Psihicul și inconștientul

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Inconstientul constituie cel mai controversat nivel de organizare al vietii psihice, in legatura cu care abunda pozitiile de negare sau de afirmare in literatura de specialitate.

Discutiile cu privire la acceptiunile notiunii, la natura psihica a inconstientului, la rolurile lui in existenta umana, sunt atat de numeroase, (prea)complicate si contradictorii, incat creeaza un tablou aproape deconcertant cu privire la inconstient.

Controversele au dus chiar la concluzia, exagerata dupa parerea noastra, ca psihologia a renuntat sa mai plaseze in centrul preocuparilor sale (teoretice si practice) notiunea de constiinta, in favoarea celei de inconstient.

“Fie ca este vorba de curentul cognitiv sau psihanalitic – pentru ratiuni de altfel foarte diferite -

reflectia se orienteaza spre alte notiuni : cognitie, inconstient...” ( Pedigneli J. L., “Conscience et inconstient”, 1998 )

Dupa Mielu Zlate ( “Introducere in psihologie”, 2000 ), chiar daca inconstientul a captat intr-o mai mare masura, in ultima vreme, atentia psihologilor, nu se poate sustine (fara a gresi ) ca ei au incetat sa se mai preocupe de studiul constiintei.

1. NEGAREA SI AFIRMAREA INCONSTIENTULUI. “IMPUNEREA”

INCONSTIENTULUI IN PSIHOLOGIE

Negarea inconstientului s-a facut pe baza considerarii transparentei totale a obiectului, a inteligibilitatii si a adecvarii absolute a cunoasterii la obiectul sau.

Psihologia academica, traditionala credea ca intre constient si psihic exista a priori sinonimie, identitate.

Psihologia germana admitea ca, din moment ce un fenomen inconstient nu poate nici sa fie trecut, nici sa treaca prin constiinta, el nu exista.

In psihologia franceza, Sartre afirma ca tot ceea ce se intampla in individ este constient, dar nu si in mod necesar cunoscut.

Astfel, el desprindea doua niveluri ale constiintei : nivelul constiintei reflexive si cel al constiintei nereflexive, acesta din urma ingloband experienta traita.

Dupa opinia lui, psihanaliza nu face altceva decat sa faca trecerea de la un nivel la altul.

Psihologul japonez Tanenari Chiba (1884 – 1972) sustinea, de asemenea, ca functiile constiente si inconstiente ale vietii psihice nu difera fundamental, ele fiind guvernate de legi de aceeasi natura.

Identificarea celor doua niveluri de organizare ale vietii psihice echivaleaza practic cu negarea specificului ambelor.

Aceste obstacole epistemologice au franat constituirea si evolutia conceptiilor asupra inconstientului.

Expresia “procese psihice inconstiente” devenea, in aceste conditii, o absurditate, o contradictie in termeni.

Numai ca, asa cum sublinia Jean- Claude Filloux, identitatea presupusa intre viata psihica si constiinta pare a nu rezista probei faptelor, a rezultatelor experimentale si a observatiilor minutioase ale psihologilor.

“Existenta reprezentarilor inconstiente apare obiectiv chiar in actiunea lor, iar veritabila demonstrare a inconstientului rezida in faptul real si observabil ca starile psihologice neconstiente au efecte constiente si invers, ca starile psihologice constiente pot fi inexplicabile daca nu se face apel la cauzele psihice inconstiente. “ ( J. C. Filloux, “L’inconscient”, 1984).

Afirmarea inconstientului se sprijina, in principal, pe conceptia lui Freud, care, desi nu a introdus notiunea respectiva in psihologie, a elaborat o conceptie structurata cu privire la continutul si rolul inconstientului in viata psihica a individului, furnizand chiar si o metoda de sondare si asanare a lui.

Dar poate ca exemplul cel mai sugestiv al afirmarii inconstientului il constituie patrunderea lui in psihologia cognitiva.

Lansarea conceptului de “inconstient cognitiv” este, credem, una din “sfidarile” cele mai incitante ale psihologiei.

Dupa cum nota H. Hunt, “ Redescoperirea unei “cognitii constiente“ este o parte a celei de-a doua revolutii in cadrul psihologiei cognitive, care se afla intr-o competitie potentiala cu renascuta fascinatie a constiintei. Astfel, orice psihologie a sinelui ar fi reziduala daca nu ar fi caracterizata si din punctul de vedere al unor functii care pot fi inconstiente” ( H. Hunt, “ Despre natura inconstientului”, 1995).

Iar dupa W. Hirst, “ chiar daca inconstientul freudian este “fierbinte si umed”, in mod cert el este capabil de analize profunde “ ( W. Hirst, “ Aspecte cognitive ale inconstientului”, 1995).

Consecintele acestor atitudini fata de inconstient sunt diferite:

- negarea inconstientului echivaleaza cu uniformizarea, omogenizarea vietii psihice, ea nedispunand astfel de structuri si organizari calitativ diferite;

- afirmarea inconstientului presupune, dimpotriva, o structura compusa si complexa a vietii psihice, ca si unitatea in multiplicitatea ei.

Fireste ca, dintre cele doua tendinte, ultima este cea care s-a impus in cele din urma, dar aceasta dupa un drum lung si anevoios.

“ Impunerea” inconstientului in psihologie

Investigatiile si cercetarile directe asupra inconstientului au fost precedate de “lansarea” filosofica a notiunii de catre marii metafizicieni germani din epoca post-kantiana ( Schopenhauer, Hegel, Schelling, Hartman ), care au creat o ambianta favorabila recunoasterii inconstientului in psihologie.

De asemenea, cercetarile medicale efectuate dupa 1880 au constituit solul fertil in care si-a infipt radacinile, mai tarziu, psihanaliza centrata pe “psihologia profunzimilor” si pe gasirea unui continut specific specific notiunii de inconstient.

In “filosofia inconstientului” se remarca doua idei : prima considera ca inconstientul este prin natura sa irational, cealalta vede in inconstient o adevarata forta ce guverneaza intreaga viata a individului.

Prima idee se contureaza cel mai bine in conceptia lui Arthur Schopenhauer, pentru care vointa reprezinta o forta irationala si activa, omul insusi fiind o vointa fara constiinta.

Pentru filosoful german intelectul uman se afla in serviciul vointei: “Vointa este profesorul, iar intelectul servitorul” ( A. Schopenhauer, “Lumea ca vointa si reprezentare”, 1819).

Cea de-a doua idee este sustinuta de catre E. von Hartman, care considera ca atat viata organica, cat si cea spirituala (psihica) sunt dominate de inconstient.

Dupa opinia lui Hartman, inconstientul este prezent in perceptii, in formularea conceptelor, in rationamente; el guverneaza sentimentele si el este sursa pentru descoperirile geniale.

Multi alti filosofi au avut contributii remarcabile la fundamentarea teoretica a inconstientului :

Kant folosea expresia de “reprezentari intunecate” pentru a desemna manifestarile inconstientului, Schelling vorbea despre “inconstientul etern” ca temei absolut al constiintei, iar Nietzche despre “impuritatile spiritului”.

Primele rezultate ale cercetarilor medicale facute in a doua jumatate a secolului al XIX–lea asupra isteriei, hipnotismului, somnambulismului si disocierii personalitatii au adus probe experimentale sau cuasiexperimentale in sprijinul existentei inconstientului.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Psihicul si Inconstientul.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
5 460 cuvinte
Nr caractere:
34 607 caractere
Marime:
32.15KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihologie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihologie
Profesorului:
ANDREEA MATEESCU
Sus!