Reformatorul ca băiat rău carpe diem

In fapt, puterea absorbirii si distrugerii protestului decurge, in mare masura, din frecvente lor de folosire de catre organizatie. Invers, daca multi membrii ar fi doritori sa-si transforme variatele lor insatisfactii in activitati reformiste, ritualurile intimidarii si-ar pierde mult din putere.

Pentru a intelege eficacitatea intimidarii organizationale, trebuie sa examinam motivele pentru care colegii si subordonatii nu-l sprijina pe reformator, isi retrag sprijinul sau chiar rezista activ la eforturile lui.

Rezistenta lor activa sau pasiva poate indica o dorinta puternica sau o lupta pentru interesele limitate pe care le ofera o organizatie (beneficii materiale sau status, putere sau prestigiu sau chiar dependenta). Ea poate de asemenea indica ca ei se percep pe sine ca fiind pusi intr-o lumina defavorabila de entuziasmul reformatorului si de activitatile sporite in directia urmaririi unor obiective organizationale prezente sau schimbate. Membrii organizatiei pot crede in mod inevitabil ca eforturile reformatorului vor avea succes si se tem de implicatiile acestuia pentru pozitia lor in organizatie. Daca reformatorul are succes in convingerea conducerii de varf sa investigheze locomotiva organizationala, multi se pot teme ca aceasta analiza atenta a performantei partilor ii va gasi cu lipsuri. Pe de alta parte, in cazul in care reformatorul reuseste sa puna mana pe fraiele puterii, colegii si subordonatii se pot teme ca daca ei nu se pot conforma zelului lui in urmarirea atat a obiectivelor organizationale noi cat si a celor vechi, acesta ii va readuce la pozitiile lor prezente.

Se pare ca, frecvent, in mod practic, fiecare, cu exceptia reformatorului, are o miza personala in prezentarea plasmuirii complicate a organizatiei, chiar daca conditiile din organizatie sunt, in fapt, nesatisfacatoare pentru toti, cu exceptia catorva membrii ai elitei. Bion a descris o situatie similara intr-un grup terapeutic unde membrii se angajeaza intr-o varietate de incercari nevrotice de a rezista si de a descuraja schimbarea structurii si modului de functionare a grupului care sunt, evident, mai mult decat nesatisfacatoare. Pare probabil atunci, ca subordonatii dintr-o organizatie rezista activ sau pasiv initiativelor de reforma ale unui coleg pentru ca durerea status-qvo-ului este mai putin intensa decat teama lor de necunoscut.

In general reformatorul se gaseste el insusi initial cu putin sprijin intrucat exista o acceptare implicita a ordinii birocratice in societatea noastra si pentru ca multi oameni gasesc ca este dificil si impropriu sa pui sub semnul intrebarii actiunile autoritatii. Majoritatea oamenilor din organizatie nu sprijina de loc reformatorul sau il parasesc la prima ocazie nefavorabila, intrucat ei cred ca va pierde lupta cu autoritatea institutionala, iar ei vor sa fie cu invingatorul. Mai mult, majoritatea oamenilor accepta conditii organizationale nedemocratice pe baza argumentului consimtamantului tacit si refuza sau retrag ...