Cercetarea psihologica stiintifica
Complexitatea cerintelor sociale fata de scoala impun cadrului didactic, ca profilul sau, centrat pe transmiterea de informatii sa se completeze cu cel de investigator, cercetator al fenomenelor psiho-educationale, conditie a optimizarii rezultatelor din învatamânt si a competentei profesionale.
Fenomenele psiho-educationale au atât o determinare obiectiva (ideal, scop, obiective educationale) cât si una subiectiva prin fortele care actioneaza în cadrul lor (cadru didactic, elev, grup, clasa), motiv pentru care patrunderea în universul psihic al elevului trebuie realizata stiintific.
Cea mai mare dificultate întâmpinata de profesorul-cercetator provine din necunoasterea metodologiei cercetarii.
Orice cercetare stiintifica în psihologie presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
• precizarea scopului cercetarii în functie de care se alege tema;
Principalele criterii în baza carora se alege tema sunt: dobândirea unei experiente personale care este considerata de catre cel în cauza ca prezinta larg interes; dinamica evolutiei unui fenomen, proces, însusire psihica (ex. spiritul de observatie la scolarul mic), remedierea unor deficiente comportamentale (de ex. corectarea si dezvoltarea limbajului scris la elevii din învatamântul primar);
• informarea bibliografica: tehnica documentarii;
Succesul depinde de calitatea listei bibliografice care trebuie sa cuprinda lucrari reprezentative pentru domeniul investigat. Daca se realizeaza prin efort propriu, cercetatorul poate fi ajutat de catalogul pe materii si catalogul alfabetic care pot fi consultate la bibliotecile universitare, municipale, judetene.
Se recomanda ca pe lista bibliografica sa fie incluse monografiile, articolele din revistele de specialitate. Apoi se studiaza bibliografia.
Tehnica documentarii este complexa, în cadrul acesteia doua operatii fiind indispensabile: citirea si consemnarea celor citite în fise, care sunt de mai multe tipuri: analitice (citate, comentariile noastre) si sintetice (contin câte o idee din lucrarea citita).
• formularea ipotezei (hypo-sub, thetis-asezare, pozitie: supozitie, presupunere)-este un enunt care cuprinde concomitent întrebarea si raspunsul probabil, cercetarea urmând sa se pronunte asupra corectitudinii lor si daca se valideaza sa fie transformate în idee generalizatoare.
Avansarea ipotezei este un moment creator care depinde de pregatirea teoretica si de o serie de factori psihologici ai personalitatii cercetatorului (creativitate, spontaneitate, tenacitate).
De exemplu, una din preocuparile scolii contemporane priveste aptitudine profesionale în raport cu orgnizarea sistemului de învatamânt. Se stie ca unele aptitudini se manifesta la vârste mai timpurii, altele mult mai târziu. Una din ipoteze poate porni de la întrebarea care este , cât mai reprezentativ vârsta minima sau vârsta medie sau vârsta maxima a aparitiei aptitudinilor. Aceasta întrebare, care urmareste aflarea unei vârste specifice pentru o aptitudine sau pentru mai multe declanseaza initierea unei cercetari psihologice sau psihopedagogice.
• metodica cercetarii cuprinde: metodele pentru recoltarea faptelor, demersul logic ( inductiv, deductiv), esantionul (clasele, numarul de elevi, sexul, vârsta, mediul de provenienta) si în unele cazuri esantionul de control (martor).
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
