Etape în dezvoltarea comunicării umane

Diferite forme de primate au evoluat în urmîtoarele epoci. Majoritatea erau mici si traiau în copaci. Dupa si mai multe epoci, o anumita specie, de marimea unei pisici domestice, a început sa se adapteze la viata pe uscat, precum si la cea în paduri. Nu era singura capabila sa se deplaseze pe uscat, dar avea o caracteristica importanta: raportul sau corp creier era mai mare decît acela al majoritatii contemporanilor sai. Acest tip de capacitate a creierului, care este în principiu corelata cu abilitatea de învatare, va fi un factor decisiv în evolutia fiintelor omenesti.

Multe forme de primate antice au supravietuit un timp, dar în cele din urma au pierdut batalia pentru hrana sau teritoriu si au disparut. Totusi, într-un anumit moment, fiintele umane contemporane si primatele moderne – ca cimpanzeii si gorilele – au avut un stramos comun (drypithecus). Animalul nu era mai mare decît un cîine obisnuit, dar avea mîini, picioare, palme si talpi, asemanatoare cu cele a familiilor de maimute, asa cum le cunoastem acum.

Au fost gasite unele ramasite în Cheile Olduvai din Africa a unei fiinte numite australopitecul care a trait cu aproximativ 5,5 milioane de ani în urma si este acceptat ca fiind prima primara clasificata ca un hominid – deci facînd parte din famila umana. Termenul „australo” înseamna „din sud” (cu referire la Africa) si nu are nici o legatura cu Australia.

Prea putin se cunoaste despre modul de viata de austrolopitec, dar concomitent cu el au existat o serie de fiinte proto-umane, care mergeau în pozitie verticala si care au ocupat diferite parti din Europa, Africa si Orientul Apropiat timp de mai multe milioane de ani. Modul lor de comunicare, daca aveau unul , este total necunoscut. Totusi, pe masura ce timpul trecea, capacitatea creierului la aceste fiinte se marea.

În cele din urma, cam acum doua milioane de ani, a aparut unul dintre primii nostri stramosi (homo habilis). Acestea au fost foarte importanti pentru evolutia omului. Ei au început sa confectioneze unelte, apoi a urmat stapînirea focului. Aceste inovatii timpurii – unelte din piatra necioplita si îmblînzirea focului – ar putea reprezenta ca primii pasi timizi în evolutia culturii umane. Putem încerca sa definim cultura ca fiind transmiterea catre generatiile urmatoare a solutiilor pentru rezolvarea unor probleme de viata. Confectionarea uneltelor si folosirea focului de catre stramosii nostri primitivi i-a diferentiat definitiv de celelalte animale ale timpului lor. În cele din urma, civilizatia umana se va naste din aceasta baza elementara.