Afectivitatea

Pâna acum am studiat motivatia bazându-ne pe formele ei cele mai simple, fundamentale:

- trebuintele si tendintele. Am amintit ca din ele provin imediat dorintele (trebuintele constiente) si intentiile (tendintele constiente de scopul lor). Dar motivele îmbraca forme mult mai complexe. De exemplu, interesele: mobilizari selective ale psihicului în vederea satisfacerii anumitor dorinte. Ele se manifesta îndeosebi prin tendinta concentrarii atentiei asupra obiectelor sau persoanelor având o relatie cu dorintele existente în acel moment: când ma intereseaza o carte noua, îmi sare în ochi orice librarie. Tot asa observam existenta atitudinilor: dispozitii subiective ale persoanei de a reactiona pozitiv sau negativ fata de o anume situatie, persoana ori fata de o simpla afirmatie. Atitudinea este un reflex imediat al motivului, de exemplu: vine în vizita o persoana în momentul în care nu aveam ce face, ma plictiseam si doream sa stau de vorba cu cineva. Prezenta ei va da nastere unei atitudini favorabile. Daca însa, dimpotriva, tocmai voiam sa plec la un spectacol cu ora fixa simt ca am luat, fara sa vreau, o atitudine pronuntat negativa.

Totusi, atitudinile nu sunt reactii pur conjuncturale, deoarece fata de unele persoane pot avea o atitudine mereu pozitiva, iar fata de altele una permanent negativa. în asemenea cazuri, atitudinile au la baza structuri motivationale mult mai complexe, denumite „stari afective".

1. Caracteristicile starilor afective

Starile afective sunt trairi care exprima gradul de concordanta sau neconcordanta dintre un obiect sau o situatie si tendintele noastre (termenul „obiect" e luat în sens filosofic – fiind ceea ce cunoastem, fiinta sau lucru). Pentru prescurtare, vom folosi si termenul de „afect" ca sinonim cu „stare afectiva" ; el e utilizat de unii într-un sens foarte restrâns. Afectele sunt în ndisolubila legatura cu trebuintele, tendintele, interesele si aspiratiile noastre. Ele oglindesc, în fiecare moment, situatiile prezente, rezultatele conduitei noastre în raport cu impulsurile si dorintele noastre. Totodata, într-o masura mai mare sau mai mica, constituie imbolduri catre anume reactii, manifestari, actiuni. Unele din ele, cum sunt sentimentele, sunt chiar principalele motive de activitate sustinuta. De aceea, pâna în anii patruzeci, motivatia era inclusa în capitolul consacrat afectivitatii. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, vom gasi afectele mentionate în cadrul studiilor despre motivatie. în ultimii ani, a aparut si tendinta de a le studia separat, asa cum am procedat si noi. Oricum, motivatia si starile afective sunt de fapt inseparabile în realitate.

a) Starile afective implica o apreciere, o atitudine pozitiva sau negativa. Daca un obiect este în concordanta cu trebuintele noastre rezulta o stare pozitiva, pe care o caracterizam ca placuta, fiind însotita de tendinte, miscari de apropiere. O camera încalzita iarna ne impresioneaza favorabil. Dimpotriva, când o situatie e în contradictie cu ceea ce dorim, apare o impresie neplacuta, întovarasita de impulsuri spre evitare, îndepartare: o hala în care zgomotul e infernal, iar atmosfera, sufocanta ne repugna. Afectele au tendinta de polaritate. Vasile Pavelcu vorbea de sensul „timic" (de la grecescul thime, însemnând valoare). Ele sunt fie pozitive, fie negative. Indiferenta apare în lipsa oricarei stari afective, fiind de fapt o stare cu totul tranzitorie.

b) Afectele sunt subiective în sensul dependentei lor de trebuintele noastre actuale. Un pahar cu apa rece, vara când ne e cald si sete ne face placere. Aceeasi apa, iarna, pe un ger de -25°, când ne e frig si tremuram, ne displace, nu stim cum s-o evitam, ea contrazicând cerintele organismului. înseamna ca starile afective se pot schimba usor în functie de situatie. Totusi, când e vorba de structuri afective complexe, cum ar fi un sentiment, reactiile noastre se directioneaza foarte stabil si pentru multa vreme.

Daca afectele sunt subiective, nu rezulta lipsa lor de legatura cu realitatea obiectiva. Ele depind de caracteristicile obiectelor, ale situatiilor. O livada de meri înfloriti va tinde sa ne impresioneze placut, dupa cum spânzurarea unui nevinovat, în Libia, va produce emotii negative. Dar starile afective reflecta nu numai conditiile exterioare, ci ele exprima mai mult, redau si raportul dintre realitate si motivatia noastra.

c) O alta caracteristica este totalitatea. Afectele exprima un raport cu toate tendintele prezente într-un anumit moment si nu doar cu efectul unei stimulari partiala. De pilda, mustarul provoaca usturimi ale limbii, dar totusi impresia e agreabila, întrucât predomina nevoia de excitare a stomacului care primeste un aliment bogat în grasimi. Sau un copil face obraznicii, enervând multe persoane, dar mama sa, iubindu-1 cu pasiune, nu se supara, ci se amuza, ignorând vadit aspectele negative ale comportarii lui. Deci starile afective creeaza o sinteza specifica a tuturor impulsurilor activate.