Proteinele în alimentația sănătoasă a copilului

Alimentatia sanatoasa a tinerilor

Proteinele, date fiind calitatile lor energetice si plastice, joaca un rol deosebit în viata celulelor, fapt ce impune includerea în alimentatie. Ele raspund necesitatilor celor trei functiuni fundamentale ale materiei vii: nutritie, crestere si reproducere.

Viata nu ar fi posibila fara molecula protetica, care are functii diverse începând de la formarea materiei contractile a muschiului, la constituirea hormonilor, enzimelor, anticorpilor, trecând la transformarea energiei chimice în lucru mecanic si la transportul oxigenului si hidrogenului.

Digestia proteinelor se face în doua stagii: Coagularea si Hidroliza si degradarea succesiva.

Procesul digestiv dedubleaza proteinele în aminoacizi care sunt absorbiti la nivelul intestinului subtire.

Anumiti acizi aminati sunt indispensabili, deoarece organismul uman e incapabil de a-i sintetiza, aportul lor prin alimente, este obligatoriu.

Proteinele de buna calitate provin din alimente de origine animala: pe de o parte carne, mezeluri, oua iar pe de alta parte din lapte si brânzeturi. Unele alimente vegetale (legumele uscate, cerealele, pâinea) contin mici cantitati de proteide iar valoarea lor biologica este inferioara celor animale.

De aceea este indicat ca cea mai mare parte a proteinelor sa fie obtinute din surse animale decât din surse vegetale.

Carnea, indiferent de origine, prezinta caracteristici nutritionale asemanatoare, continând în medie 15-20% proteine de calitate superioara. Este bogata în acizi aminati esentiali si este asimilata în proportie de 95% de organism.

Laptele contine proteine în proportie de 3,5% sub forma de cazeina.

Spre deosebire de lipide si glucide pe care organismul le poate înmagazina proteinele care depasesc necesarul se pierd.

Astfel este necesara prezenta acestora în alimentatia de zi cu zi într-o ratie optima.

Vitaminele

Vitaminele se deosebesc între ele prin structura lor chimica uneori destul de complicata, facând parte din diferite clase de substante organice. Denumirea de vitamine le-a fost atribuita de chimistul polonez Cazimir Funk (1911) reflectând prezenta lor indispensabilã pentru viatã, dar în acelasi timp si presupunerea gresita a acestuia de a le considera ca pe niste substante bazice de tipul aminelor.

Vitaminele sînt catalizatori biochimici (biocatalizatori) care în cantitati extrem de mici sunt absolut indispensabili organismului animal pentru reglarea si stimularea metabolismului.

Lipsa sau insuficienta vitaminelor din hrana provoaca tulburari, care, se agraveaza cu timpul, dând o serie de boli denumite avitaminoze (scorbut , pelagra etc.).

Boala produsã prin lipsa unei singure vitamine din alimentatie se numeste avitaminozã, iar a mai multor vitamine concomitent poliavitaminozã.

Sinteza naturalã a vitaminelor aparþine numai organismului vegetal. Organismul animal primeste aceste substante indispensabile o data cu alimentatia, fie sub forma de vitamine, fie sub o forma premergatoare, de provitamine, care dupa aceea se transforma în vitaminele corespunzatoare.

Dupa stabilirea structurii chimice a vitaminelor si a enzimelor, s-a constatat ca cele mai multe dintre vitamine intra în compozitia enzimelor. Vitaminele cunoscute pâna în prezent au fost notate prin majusculele alfabetului latin: A, B, C, D, E etc. însotite uneori de cifre scrise jos în dreapta acestor litere (B1, B2, D1, D2 etc.).

În afara deosebirilor structurale si a rolului diferit pe care-1 au în organism, vitaminele pot fi diferentiate tinind seama de solubilitatea lor în diferiti solventi.

În functie de felul solventilor, vitaminele se pot clasifica în doua grupe:

- vitamine liposolubile adica solubile numai în grasimi sau solventi, ai acestora

- vitamine hidrosolubile, adica solubile în apa.

Vitaminele liposolubile. Din aceasta grupa fac parte vitaminele: A, D, E si K.

Vitaminele D (antirahitice) regleaza. continutul în saruri minerale ale organismului si conditioneaza în special depozitarea normala a calciului în tesutul osos. Se gaseste în "untura de peste", grasimea obtinuta din ficatul unor pesti marini, si în ficatul mamiferelor si a pasarilor sub forma denumita vitamina D2 sau calciferol.

Daca alimentele sunt sarace în aceastã vitamina, organismul este predispus la rahitism, datorita decalcifierii organismului. La copii rahitici oasele ramân moi si astfel se deformeaza usor, iar la adulti oasele devin fiabile, rupându-se la unele eforturi mai mari (osteomalacie).

Continutul în vitamina D din organism se mareste daca acesta este supus actiunii radiatiilor ultraviolete, datorita faptului ca provitamina D (7 dihidro-colesterolul) din piele este transformat în vitamina D. Asa se explica actiunea terapeutica a razelor solare asupra copiilor bolnavi de rahitism.

În stare pura cristalizata s-a mai obtinut vitamina D3, iar sintetic vitamina D4, care formeaza împreuna cu vitamina D2, respectiv calciferol, grupa vitaminelor D.

Vitaminele din grupa K (antihemoragice). Lipsa acestor vitamine din hrana provoaca sângerarea celulelor subcutanate si a traiectului stomacalintestinal. În organismul omului si al animalelor, vitaminele K maresc cantitatea de protrombina în sânge, si prin aceasta sângele se încheaga normal. Vitamina Kl, care se gaseste în foile verzi de lucerna, spanac, castane, varza si de asemenea în ficat si muschi.

Vitamine hidrosolubile. Din aceasta grupa fac parte vitaminele complexului B, vitamina C si vitamina PP.