Gândirea, proces cognitiv superior

Gandirea nu opereaza cu obiecte individuale, ci cu relatii. Aceste relatii pot fi categoriale (sunt evidentiate in cadrul piramidei conceptelor; exemplu: pasare-gaina) si determinative (relatii de determinare de orice fel: relatii cauza-efect, genetice, functionale etc.; exemplu: ou-gaina). Gandirea se defineste ca procesul cognitiv de insemnatate centrala in reflectarea realului care, prin intermediul abstractizarii si generalizarii coordonate in actiuni mentale, extrage si prelucreaza informatii despre relatiile categoriale si determinative in forma conceptelor, judecatilor si rationamentelor.

Componenetele si structura gandirii Gandirea are doua mari componente, una informationala si alta operationala, prima dezvaluindu-ne latura ei de continut (faptul ca dispune de unitati informationale despre ceva anume obiecte, fenomene, evenimente), cea de-a doua latura functionala (faptul ca implica transformari ale informatiilor in vederea obtinerii unor produse care, prin depasirea situatiei problematice, sa asigure adaptarea la mediu). Latura informationala este constituita din ansamblul notiunilor si conceptiilor ca forme generalizate de reflectare a insusirilor obiectelor si fenomenelor. Un concept este un raspuns comun la o clasa de fenomene al caror membri manifesta cateva trasaturi comune (Osgood, 1953, p. 666). La randul sau Munn (1965) considera ca un concept este procesul care reprezinta asemanarile unor obiecte, situatii, evenimente, altminteri diferite. Conceptele sunt produse ale rationamentelor si odata dezvoltate joaca un rol important in gandirea ulterioara conceptele sunt condensari de experiente trecute (p. 237). Vinacke caracterizeaza mai amplu conceptele referindu-se la continutul, modalitatile de utilizare si nivelul lor de structurare in mintea omului. Cele sapte caracteristici ale conceptului stabilite de el sunt urmatoarele: 1) conceptele nu sunt date senzoriale, ci sisteme care sunt produse de raspunsurile noastre la diferite situatii trecute caracteristice; 2) utilizarea lor inseamna de fapt aplicarea experientei trecute la situatia actuala; 3) conceptele reunesc datele senzoriale independente; 4) la om cuvintele sau alte simboluri sunt mijloacele de legatura ale elementelor independente ale experientei noastre; 5) conceptele au doua moduri de utilizare: cea extensiva, comuna pentru toti oamenii, si cea intentionala, care variaza de la individ la individ; 6) un concept nu este obligatoriu rational; 7) un concept poate exista fara a fi formulat intr-o maniera constienta (dupa Delay si Pichot, 1969, p. 242). Rosch (1975) definea conceptul ca prototip al obiectului, iar Changeux (1983) arata ca el este o imagine simplificata, scheletica, redusa la trasaturile esentiale formalizate ale obiectului desemnat (p. 179). Pentru logicieni conceptele definesc clase de obiecte date sau construite, ele fiind comune pentru toti oamenii. Pentru psihologi, ele sunt sisteme de raspunsuri invatate, care permit ...