Dezvoltarea Psihică

DEZVOLTAREA PSIHICĂ A COPILULUI

CAP. I. Noţiuni generale despre dezvoltarea psihicului în ontogeneză

Psihologia este ştiinţa care se ocupă cu studierea legilor fundamentale ale fenomenelor psihice, ale activităţii psihice. Acesta studiază legile dezvoltării psihice a copilului şi adolescentului, particularităţile psihologice de vârstă ale copiilor şi adolescenţilor, da la naştere la maturitate, precum şi particularităţile lor psihice individuale.

Dezvoltarea activităţii psihice în ontogeneză înseamnă totalitatea transformărilor implicate în procesul foarte complex de formare a proceselor şi însuşirilor psihice în diferite perioade de vârstă ale copilăriei. Această dezvoltare are un caracter ascendent, iar transformările care se produc se supun legilor generale ale dezvoltării dialectice a fenomenelor din natură, societate, gândire. În dezvoltarea psihică a copilului se poate vorbi despre o mişcare de la simplu la complex, de la inferior la superior, despre acumulări cantitative care duc la schimbări calitative, despre înlocuirea şi restructurarea unor forme vechi şi apariţia altor forme noi ale activităţii psihice. Specificul dezvoltării fenomenelor psihice, faţă de dezvoltarea fenomenelor din natură şi societate, rezidă din faptul că în cazul dat avem de-a face cu forma superior organizată de mişcare a materiei. Psihicul fiind un produs al activităţii creierului, dezvoltarea proceselor cognitive, afective, volitive, este indisolubil legată de dezvoltarea sistemului nervos al copilului.

În plan fiziologic se poate spune că dezvoltarea echivalează cu ansamblul schimbărilor structurale şi funcţionale ce se produc în activitatea creierului, de la naştere şi până la maturitate, sub acţiunea influenţelor mediului.

În plan psihologic, dezvoltarea înseamnă formarea proceselor şi însuşirilor psihice, schimbarea şi restructurarea lor la niveluri tot mai înalte în diferite perioade de vârstă, ceea ce reprezintă de fapt mersul ascendent al devenirii copilului ca viitor membru al societăţii.

Printr-o observare curentă se constată că la vârste diferite, copiii prezintă particularităţi anatomorfologice şi psihologice distincte. Considerate în ansamblul lor, aceste particularităţi conferă personalităţii o unitate structurală diferită de la o etapă la alta a dezvoltării. Prin urmare, dezvoltarea ontogenetică a psihicului se realizează pe etape sau faze. Acelaşi lucru se poate spune şi în ceea ce priveşte dezvoltarea pe etape sau faze a diferitelor procese şi însuşiri psihice considerate separat.

Recunoaşterea principiului dezvoltării, a schimbărilor în etape a psihicului în ontogeneză nu este suficientă pentru a înţelege natura transformărilor care se produc, dar mai ales cauzele care le generează

În funcţie de nivelul la care au loc asemenea transformări, desprindem trei tipuri de dezvoltări şi anume :

a) dezvoltarea biologică: tradusă în schimbările fizice, morfologice şi biochimice ale organismului.

b) dezvoltarea psihică: ce constă în apariţia, instalarea şi transformarea proceselor, funcţiilor şi însuşirilor psihice.

c) dezvoltarea socială: caracterizată în reglarea conduitei individului, în conformitate cu normele şi cerinţele impuse de colectivitate, de mediul social existenţial.

Între cele trei forme ale dezvoltării umane ( biologică, psihică, socială ) există o strânsă interacţiune şi interdependenţă. Astfel, dezvoltarea psihică se realizează corelat cu cea biologică, dar nu simultan. Există unele pusee de creştere ( aspect esenţial al dezvoltării biologice ) sau de încetinire a ritmului şi care nu sunt secondate de pusee sau încetiniri ale ritmului dezvoltării psihice. Se ştie că pe la 15 ani creşterea încetează, ceea ce nu înseamnă că încetează şi dezvoltarea psihică, dimpotrivă, aceasta cunoaşte o evoluţie impresionantă.

De asemenea, dezvoltarea biologică ( creşterea ) influenţează dezvoltarea psihică, dar nu absolut şi mai ales nu în mod egal de-a lungul ontogenezei. În perioadele timpurii, dezvoltarea psihică este dependentă ca ritm, viteză, limite cronologice de cea biologică : la tinereţe şi maturitate, însă, ea capătă o relativă independenţă faţă de aceasta, ceea ce înseamnă că, în anumite limite temporare şi funcţionale, diverse modificări anatomofiziologice nu duc la modificarea evidentă a tabloului psihic şi mai ales la alterarea lui.

De data aceasta dezvoltarea psihică nu se mai subordonează celei biologice, ci intră tot mai profund sub incidenţa dimensiunilor vieţii socioculturale. Ea devine astfel o pârghie, un punct de sprijin şi susţinere a socialului, deoarece numai oamenii dezvoltaţi sub raport psihic, deţinători de cunoştinţe, deprinderi, priceperi, dotaţi cu aptitudini, formaţi caracterial, sunt capabili să menţină în funcţie structurile vieţii sociale.

Apare astfel problema forţelor motrice ale dezvoltării psihicului la copil