Ipostaze ale psihicului în relație cu stările de conștiință

Psihicul nu este omogen, nediferentiat, el exista si se manifesta in diverse forme, uneori mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure, mai obscur. In unele situatii ne dam seama de noi insine, de trairile noastre, alteori nu.

Constiinta ca ipostaza a psihicului.

Locul constiintei in psihologie

Constiinta este una din cele mai importante ipostaze ale vietii psihice. In lumea stiintifica ea a fost cand contestata, ignorata (behavioristii), alteori a fost considerata ca reprezentand intreaga viata psihica (introspectionistii).

De la un termen esential la inceputul psihologiei stiintifice, constiinta a devenit un termen ignorat timp de 70 de ani, pana in 1974, cand Piaget i-a redat statutul stiintific de prim rang. Astazi constiinta face obiectul predilect al ,,stiintelor spiritului", al psihologiei cognitive si al neurostiintelor.

Etape in definirea constiintei.

a.Inceputurile psihologiei stiintifice - anii '30.

Dupa Vasile Pavelcu, cele mai frecvente raspunsuri la intrebarea ,,ce inseamna a fi constient?" au fost urmatoarele:

1. a gandi, a stabili relatii. ,,nu se poate vorbi despre constiinta unui singur fapt, deoarece o stare psihica nu este constienta decat in raport cu alta stare".

2. constiinta este cu atat mai vie cu cat exista mai multe raporturi intre diversele ei elemente componente.

3. a dispune de capacitatea de a face sinteze. Wundt concepea constiinta ca pe o sinteza creatoare.

4.a te putea autosupraveghea. Janet: constiinta este un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni.

5. a te adapta cu suplete la noile solicitari.

Claparede sustine urmatoarele: constiinta nu apare decat atunci cand adaptarea individului nu se mai face automat

Wallon e de parere ca fara o activa adaptare la obiecte, totdeauna noi, ale experientei externe, nu se poate produce constiinta.

Toate aceste definitii sunt limitate, intru-cat primele trei reduc constiinta fie la gandire sau la una din operatiile gandirii (sinteza), fie la limbaj, iar ultima largeste extrem de mult constiinta, identificand-o cu inteligenta.

Vasile Pavelcu defineste constiinta ca functie de adaptare la lumea externa prin operatii simbolice, reprezentative, intelectuale, cu scopul asigurarii unui nou echilibru, mai perfectionat, intre individ si mediu.

b.anii 40 - anii 60.

Henri Ey sustine: a fi constient inseamna a trai particularitatea experientei proprii, transformand-o in universalitatea stiintei ei. Constiinta trebuie descrisa ca o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu altii si cu lumea.

Definitie :a fi constient inseamna a dispune de un model personal al lumii(1963); constiinta este acea forma de activitate bazala a creierului si a gandirii care poate fi definita ca organizare a experientei sensibile actuale(1974).Organizare, deoarece activitatea constiintei este un sistem care integreaza in ordine spatio-temporala instantele care o compun; organizarea experientei sensibile pt. ca propriul constiintei este constituirea formelor perceptive sau reprezentative ale evenimentelor traite; organizarea experientei sensibile actuale, deoarece constiinta face din experientele si sentimentele traite un moment al timpului: prezent.

c.anii 60 - zilele noastre: se centreaza pe caracteristicile psihologice ale constiintei.

Piaget: descrie constiinta ca pe o ,,acompaniatoare" a actiunilor. El diferentiaza o ,,constiinta in acte" (cunoasterea anterioara a prizei de constiinta) de constiinta reflexiva (echivalenta cu priza de constiinta).

Priza de constiinta inseamna o elaborare noua a cunostintelor prin trecerea de la un plan psihologic la altul (din planul actiunii in cel al reprezentarii, din planul reprezentarii concrete in cel al reprezentarii formale).

Piaget pune accent pe reflexivitate, altii pe simtire si afectivitate. Humpfrey: a fi constient inseamna, in mod esential, a avea senzatii: adica a avea reprezentari mintale incarcate de afectivitate, a ceva ce mi se intampla aici si acum.

Multi autori postuleaza intentionalitatea ca fiind una dintre caracteristicile esentiale ale constiintei.

M. Zlate defineste constiinta ca fiind ,,o forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea activ subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza raportarea/adaptarea continua a individului la mediul natural si social"(Zlate, 200, p. 247)

Asadar, constiinta este doar o parte a psihicului, cea mai importanta; integrarea activ subiectiva este functia generala a constiintei; adaptarea la mediu este finalitatea constiintei. Din punct de vedere epistemologic, constiinta ca act de stiinta, ca re-producere cu stiinta, presupune reducerea fenomenului la esenta, a particularului la general, a formei la continut, a intamplatorului la necesar.

Caracteristicile re-producerii constiente:

1.omul isi da seama de ceva anume si il re-produce in subiectivitatea sa sub forma de imagini, notiuni, impresii. Constiinta presupune includerea particularului in general si identificarea generalului in particular( functia informational-cognitiva a constiintei).

2.este cu scop sau orientata spre scop, avem activism crescut al subiectului, autonomia lui relativa in raport cu influentele mediului (functia finalista a constiintei).

3.constiinta este o re-producere anticipativa a realitatii -diferit de animale: (functia anticipativ-predictiva).

4.caracterul planificat - fragmentarea activitatii in elemente si stabilirea succesiunii desfasurarii si realizarii lor( functia reglatoare a constiintei).

5.caracterul creator -omul re-produce realitatea cu scopul de a o modifica, de a o adapta necesitatilor sale( functia creativ-proiectiva a constiintei).

Numai interactiunea si interdependenta acestor particularitati, integrarea unora in altele genereaza efectul de constiinta.

Functiile constiintei sunt:

a. functia informational -cognitiva: asigura cunoasterea lumii;

b. functia finalista- reflectarea: constienta este reflectarea cu scop;

c. functia anticipativ- predictiva: implica capacitatea de a stabili mental actiunile inainte de a le realiza concret;

d. functia reglatoare: prin constiinta este organizata mintal activitatea pentru atingerea scopului, este stabilit locul activitatii in raport cu alte activitati, este planificata succesiunea secventelor care duc la scop;

e. functia creativ- proiectiva: omul reflecta realitatea si pentru a o modifica, a o adapta necesitatilor sale. Starile de constiinta se caracterizeaza prin: structuralitate, complexitate, actualitate, durata, dinamica.

Constiinat cunoaste doua mari categorii de stari:

Motru ,C.R. (1923), Curs de Psihologie, Editura Esotera, Editura Vox ,Bucuresti.

Zlate ,M., (2000), Introducere in psihologie , Editura Polirom ,Iasi;

Zlate ,M. ,(2006) , Fundamentele psihologiei ,Editura Universitara ,Bucuresti;