia de a se face util;

9. atractia pentru responsabilitate;

10. atractia pentru reparatie;

11. profesiune liberala;

12. nevoia de securitate.

Acestea sunt motivatii manifeste, exprimate constient. In spatele lor stau, insa factori inconstienti, susceptibili sa regrupeze mai multe motivatii inconstiente:

- 1-5 - ar putea sa se lege de pulsiunea voyeurista-exhibitionista (dorinta de a vede si de a fi vazut);

- 6-10 - ar intra in cadrul pulsiunii sadic-anale, fie direct, fie prin formatiuni reactionale - atractia pentru responsabilitate, reparatie, vindecare a celor care sufera.

- 11-12 - interes socio-economic si personal.

Detaliind aceste motivatii inconstiente, se disting trei motivatii inconstiente majore, regasibile la modul general in optiunea pentru o profesie:

- dorinta de a vedea;

- dorinta de reparatie;

- dorinta de putere.

Dorinta de a vedea/de a fi vazut

Dorinta de a vedea si de a cunoaste reprezinta motorul constient al cercetarii, care cauta sa gaseasca cheia enigmelor mortii si vietii. Ea este, insa, doar aspectul socializat al unei dorinte arhaice si refulate de a vedea si de a cunoaste pentru a raspunde la o intrebare angoasanta asupra sexului si mortii, cu atat mai angoasanta, cu cat intrebarile nu sunt cunoscute si nu sunt formulabile.

Dorinta de reparatie

Isi are originea in dorinta de a repara mama care a fost agresata (cf. teoriei kleiniene), cu alte cuvinte, de a repara consecintele presupuse de agresivitatea noastra inconstienta, care a fost sau nu exteriorizata. Dar dorinta de reparatie poate reprezenta, de asemenea, o dorinta de a repara rana narcisica pe care ne-o provoaca diferenta dintre sexe. Ea inseamna a face mai putin insuportabila imperfectiunea proprie si a altora. Ranile, handicapurile si alte cauze de inferioritate pe care le putem suporta vor solicita aceasta dorinta de reparatie.

Dorinta de putere

- Dorinta de putere reala (morala, financiara, politica) poate fi interpretata, printre altele, ca forma socializata a unei dorinte infantile de atotputernici, dorinta de atotputernicie asupra mamei, anuland factorul constrangator reprezentat de tata, apropiata de dorinta de atotputernicie sexuala. Aceasta se traduce la medic, prin dorinta de a vedea, de a atinge, de a agresa corpul altuia.