Memoria Umană

Memoria umana reprezinta un sistem extrem de complex, modul lui de organizare si de functionare fiind înca o tema de disputa între oamenii de stiinta.

Majoritatea psihologilor admit existenta celor doua tipuri de memorie : semantica si episodica. Pentru memoria episodica conceptul descriptiv central este cel de naratiune . Memoria episodica este prin excelenta memoria naratiunilor personale sau colective, naratiuni care dau un caracter specific informatiilor evocate în cadrul acesteia:

a) organizare prin asociere /înlantuire cronologica; b) localizare spatio-temporala a episoadelor narate.

Cei mai multi analisti definesc memoria autobiografica ca pe un concept separat având caracteristici specifice diferite de cele ale memoriei episodice careia îi apartine.

Astfel, P. Piolino et colab. (2000, pp. 45 - 46) cred ca memoria autobiografica reprezinta un ansamblu de informatii si de amintiri particulare ale unui individ, acumulate începând din prima copilarie si care îi permit construirea unui sentiment de identitate si de continuitate. Wheeler et al. (1997, p. 123) considera ca memoria autobiografica trebuie sa fie asociata cu capacitatea de a retrai evenimentele specifice, traite personal, situate în timp si spatiu si recuperate împreuna cu detalii fenomenologice (gânduri, sentimente, perceptii). Pentru U. Neisser (1986, p. 14) memoria autobiografica consta în experientele personale ale evenimentelor traite de catre individ iar Baddeley (1992) definea memoria autobiografica drept capacitatea de a recupera experiente traite în care sinele este obiectul cunoasterii. M. A Conway si D. C. Rubin (1993, p. 103) cred ca memoria autobiografica este memoria despre evenimentele propriei vieti.

Nu exista înca o opinie unanima în definirea memoriei autobiografice, unii autori punând un semn de echivalenta între memoria autobiografica si memoria episodica altii considerând cele doua instante ca fiind doua sisteme într-o oarecare masura diferite, dar cu unele suprapuneri partiale, în timp ce altii definesc aceeasi memorie autobiografica în termenii relatiei sale cu sinele. Memoria autobiografica mai este definita ca acea componenta a memoriei episodice care contine informatiile despre evenimentele /întâmplarile propriei vieti, informatii carora le sunt asociate contexte spatio-temporale specifice .

Memoria informatiilor asimilate prin învatare sau a celor lipsite de o importanta personala deosebita (detalii ale vietii zilnice) respecta un ritm de disolutie/retentie reprezentat printr-o curba monoton descrescatoare (curba logaritmica). Aceasta a fost principala concluzie a studiilor realizate de H. Ebbinghaus, unul din primii cercetatori ai proceselor de retentie (învatare) si uitare a materialului fara sens: uitarea este mai rapida la început (în primele minute, ore, zile) si mult mai lenta dupa un anumit interval de timp (saptamâni, luni, ani).

În schimb informatiile personale (autobiografice) respecta o curba de distributie /retentie non-monotona, cu doua perioade în care numarul de amintiri evocate este: a) semnificativ mai mare - adolescenta si prima tinerete (între 15 - 25 de ani) si ultima perioada de viata (ultimele 12 luni); b) semnificativ mai mic pentru prima decada de viata (amnezia copilariei) si perioada de dupa prima tinerete (dupa 30 - 35 de ani), evident în special la subiectii de peste 40 de ani