Integrarea Socială a Persoanelor cu Probleme de Sănătate Mintală

Sănătatea mintală şi bunăstarea sunt elemente esenţiale pentru calitatea vieţii persoanelor şi pentru societate în ansamblul ei, iar prevenirea, depistarea timpurie, intervenţia şi tratamentul tulburărilor psihice reduc semnificativ consecinţele personale, financiare şi sociale ale acestora.

La nivel mondial povara bolilor psihice este una considerabilă, fiind multiplicată în multe ţări, de foamete, războaie civile, SIDA sau diverse catastrofe.

,, Impactul tulburărilor psihice este profund personal afectînd aproape toate aspectele vieţii individului. În unele cazuri, diagnosticarea unei tulburări împiedică acceptarea în societate. Pentru majoritatea, tulburarea mintală are un impact negativ în relaţionarea cu familia şi cu prietenii dar şi în menţinerea locului de muncă şi a unei locuinţe sigure , adecvate. Mai presus de toate, atît ei, cît şi cei dragi ai lor trebuie să depună în continuare un efort semnificativ – zi de zi – pentru a obţine şi a menţine starea de bine.” ( Federaţia Internaţională de Sănătate Mintală - Preston J. Garrison, ,,Learning about schizophrenia” )

Am ales tema ,, Integrarea socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală”, pentru că mi s-a părut interesant de studiat şi de conştientizat fenomenul stigmatizării si discriminării persoanelor cu probleme severe de sănătate mintală. Cineva care experimentează schimbări profunde şi înspăimîntătoare va încerca adesea să le păstreze secrete. Asemenea indivizi au nevoie de înţelegere, răbdare, şi reasigurarea că nu vor fi abandonaţi. Este important ca aceşti indivizi să nu fie izolaţi, iar membrii familiei şi prietenii să-i îndemne să caute tratament profesional. Cel ce începe să se trateze este o persoană puternică. Poţi trăi o serie de sentimente negative – vină, pierdere, neajutorare, frică, vulnerabilitate, înfrîngere, anxietate, resentimente, şi mînie – toate acestea sînt raportate în mod obişnuit de îngrijitorii persoanelor cu tulburări mintale severe.

O sănătate mintală bună are deosebită importanţă în atingerea obiectivelor personale. Nu este nicio ruşine să solicităm ajutor dacă avem simptomele unei tulburări mintale; sînt adesea mult mai răspîndite decît realizăm.

Dintre persoanele cu probleme de sănătate mintală o mare parte sunt perfect capabile să lucreze, chiar dacă unele dintre ele manifestă tulburări, potrivit literaturii de specialitate. Consider că participînd la activitatea de sensibilizare şi conştientizare a populaţiei dar şi a autorităţilor, privind problema stigmatizării şi marginalizării persoanelor cu tulburări psihice putem contribui la integrarea socială a acestor persoane.

Problemele de sănătate mintală pot apărea la orice persoană aleatoriu, indiferent de vîrstă, sex, poziţie socială şi duc la dezechilibru în viaţa individului şi a familiei sale, fapt ce ar trebui abordat şi din prisma asistenţei sociale.

Potrivit unei campanii media pentru integrarea socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, care a recurs la un studiu naţional - pentru prima oară în România - ce a măsurat fenomenul stigmatizării si discriminării persoanelor cu probleme severe de sănătate mintală, jumătate din populaţie crede că o persoană cu astfel de probleme nu trebuie acceptată ca prieten apropiat, iar un procent de 85% dintre intervievaţi consideră că bolnavii mintali pot primi ajutor în rîndul familiei sau al prietenilor. (Studiu realizat în vara anului 2009 pe 1.070 de persoane, din 67 de comune şi oraşe, inclusiv Bucureşti, şi pe un lot de 98 de experţi în domeniul sănătătii mintale).

Scopul lucrării este acela de a studia problema protecţiei persoanelor cu tulburări psihice precum şi posibilităţile de integrare socială a acestora.

