Atenția

1. Definitie & caracterizare

Atenţia ocupă un loc aparte în structura şi dinamica sistemului psihocomportamental al omului. Ea nu este un proces cu conţinut reflectoriu-informaţional propriu şi distinct– precum percepţia, reprezentarea, gândirea sau procesele afective şi motivaţionale. Mai mult decât atât, ea nici nu are o existenţă şi o desfăşurare independente, în sine, ci numai în contextul altor procese şi activităţi psihice cu conţinut şi finalitate specifice.

Putem spune deci, că atenţia nu face parte din categoria proceselor psihice reflectorii, ci din cea a condiţiilor şi funcţiilor psihofiziologice mediatoare-reglatorii. Implicit, ea nu poate fi încadrată în categoria proceselor nespecifice, deoarece este implicată în toate tipurile de situaţii şi sarcini care, prin ele însele, generează o activare preferenţială sau în care subiectul este interesat, realizând astfel prin „mijloace proprii“ (mobilizarea voluntară, de pildă) o asemenea activare.

Ca atare, atenţia poate fi definită ca:

Def 1: proces psihofiziologic de orientare, concentrare şi potenţare selectivă a funcţiilor şi activităţilor psihice şi psiho-comportamentale modale specifice în raport cu obiectul finalinalitatea lor proprii, asigurându-le atingerea unui nivel optim de eficienţă adaptativă.

Def 2: Atenţia este un act de selectare psihică activă prin care se realizează semnificaţia, importanţa şi ierarhizarea unor evenimente, obiecte şi fenomene care ne influenţează existenţa (acordăm atenţie lucrurilor care ne interesează şi o menţinem prin scopul urmărit).

Cea mai importantă caracteristică a atenţiei este, în mod incontestabil în opinia tuturor specialiştilor selectivitatea. Dacă un fapt, o idee, un stimul verbal prezintă interes pentru o persoană, generează trăiri afective, aceste stări motivaţional-afective vor orienta şi susţine atenţia cu uşurinţă şi pe perioade lungi de timp. Orientarea atenţiei spre anumiţi stimuli este concomitentă cu inhibarea altor stimuli, realizându-se astfel un fenomen de filtraj senzorial şi de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.

Suntem „bombardaţi” de milioane de stimuli şi totuşi, doar unii ne atrag atenţia. Dar există şi stimuli neconştienţi care ne atrag atenţia involuntar. Întrebarea care se pune este următoarea „Care dintre acesti stimuli ne vor atrage atenţia ?”. Răspunsul se poate da cu ajutorul principiului dominaţiei lui Uhtonski, care spune că, dacă sunt mai mulţi stimuli cel mai puternic va focaliza atenţia noastră.

Deci atenţia asigură o funcţie de selecţie: printre stimulii care ne „bombardează” organismul, unii beneficiează de un tratament prioritar, care se traduce printr-o facilitare a percepţiei lor, de alegerea şi de producerea unor răspunsuri adecvate, alţii sunt parţial sau total ignoraţi.

Atenţia este un atribut al celorlalte procese psihice. Dacă se asociază cu percepţia, atunci aceasta va fi mai clară, precisă şi completă. Dacă se asociază cu memoria, atunci aceasta va fi mai bogată, fidelă, trainică. Dacă se asociază cu gândirea şi imaginaţia, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde şi creatoare.

Atenţia este necesară , este o condiţie a reflectării conştiente eficiente, este un proces psihic, dar şi un proces de cunoaştere.

Atenţia este un operator comutativ, care trece o activitate din starea potenţială în starea actuală şi dintr-o zonă de echipotenţialitate într-o zonă de preferenţialitate exclusivă (impunerea legii exclusivităţii).

2. Calitatile atentiei

Însuşirile pozitive ale atenţiei care facilitează desfăşurarea optimală a activităţii sunt:

- STABILITATEA:

Înseamnă menţinerea un timp mai lung a orientării şi concentrării psihonervoase asupra aceluiaşi fapt sau aceleiaşi activităţi. E influenţată de proprietăţile stimulului, de complexitatea şi natura activităţii şi nu în ultimul rând de motivaţia subiectului. (ex: un obiect cu structură simplă şi nemişcat ne reţine atenţia foarte puţin timp).

- CONCENTRAREA (INTENSITATEA):

Înseamnă mobilizarea intereselor şi eforturilor într-o anumită direcţie în funcţie de semnificaţiile stimulilor, paralel cu inhibarea acţiunii unor factori perturbatori.

Gradul de concentrare e dependent de mulţi factori dintre care amintim: interesul subiectului pentru acea activitate şi rezistenţa lui la factorii perturbatori. Se poate măsura prin rezistenţa la factori perturbatori, în special la zgomot.