Limbajul în perioada școlară mică

În perioada scolara mica, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese în activitatea psihica, datorita constientizarii ca atare a procesului învatarii, intens solicitat de scoala, care este obligatorie si gratuita, învatarea devine tipul fundamental de activitate. Aceasta înseamna ca activitatea scolara va solicita intens intelectul si are loc un proces gradat de achizitii de cunostinte prevazute în programele scolii, astfel ,copilului, i se va organiza si dezvolta strategii de învatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, îsi va forma deprinderi de scris-citit si calcul. Învatare tinde tot mai mult sa ocupe un loc major în viata de fiecare zi a copilului scolar. Aceasta conditie noua îsi modifica existenta si actioneaza profund asupra personalitatii copilului. Ele se constituie în efecte directe asupra dezvoltarii psihice, dar la rândul lor sunt secondate de efecte ale vietii scolare.

Functia de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalti oameni este limbajul, care este o functie complexa care presupune o indisolubila conlucrare a celorlalte functii, în special a celor intelectuale si motorii. Întelegerea cuvintelor impune o perceptie clara si antreneaza memoria semantica, imaginile si gândirea, iar rostirea sau scrisul implica priceperi motorii foarte complexe, o conduita atenta si voluntara. În limbaj sunt prezente si starile afective, influentând vorbirea si transmitându-se celorlalti. Am putea spune ca limbajul este mai degraba o activitate, decât o functie.

Limbajul este, de fapt, o unealta cu care noi actionam nu asupra lucrurilor, ci asupra oamenilor, iar limba din acest punct de vedere este o realitate supraindividuala, ea existând în afara oamenilor, consacrata în obiecte materiale cum sunt dictionarele, gramaticile, cartile.