Obiectivele urmărite sînt:

- conştientizarea problematicii de protejare şi integrare socială a persoanelor cu

tulburări psihice,

- evitarea excluziunii, stigmatizării şi marginalizării sociale a acestora.

ASPECTE TEORETICE PRIVIND SĂNĂTATEA MINTALĂ ŞI PROBLEMELE DE SĂNĂTATE MINTALĂ

De-a lungul veacurilor, întotdeauna, persoanele cu diverse handicapuri atît fizice cît si psihice au atras privirile celor din jur, iar atitudinea faţă de acestea a fost în concordanţă cu nivelul cultural, economic şi de dezvoltare socială.

În Grecia antică şi în India copiii care se năşteau cu handicap fizic sau mintal nu erau lăsaţi să trăiască. În Grecia, apare celebra expresie “Cunoaşte-te pe tine însuţi” atribuită fie lui Thales fie lui Solon. Hipocrate credea că ideile, gândurile se formează în creier şi nu în inimă, aşa cum se credea până atunci şi a scris 76 tratate care sunt considerate şi în prezent baza medicinei şi psihiatriei moderne.

O parte din persoanele cu probleme de sănătate mintală erau adăpostite pe lîngă biserici, mănăstiri, ocrotiţi fiind prin mila publică. O altă parte însă nu beneficia de niciun sprijin, erau goniţi chiar de propriile familii şi rătăceau pe străzi, cerşind, societatea nefiind interesată de soarta acestora.

Primele clasificări ştiinţifice ale bolilor mintale apar în secolele XIV – XV. Prima clasificare a suferinzilor de boli mintale este întocmită de profesorul – medic Felix Platter (1537-1614), contemporan cu Galileo Galilei, - şi apare în două lucrări ale sale „Observări” şi „Practica medicală” publicate după moartea sa. Doctorul Platter a vizitat mănăstiri şi închisori, observând comportamentul suferinzilor de boli mintale care se aflau în aceste aşezăminte, observaţii care l-au ajutat în întocmirea clasificărilor.

Primul pedagog care vorbeşte despre necesitatea de protejare şi educare a persoanelor cu deficienţe mintale este Ian Amos Comenius în cartea sa “ Didactica Magna”. El scrie: ,,Cel care de la naştere e lipsit de minte are nevoie cu atît mai mult de ajutor, de instruire şi educaţie. Nu există o minte slabă, care nu ar putea fi cît de cît pe calea învăţăturii”.

Din păcate, tratamentul inuman al bolnavilor psihici a continuat şi în secolul 17 considerându-se (de către doctori! – ex. Thomas Willis) că dacă bolnavii psihici se comportă ca animalele, atunci ar trebui închişi şi trataţi ca animalele. În acest secol apar azilele private pentru bolnavii mintali, azile în care tratamentul varia în funcţie de suma de bani plătită.

Secolul XVIII cunoaşte o dezvoltare a structurilor construite pentru bolnavii psihici, internarea lor nefiind posibilă decât în urma eliberării unui certificat care să confirme “nebunia” – în Anglia.

Cel care a revoluţionat spitalele din Franţa şi a început reforma umanitară a fost Pinel (1745-1826) care a militat împotriva legării pacienţilor. Această abordare umanitaristă este continuată de William Tuke, fiul său Henry şi nepotul său Samuel în York..

În timp ce mulţimile însetate de miraculos îşi găseau tămăduire prin credinţa lor în forţa misterioasă a procedurilor derivate din mesmerism (hipnoză), psihiatrii şi psihologii căutau tot mai insistent, în ultimul deceniu al sec. al XIX-lea, mecanismul de producere al acestor vindecări, punînd astfel bazele ,,Psihopatologiei”.

Sănătatea mintală poate fi considerată o rezultantă a interacţiunii dinamice între factorii individuali şi sociali. Ea este condiţionată de disponibilităţile (calităţile) intelectuale şi afective (înnăscute sau dobândite), care permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea.