Personalitatea Paranoidă

În limbajul comun se utilizează uneori expresia “ești paranoic”, uneori fără a avea suficiente date despre această afecțiune psihiatrică. Paranoia este definită conform Dicționarului Explicativ Român ca ,,o boală mintală manifestată prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe susceptibilitate și orgoliu exagerat, halucinații etc.” Etimologic, termenul “paranoia” derivă din limba greacă, însemnând nebunie (para=în afara;nous=minte). Câteodată, în vorbirea cotidiană, termenul paranoia este folosit greşit pentru a descrie o fobie. De exemplu, o persoană nu vrea să zboare de frica prăbuşirii avionului. Acest lucru, nu indică automat paranoia, ci mai degrabă o fobie.

Tulburarea de personalitate paranoidă are drept caracteristici principale neîncrederea și rigiditatea. De exemplu cei care au o astfel de personalitate:

- îi suspectează pe cei din jur că ar fi rău intenționați în ceea ce îi privește,

- se protejează în permanență, foarte atenți la ceea ce se petrece în jur, nu au încredere, sunt suspicioși.

- pun la îndoială loialitatea altora, chiar a celor apropiați,

- caută energic și în detaliu dovezi în jurul bănuielilor lor, fără a ține seama de situație în întregul ei

- preocupați de propriile drepturi, ca și de problemele de prioritate, se simt ușor ofensati

- se arată raționali, rece, logici și rezistă oricăror argument ce vin din partea celorlalți

- le este greu să manifeste tendințe ori emoții pozitive, nu prea au simțul umorului.

Persoanele care prezintă tendințe paranoice au fost în mod sistematic umilițe și dominate de figuri parentale sadic-autoritare în copilărie. Mulți părinți sunt extraordinar de generoși cu criticile și deosebit de zgârciți cu laudele. Criticismul constant, pedepsele frecvente, nedrepte și imprevizibile, acordate în funcție de capriciile de moment ale adulților, părinți imposibil de multumit, părinți manipulativi, autoritari, intruzivi și controlatori, iată câțiva factori care favorizează sedimentarea trăsăturilor paranoide la copii.

Alte persoane au învățat paranoia din familie. Lor li s-au impus de timpuriu idei precum : “nu trebuie să ai încredere decât în membrii familiei tale”, “lumea de afara este o junglă”, “prietenii nu sunt adevarați prieteni; cauta doar să profite de tine și te părăsesc la greu”, “fii vigilent tot timpul și păzește-ți spatele” etc. Astfel, viitorul paranoic învață de timpuriu că lumea este un loc primejdios, în care pericolele pândesc la tot pasul, plin de oameni ostili, rău intentionati, in raport cu care el se simte vulnerabil si de care trebuie sa se apere. Construindu-se în raport cu o figură parentală autoritară, manipulativă, intruzivă și controlatoare, paranoicul oscilează între sentimente intense de frică, rușine, neputință, umilire, dispreț față de propria persoană, pe de o parte, și omnipotentă, megalomanie, sete de răzbunare, pe de altă parte.

Pe de altă parte, având în vedere că nu trăim totuși într-o lume ideală, paranoia “în cantități moderate” are utilitatea ei dovedită, ferindu-ne de naivitatea care ne-ar transforma în victime sigure ale escrocilor și manipulatorilor.

Trăsături paranoice cum ar fi neîncrederea, suspiciozitatea, combativitatea, sunt extrem de utile detectivilor, polițiștilor, vameșilor, agenților secreți, trupelor de comando sau antiteroriste, agenților fiscal sau oamenilor de afaceri care investesc în țări cu grad de risc crescut sau când trebuie să ne apărăm drepturile într-un conflict.

Fie că este vorba despre o persoană apropiată, de care ne pasă, fie că ne aflam în asemenea raporturi încât relația noastră trebuie să meargă, de exemplu, relații de muncă, putem să ne descurcăm cu un paranoic, astfel încat și lui și noua să ne fie puțin mai bine, trebuie doar respectate anumite reguli.

Recomandabil:

- să vă exprimați limpede motivele şi intenţiile, astfel încât să nu le lăsați loc de interpretări;

- să respectați cu mare grijă tot ce ați convenit împreună, altfel se simt trădaţi; orice eroare de etichetă pe care o comiteți riscă sa fie considerată drept semn al disprețului sau drept batjocură. Prin urmare dacă aveți de-a face cu un paranoic, fiți de o politețe „reglementară”;

- să menţineți un contact regulat, absenţele îi pun pe gânduri şi vor crede că complotați ceva; dacă îl evitați, paranoicul o să ia din acest fapt doar ceea ce îi accentuează suspiciunea. Nu se va gândi că este vina lui. Va gândi că îl disprețuiți, că îl urâți sau că uneltiți împotriva lui;

- într-o inevitabilă dispută, faceți apel la reguli, la legi, la argumente științifice, în orice caz, argumente obiective, consacrate și incontestabile.Paranoicul iubește logica. În plus, nu se va simți învins în argumente de o persoana ci va recunoaște supramația legii, de orice natură ar fi ea;

- să le lăsați mici victorii (alese cu grijă!); nu capitulați în mod ostentativ într-o dispută cu paranoicul deoarce se va simți jignit, desconsiderat;

- să căutați aliaţi în altă parte, de exemplu un psiholog.

Este nerecomandabil şi riscant:

- să renunţați la a clarifica neînţelegerile; cum personalitățile paranoice sunt obositoare și deseori frustrante, după o neînțelegere te poți simți tentant să renunți să te explici în fața lor, considerând că, la urma urmei, este vina lor și ele trebuie să clarifice lucrurile. Dar această poziție este discutabilă din două motive. În propriul vostru interes, dacă există o șansă de a clarifica neînțelegerea, de ce nu ați încerca?