„Este pentru mine în afara de orice îndoiala faptul ca fiecare om se comporta în viata de parca ar avea o opinie precisa cu privire la puterea si capacitatile de care dispune (...), pe scurt, comportamentul sau îsi are originea în opinia sa despre sine.“ (1, p. 17)
Dupa spusele psihologului Alfred Adler (1) si a multor alti autori (3), (6), (20), dar si dupa parerea fiecaruia dintre noi, omul este în situatia de a se putea privi din exterior si a se descrie, aprecia si judeca. A ne putea cunoaste sinele, a ne
cunoaste propriul Eu si felul cum acesta se organizeaza este un lucru important pentru viata noastra sociala, dar în acelasi timp si o conditie indispensabila în procesul de formare si dezvoltare a individului supus unor influente benefice sau negative sociale.
Adesea însa se constata o neconcordanta între ceea ce am dori sa fim si ceea ce credem ca suntem la un moment dat. Unii psihologi (6), (9), (16), (53) cred ca este o neconcordanta si cu ceea ce suntem de fapt. Aceasta este problematica imaginii de sine pe care individul si-o formeaza de-a lungul vietii sale.
Neconcordantele care apar în structura imaginii de sine se refera de fapt la conflictul dintre Eul actual si Eul ideal, conflict care poate duce la frustrare, stres si o scazuta stima de sine. Pentru unii dintre oameni conflictul poate parea coplesitor si conduce la depresie, pentru altii un asemenea conflict constituie modalitatea mobilizarii resurselor necesare atingerii idealurilor propuse.
Fiecare poarta în sine o „opinie despre sine“ si despre îndatoririle vietii. „O linie de viata si o lege de miscare care îl domina fara ca el sa-si dea seama de ele.“ (1, p. 22). Aceasta lege de miscare îsi are originea în spatiul îngust al copilariei si se dezvolta conform unei optiuni automate de folosire libera a fortelor native si a impresiilor provenite de la lumea din afara.
Multe „opinii despre sine“, extrem de diferite în multiplicitatea lor, se pot opune de cele mai multe ori realitatii si certitudinilor sociale. Opinia eronata a unui om cu privire la sine si la problemele vietii se loveste, mai devreme sau mai târziu, de opozitia ferma a realitatii, care cere solutii în sensul sentimentului de comuniune sociala. Ceea ce se întâmpla în cazul acestei ciocniri poate fi comparat cu un efect de soc.
„Opinia celui care da gres, al carui stil de viata nu rezista exigentei factorului exogen, nu este prin aceasta dizolvata sau modificata. Aspiratia catre superioritatea personala îsi continua drumul ei, însa este necesara eliminarea scopului care
ameninta cu o înfrângere a stilului de viata, retragerea din fata problemei pentru a
carei rezolvare lipseste pregatirea corespunzatoare. Efectul de soc se manifesta însa
în plan psihic si corporal, devalorizeaza ultimul rest al sentimentului de comuniune sociala si produce toate esecurile posibile în viata, în timp ce îl constrânge pe individ la o retragere, ca în nevroza, ori îl determina sa se lase sa alunece pe toboganul actelor sociale, ceea ce nu înseamna nicidecum curaj.“ (1, p. 24).
Este limpede ca „opinia“ care sta la baza imaginii despre lume a unui om, care-i determina, ideile, sentimentele, vointa si actele sale, este opinia, sau mai bine zis, imaginea de sine.
Desi frecvent considerata ca având o natura eminamente subiectiva, imaginea de sine întruneste, datorita influentei sale asupra cursului întregii activitati a omului, caracteristicile unui dat obiectiv. într-o viziune sintetica si unitara asupra
personalitatii, rolul imaginii de sine în cadrul adaptarii sociale, al autocunoasterii si autoechilibrarii nu poate fi înlaturat.
Pornind chiar de la celebrul îndemn „Cunoaste-te pe tine însuti !“, putem afirma ca autocunoasterea si imaginea de sine se situeaza în centrul problematicii umane, cu numeroase implicatii asupra educatiei si autoeducatiei, a dezvoltarii si integrarii socio-profesionale si morale a personalitatii.
în lucrarea de fata ne propunem sa studiem si sa analizam caracteristicile imaginii de sine la o categorie speciala de copii, defavorizati din anumite puncte de vedere de oameni si de soarta; este vorba despre copiii cu debilitate mintala (în cazul studiului de fata ne vom referi la copiii cu debilitate mintala din clasele mici).
„Cum se formeaza imaginea de sine în cazul debilitatii mintale ?“ este
întrebarea la care încercam sa raspundem, stiind si sperând ca acest raspuns al nostru ne va ajuta sa-i întelegem mai bine pe acesti copii, dar si ca ne va ajuta pentru o mai buna organizare a procesului educational.
Universitatea ‚OVIDIUS’
Facultatea de Sociologie, Psihologie si Pedagogie
Sectia Psihopedagogie speciala
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
