Creativitate și inteligență

1. Caracterizarea creativitatii. Definitii. Teorii si abordari.

Creativitatea desemneaza capacitatea de a realiza creatii inovatoare, originale, ingenioase, dar si adecvate, utile, adaptate in functie de cerintele sarcinii. Psihologii sustin ca in general a fi creativ inseamna a crea ceva nou, original si adecvat realitatii.

Creativitatea are o sfera de cuprindere larga, acoperind diverse domenii de activitate si avand semnificatii la nivel individual (pentru rezolvarea de probleme intampinate de individ in viata sa cotidiana sau/ si profesionala), la nivel social (noi descoperiri stiintifice, inventii si inovatii), dar si la nivel economic (noi produse si servicii genereaza noi locuri de munca).

Dupa Al. Rosca creativitatea este un proces prin care se realizeaza un produs, pe cand Margaret A. Boden concluzioneaza ca creativitatea consta in “realizarea de combinatii noi, originale de idei vechi”, iar combinatiile noi trebuie sa aiba o anumita valoare.

P. Popescu-Neveanu ne spune ca “creativitatea presupune o dispozitie generala a personalitatii spre nou, o anumita organizare (stilistica) a proceselor psihice in sistem de personalitate”.

H. Jaoui defineste creativitatea ca fiind aptitudinea de a realiza ansambluri originale si eficiente plecand de la elemente preexistente si considera ca oricine poate fi creativ, iar E. Limbos vede creativitatea ca si capacitatea de a imagina raspunsuri la probleme, de a elabora solutii inedite si originale.

In general oamenii obisnuiti vad creativitatea doar in legatura cu inventii, descoperiri stiintifice, creatii artistice, educatie, miscari sociale semnificand: imaginatie, originalitate, evolutie, talent, distantare fata de lucruri deja existente. Creativ este cel care vede acelasi lucru ca si toti ceilalti, dar il interpreteaza altfel, se gandeste la ceva diferit, isi imagineaza altceva sau percepe altceva.

Definitorii pentru creativitate sunt noutatea si originalitatea, dar pe langa acestea creativitatea mai are si alte sensuri: productivitate, utilitate, eficienta, valoare si ingeniozitate. Acestea sunt calitatile creativitatii.

F. Barron (1963) considera ca performanta sau produsul creator trebuie sa aiba un grad ridicat de neobisnuit, sa fie rar intalnit in colectivitatea in care a aparut si in acelasi timp acest produs creator sa fie conform cu realitatea.

A. Koestler (1964) considera ca o persoana inalt creativa se bazeaza in activitatea creatoare pe constiinta la fel de mult ca si pe subconstient si inconstient, apeland in cautarea noului la experiente si modalitati noi, necunoscute, alegand situatiile problematice cat mai noi si diferite de experienta ei anterioara si de ceea ce este cunoscut la momentul respectiv.

Csikszentmihaly considera “creativitatea un fenomen compus dintr-o interactiune intre creator si public”, creativitatea nefiind produsul unei persoana izolate, ci al unor sisteme sociale care judeca produsele unor persoane. Conform acestui autor, “creativitatea este un proces ce poate fi observat doar la intersectia dintre persoana, domeniu si aria de specialitate” si “se manifesta atunci cand o persoana provoaca o schimbare intr-un anumit domeniu, iar aceasta schimbare este transmisa mai departe in timp”. (Robert J. Sternberg, 2005)

• Evolutia teoriilor despre mecanismele ce stau la baza gandirii creative:

- teorii moderne ale gandirii creative care abordeaza subiectul din multe unghiuri diferite: Teoria psihometrica a lui Guilford (1950) sau teoriile rezultate din efortul de a rezolva probleme medicale (ex. teoria lui Eysenck, 1993);

- teorii ce au evoluat din gestaltism (ex. Wertheimer, 1982);

- teoria darwinista (Campbell, 1960, Simonton, 1988, 1995);

- conceptiile sociopsihologice (ex. Amabile, 1983);

- conceptiile bazate pe investitie (Sternberg si Lubrat, 1995);

- stiinta cognitiva moderna (Martindale, 1995)

Guilford (1950) in analiza sa despre gandirea creativa subliniaza rolul gandirii divergente in dezvoltarea ideilor noi, adica producerea de idei noi prin despartirea de ideile “vechi” sau prin abaterea de la ele.

Gestaltistii (Wertheimer, Weisberg de ex.) propun distinctia intre gandirea “reproductiva” si cea “productiva”, aceasta din urma fiind baza intuitiei si a noutatii reale in gandire.

Campbell (1960) propune perspectiva darwinista asupra gandirii creative conform careia, ideile creative, la fel ca mutatiile care ofera materia prima pentru selectia naturala, sunt rezultatul unor procese “oarbe”, adica sunt rezultatele explorarii teritoriilor dincolo de deductie si previziune. Simonton (1995) preia ideea de baza a lui Campbell si o transforma intr-o teorie cuprinzatoare a dezvoltarii creative si a procesului de creatie.

Teresa Amabile (1983) considera ca adoptarea deciziilor implica deseori creativitate, iar solutiile creative ajuta la rezolvarea problemei in mod eficient, elegant si simplu. Dupa Amabile, modelul structural al creativitatii include:

1. gradul de specializare sau calificarea: cunostinte de specialitate, abilitati tehnice, talent in domeniul respectiv. Aceste abilitati profesionale depind de capacitatile creatoare, perceptive si motorii innascute si de educatia in respectivul domeniu.

2. abilitati creative: un set cognitiv si unul perceptiv in vederea abordarii din perspective noi in rezolvarea problemei; euristicile pentru generarea de idei noi (euristica = “orice principiu sau mijloc care contribuie la scurtarea drumului spre solutie sau faptul de a emite ipoteze prin analiza studiului de caz , de a folosi analogiile, de a lua in considerare exceptiile si de a investiga paradoxurile” – Newell, Shaw, Simon, 1985); stilul de munca perseverent si plin de energie specific creatiei (abilitatea de a depune efort timp indelungat).

3. motivatie intrinseca: adica realizarea unei activitati pentru ca ni se pare interesanta, placuta, provocatoare prin ea insasi, care ne ofera bucurie si satisfactie.

Referatul a fost prezentat in cadrul Universitatii Vasile Goldis