Biografie John Carlyle Raven testare psihologica

Previzualizare referat:

Extras din referat:

John Carlyle Raven s-a nascut in data de 28 iunie 1902, la Londra. La numai 21 de ani, in urma decesului tatalui sau, acestuia ii revine rolul de a se ingriji de mama si cele doua surori ale sale. Data fiind situatia, acesta hotaraste sa mareasca casa familiei sale, iar camerele nou contruite sa le ofere spre inchiriere, in speranta ca poate locatarii se vor casatorii cu surorile sale si astfel situatia le va fi usurata, lucru care s-a si intamplat de altfel cu unul dintre chiriasi.

In pofida acestei situatii si a descurajarii venite din partea profesorilor-descurajare izvorata din dyslexia de care J.C. Raven suferea, acesta continua sa-si dezvolte si alimenteze pasiunea si interesul pentru psihologie si hotaraste sa devina profesor la o scoala pentru copii cu dizabilitati pentru a-si putea sustine din punct de vedere financiar studiile.

Aparent, in perioada in care a fost profesor, acesta a formulat si verificat multe dintre observatiile sale privind comportamentul uman.

Studiile in psihologie, le-a inceput la "Kings College"- Anglia, cu Francis Aveling, in 1928. Dupa absolvire, acesta devine apropiat al lui Charles Spearman, apropiere care devine la scurt timp dupa absolvirea studiilor de licenta o parghie spre a-l cunoaste pe Lionel Penrose caruia ii devine asistent. In aceasta perioada, el o cunoaste pe cea ce avea sa ii devina sotie si asistenta- Mary Elizabeth Wild.

Penrose a fost un genetician ce a efectuat o investigatie a originii genetice si de mediu a deficientei mintale. Acest studio a presupus administarea testelor - Stanford-Binet Intelligence Scales- tuturor parintilor si fratilor de copii identificati ca fiind deficienti mintali de catre sistemul scolar.

Lui Raven, testele i s-au parut dificil de aplicat in case, scoli si locuri de munca, dat fiind faptul ca de multe ori era zgomot prea mare, alteori prietenii si parintii doreau sa asiste si nu existau spatii special create pentru aplicarea testelor, astfel ca identificat nevoie aparitiei si aplicarii unui test bazat pe cunostiinte teoretice.ce era usor de interpretat si analizat.

Asadar, Raven incepe sa dezvolte testele ce urmau sa testeze capacitatea educativa- de a face- si capacitatea de reproduce cele invatate anterior. Astfel ca aceasta capacitatea educativa a fost prima oara masurata cu ajutorul testului RPM- Matricea progresiva, iar capacitatea de a reproduce a fost masurata printr-un test de vocabular denumit ulterior MHV.

Dezvoltarea si construtia practic a testului RPM este ulterior descria in disertatia sa din 1936. Se constata deci ca Raven a fost unul dintre putinii care au apreciat importanta devoltarii unor teste ale carui dificultate trebuia sa fie aceeasi pentru toate persoanele, indiferent de nivelul particular de abilitati. In ideea de a demonstra acest fapt, Raven a definit si trasat "Teoria raspunsului la item".

Prima versiune a "Testului Matricii Color" si "Matricea progresiva standard" au fost pentru prima oara publicate in 1938.

Matricea progresiva

standard, a aparut dupa cel de al 2 lea razboi mondial, cand nivelul de

analfabetism era urias, iar numarul persoanelor ce trebuiau testate la fel.

Astfel ca Raven a produs o versiune speciala de doar 20 de minute, pentru militari,

iar absenta oricarei dependente de limba vorbita a facilitat aplicarea testului

in sisteme militare din intreaga lume.

Desi J.C. Raven nu a facut nici o alta lucrare asupra naturii educatiei, acesta a incercat sa extinda si dezvolte interesul in domeniu creand un cadru teoretic numit :"Principles of Individuation and Coordinates of Conduct.". Acesta lucrare a fost considerata a fi cea mai importanta contributie a sa in psihologie. In paralel, acesta a continuat sa lucreze cu testele de vocabular, pe care le-a perceput ca fiind o unealta in studierea functionarii mintii.

Este important de asemenea de observant faptul ca uneori, Raven se folosea de propria persoana pentru a exemplifica teorii sau descrieri ale anumitor comportamente. De exemplu, el a scris:

"Pentru mine, cuvintele nu sunt mai mult decat vehicule de comunicare.[...]Spatiul si timpul sunt locatii si directii in care cred ca evenimentele se intampla. Exista alte locatii si directii la care ma pot gandi. Exista, de exemplu, locatia constiintei intre constiinta interioara si perceptia exterioara. Sunt, de asemenea, constient de faptul unele lucruri imi plac si altele imi displac. Masura in care ma bucur sau nu de anumite lucruri, poate varia in intensitate, dar este intotdeauna prezenta[...]" [i]

Bibliografie:

1.Manual for Raven's Progressive Matrices and Vocabulary Scales - Raven, J., Raven, J. C., & Court- 1998

2. What is a clinical psychology? Bulletin of the British Psychological Society- 1950

3. http://www.johnraven.co.uk/

4. Court, J., & Raven, C. J. (2001). A Researcher's Bibliography for Raven's Progressive Matrices and Mill Hill Vocabulary Scales. Obtainable in hard copy and disk format from Mrs. C. J. Raven, 22 Woodplumpton Lane, Broughton, Preston, Lancs. PR3 5JJ, UK.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
3 pagini
Imagini extrase:
3 imagini
Nr cuvinte:
1 194 cuvinte
Nr caractere:
6 272 caractere
Marime:
22.96 KB (arhivat)
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihologie
Data publicare:
11.01.2018
Structură de fișiere:
  • John Carlyle Raven.docx
Predat:
la facultate

Ai gasit ceva în neregulă cu acest document?

Sus!